Ascultă Radio București FM Live

Raportul “Starea învățământului în București” 2025

O radiografie a învățământului bucureștean

Raport privind Starea Învățământului din Municipiul București pentru anul școlar 2024–2025.

Articol de Monica Liche, 16 octombrie 2025, 16:48

 

Date, strategii, realitate din teren și viitorul școlii în Capitală, toate acestea apar în noul Raport privind Starea Învățământului din Municipiul București pentru anul școlar 2024–2025.
Astăzi, la ora 14:00, discutăm despre performanțe, provocări și ce urmează pentru elevi și profesori, împreună cu prof. Camelia Roxana Lepădat, inspector pentru comunicare instituțională în cadrul Inspectoratului General al Municipiului București, invitata lui Răzvan Ursuleanu #ÎnComunitate.

 Educația din București

Rezultatele ultimului an arată că politicile educaționale aplicate în Capitală încep să dea roade, iar scăderea abandonului școlar confirmă că sprijinul constant face diferența. Totuși, dincolo de statistici, provocarea rămâne  aducerea la același nivel a  școlilor din sectoare diferite și sprijinirea elevilor care încă învață în condiții vulnerabile. Reforma începe atunci când performanța devine regulă, nu privilegiu.

“S-a constatat o scădere semnificativă a abandonului școlar, de la 6,9% la 2,77%, deci credem că este o scădere semnificativă în anul școlar trecut. Sperăm ca această scădere să continue și în anul școlar 2025-2026, datorită implementării Programului Național de Eradicare a Abandonului Școlar și a măsurilor  de sprijin educațional pentru că, indiferent ce s-ar crede, ele există și sunt implementate în mod constant.

De asemenea, un alt punct forte al acestui raport au fost performanțele la Olimpiadele Naționale și Internaționale, care au fost excepționale. Au fost peste 700 de elevi calificați la etapa națională și 71 în loturile internaționale și recunoaștem că este într-adevăr o performanță.

Acum, dacă vorbeam și de lucruri care ar putea fi îmbunătățite, recunoaștem că o concluzie ar fi nevoia de uniformizare a calității între sectoare și de sprijin suplimentar pentru anumite unități cu vulnerabilități sociale, aspecte pe care le avem deja în vedere pentru anul următor.” – Camelia Roxana Lepădat, inspector pentru comunicare instituțională în cadrul Inspectoratului General al Municipiului București

Școala românească pe harta europeană

Educația bucureșteană începe să respire într-un ritm nou, în care inovația și implicarea socială merg mână în mână. Proiectele internaționale și programele locale au depășit statutul de  simple inițiative administrative acționând ca  motoare care schimbă modul în care copiii învață, colaborează și se raportează la comunitate. Dincolo de note și performanțe, se conturează o generație care înțelege educația ca pe o formă de participare activă la o lume aflată într-o continuă transformare.

“Proiectele Erasmus, PNNR sau PNRAS, au adus un suflu european în foarte multe unități de învățământ. S-au implementat, de asemenea, programe de sprijin pentru copii, nu numai în privința rezultatelor, cum ar fi, de exemplu, Inclusive Hub, pentru școlile speciale, sau Și eu trăiesc sănătos, derulat cu fundația PRA și au avut un impact real. Școlile implicate în formarea grupurilor anti-bullying, programul Dreptul la Pauză, sau în competiții precum Steam, Vianu Game Jam, că tot am menționat, iată, și în activități de voluntariat, reprezintă adevărate repere de inovație educațională și, de ce nu, de inovație civică, pentru că trebuie să urmărim și acest deziderat.” – Camelia Roxana Lepădat, inspector pentru comunicare instituțională în cadrul Inspectoratului General al Municipiului București

„Școala Altfel” rămâne tot școală

Săptămânile dedicate învățării prin experiență nu suspendă procesul educațional, ci îl completează. Ele oferă libertate de formă, nu de conținut, și cer aceeași rigoare pe care o are orice activitate didactică. Ideea nu este de a fugi de școală, ci de a o aduce mai aproape de viață, în comunitate, în natură, în realitatea cotidiană, cu respectarea regulilor.

 “Aceste activități din săptămâna Școala Altfel și din Săptămâna Verde, sunt activități didactice. Ele sunt activități cu caracter didactic și formativ, nu sunt săptămâni de vacanță și activitățile trebuie să se desfășoare în cadrul unității de învățământ, în localitate sau în zonele apropiate, dar cu respectarea a legislației și a reglementărilor în vigoare. Plecările în străinătate, fără aprobările legale, constituie abateri de la lege. Domnul inspector școlar general deja a menționat mai mult decât clar.”- Camelia Roxana Lepădat, inspector pentru comunicare instituțională în cadrul Inspectoratului General al Municipiului București

Generația care vrea să fie auzită

Tinerii de azi prioritizează sensul înaintea aprobării. În fața profesorilor, vin cu întrebări directe, opinii clare și o dorință autentică de a fi parte din dialogul educațional. Ei își doresc o școală care care să îi asculte, să îi provoace și să îi inspire.

Raport privind Starea Învățământului din Municipiul București pentru anul școlar 2024–2025.“Elevul actual este un tânăr implicat și foarte curajos. Este conectat la tehnologie și este dornic să se exprime, să-și exprime propria individualitate. Și asta o vedem în fiecare zi în sala de clasă. I-am văzut foarte interesați să participe la proiecte extrașcolare, la olimpiade. Avem foarte mulți copii care participă la olimpiade, sunt foarte mulți doritori, la activități de voluntariat, la dezbateri și la programele internaționale Erasmus+.

Avem foarte mulți doritori și foarte mulți copii beneficiază de aceste programe Erasmus+ dar, dincolo de cifre, și țin să menționez, pentru că eu sunt profesor de limba și literatura română, și aș vrea să vă spun și cum îl percep eu, prin prisma profesorului de limba și literatura română. Pentru mine, este un tânăr care citește lumea prin emoție și încearcă să îi găsească sensul. Își dorește ca școala să-l asculte, nu doar să-l evalueze și noi asta încercăm să promovăm. Este unul dintre dezideratele Inspectoratului Școlar al Municipiului București, această deschidere permanentă către copii.”- Camelia Roxana Lepădat, inspector pentru comunicare instituțională în cadrul Inspectoratului General al Municipiului București

Dâmbovița Delivery ajunge în Regie: pe 3 și 4 octombrie, orașul intră în versiune de testare lângă campusurile studențești
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 11:43

Dâmbovița Delivery ajunge în Regie: pe 3 și 4 octombrie, orașul intră în versiune de testare lângă campusurile studențești

Ediția 2026 a festivalului Dâmbovița Delivery marchează deschiderea Debarcaderului Regie și extinderea rețelei Dâmbovița Apă Dulce cu un nou...

Dâmbovița Delivery ajunge în Regie: pe 3 și 4 octombrie, orașul intră în versiune de testare lângă campusurile studențești
Regina Maria, omagiată printr-un volum aniversar lansat la Cotroceni
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 11:33

Regina Maria, omagiată printr-un volum aniversar lansat la Cotroceni

Recepția ce a marcat lansarea volumului a fost găzduită de grădinile Palatului Cotroceni și a reunit cuplul prezidențial cu reprezentanți ai...

Regina Maria, omagiată printr-un volum aniversar lansat la Cotroceni
Cum ne îngrijim pielea în sezonul rece? Recomandările medicului dermatolog
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 11:11

Cum ne îngrijim pielea în sezonul rece? Recomandările medicului dermatolog

Odată cu venirea sezonului rece, pielea începe să simtă schimbările de temperatură, vântul și modificarea umidității din aer. Asta nu...

Cum ne îngrijim pielea în sezonul rece? Recomandările medicului dermatolog
Éric-Emmanuel Schmitt va juca pe scena Teatrului Grivița 53
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 10:59

Éric-Emmanuel Schmitt va juca pe scena Teatrului Grivița 53

Éric-Emmanuel Schmitt, unul dintre cei mai cunoscuți dramaturgi și scriitori francezi contemporani , revine la București. În premieră...

Éric-Emmanuel Schmitt va juca pe scena Teatrului Grivița 53
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 09:46

Forturile Chitila și Otopeni, atracții turistice și hub-uri culturale ale Capitalei sau afaceri imobiliare?

Vor deveni forturile Chitila și Otopeni monumente istorice si atracții turistice și culturale? Recent Primăria Sectorului 1 a anunțat că a...

Forturile Chitila și Otopeni, atracții turistice și hub-uri culturale ale Capitalei sau afaceri imobiliare?
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 08:39

Ștafeta Veteranilor Invictus pornește la drum în cea de-a XIII-a ediție

Trei trasee. Trei culori. Un singur spirit. Împreună pentru eroi, pentru România. Joi, 1 octombrie 2026, Ștafeta Veteranilor Invictus pornește...

Ștafeta Veteranilor Invictus pornește la drum în cea de-a XIII-a ediție
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 08:25

Premiera „Tannhäuser” de Wagner sub conducerea muzicală a lui Cristian Mandeal deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București

Opera Națională București deschide stagiunea 2026-2027 cu premiera operei „Tannhäuser” de Richard Wagner, în regia lui Alexander von Pfeil,...

Premiera „Tannhäuser” de Wagner sub conducerea muzicală a lui Cristian Mandeal deschide stagiunea 2026-2027 la Opera Națională București
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 07:24

Vreme frumoasă, miercuri, în București

Vremea va fi frumoasă și apropiată de normalul termic al datei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat cu intensificări...

Vreme frumoasă, miercuri, în București