Ascultă Radio București FM Live

Festival extraordinar în amintirea unei pianiste extraordinare > povestea Silviei Șerbescu

Festival extraordinar în amintirea unei pianiste extraordinare > povestea Silviei Șerbescu

Articol de Vicentiu Andrei, 16 octombrie 2025, 10:14 / actualizat: 16 octombrie 2025, 11:32

Patriotismul adevărat înseamnă însușirea lecțiilor care duc valorile românești mai departe, nu lozinci de tinichea strigate în piețe publice sau online.

Tocmai de aceea, poveștile românilor care au marcat cu adevărat istoria acestui neam și au adus un plus culturii poporului nostru sunt neprețuite iar Silvia Șerbescu, pianistă de excepție, matematiciană talentată, cu studii la Paris și București și medaliată de Regele Mihai, este un exemplu de urmat și de neuitat cu atât mai mult cu cât, atenție, s-a format și a atins succesul în tumultuoasa perioadă interbelică și pe parcursul celui de-al doilea război mondial!

Silvia Șerbescu a studiat la Academia Regală de Muzică (astăzi transformată în Universitatea Națională de Muzică din București), având-o ca profesoară de pian pe faimoasa Constanța Erbiceanu.

În același timp a studiat și a obținut licența în matematică la Universitatea din București.

Atrasă mai mult de latura muzicală, sub influența Constanței Erbiceanu, a continuat la Paris, la École Normale de musique, cu Lazare Lévy și Alfred Cortot, obținând o „licence de concert” cu distincție.

În 1943, Regele Mihai i-a acordat Medalia „Meritul Cultural pentru Artă”, recunoaștere a contribuției sale la cultura română.

Ca solist a Filarmonicii din București, a cântat pe marile scene internaționale, alături de orchestre prestigioase ale vremii.

A susținut recitaluri camerale alături de George Enescu, care îi scria un mesaj elogios după un concert din 29 decembrie 1942: „Partenerei mele atât de remarcabile din această seară, admirație și respect”.

  • Silvia Șerbescu a predat pianul la Conservatorul din București, din numeroasele generații pe care le-a format făcând parte și fiica sa, pianista Liana Șerbescu, Lavinia Coman, Constantin Ionescu-Vovu și Theodor Paraschivesco. Bustul său, realizat de sculptorul Gheorghe D. Anghel, se află astăzi la Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB), în sala principală a Universității Naționale de Muzică București.

Festivalul Silvia Șerbescu este organizat în perioada septembrie-octombrie 2025 de Asociația culturală “Aici A Stat” cu scopul de a onora prima noastră mare pianistă de renume internațional.

Silvia Șerbescu a fost solistă a Filarmonicii din București, a concertat pe marile scene ale lumii iar bustul său, sculptat de Gheorghe Anghel, se află la Conservator, mărturie pentru generațiile de studenți pe care le-a format ca profesoară.

Anul 2025 este un an comemorativ: marcăm 60 de ani de la trecerea Silviei Șerbescu în eternitate, și ne dorim să onorăm acest moment printr-o suită de evenimente remarcabile. Festivalul este dedicat muzicii clasice, patrimoniului și educației culturale.

Programul festivalului

• 16 octombrie, ora 19:00 – Concert simfonic omagial in memoriam Silvia Șerbescu în Sala George Enescu a Universității Naționale de Muzică București. Sub bagheta dirijorului Andrei Iliescu, Orchestra Inginerilor ”Petru Ghenghea” îl va avea ca solist pe pianistul prof. Vlad Dimulescu. Dariu Gavrilă, profesor de Inteligență Artificială la TU Delft, Olanda, va cânta la violoncel împreună cu orchestra în prima parte a concertului, ca omagiu adus bunicii lui, Silvia Șerbescu; Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile;

• 18 octombrie, ora 18:30 – Serată culturală susținută de Cvartetul #Aiciastat, cu povești despre viața și personalitatea Silviei Șerbescu la Palatul Cesianu-Racoviță (Artmark); Biletele sunt disponibile aici: https://eventbook.ro/music/bilete-serata-culturala-cu-cvartetul-aiciastat-la-palatul-cesianu-racovita;

• 19 octombrie, ora 16:00 – Tur ghidat pe urmele Silviei Șerbescu susținut de Ana Rubeli în zona Parcului Cișmigiu (Sfântul Constantin, Ionel Perlea), UNMB și Ateneu; Biletele se află aici: https://eventbook.ro/other/bilete-tur-ghidat-cu-ana-rubeli-pe-urmele-silviei-serbescu;

• Expoziția despre universul Silviei Șerbescu și instalația de realitate augumentată semnată de Ioana Nicoară și Sergiu Negulici vor putea fi vizitate gratuit la Plan 4, pe strada Plantelor 4 în următoarele zile și intervale orare: 12 octombrie 12:00-18:00, 15 și 16 octombrie 12:00-18:00, 17 octombrie 14:00-20:00, 19 octombrie 12:00-16:00. Pentru a avea o experiență completă, puteți beneficia de un tur ghidat al casei dacă vă rezervați o vizită aici: https://planpatru.ro/viziteaza-casa/.

* Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat în anul 2011 de renumitul dirijor Ion Marin și derulat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Sub îndrumarea Președintelui fondator, dirijorul internațional Ion Marin, și prin suportul constant al specialiștilor din program și a membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Cantus Mundi a fost lansat pe 29 septembrie 2011, iar trei ani mai târziu, prin Hotărârea de Guvern nr. 821/2014, Programul a devenit o nouă Direcție a Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, aflat în subordinea Ministerului Culturii din România.

După 14 ani de activitate, și 11 ani de la oficializarea sa, Cantus Mundi reunește sub umbrela sa 2.402 de coruri în România și diaspora. Peste 84.000 de copii participă alături de dirijorii lor la promovarea cântului coral, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Autori: Olga Stancu & Vicențiu Andrei

Peste 33.000 de candidați s-au înscris la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului
Actualitate duminică, 9 august 2026, 16:04

Peste 33.000 de candidați s-au înscris la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului

La această sesiune s-au înscris peste 33.000 de candidați, cu aproape 10% mai mulți decât anul trecut. Probele se vor desfășura în 124 de...

Peste 33.000 de candidați s-au înscris la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului
Piroman din Bucureşti, reţinut de poliţişti
Actualitate duminică, 9 august 2026, 15:05

Piroman din Bucureşti, reţinut de poliţişti

Conform unui comunicat al Poliţiei Capitalei, Secţia 22 a fost sesizată vineri prin numărul de urgenţă 112, cu privire la producerea mai multor...

Piroman din Bucureşti, reţinut de poliţişti
Carambol pe Autostrada Soarelui
Actualitate duminică, 9 august 2026, 14:16

Carambol pe Autostrada Soarelui

O persoană a fost rănită și primește îngrijiri medicale la fața locului. Circulația rutieră este restricționată pe benzile 1 și 2 ale...

Carambol pe Autostrada Soarelui
Ministerul sanatatii condamna ferm agresiunea de la Cluj
Actualitate duminică, 9 august 2026, 12:01

Ministerul sanatatii condamna ferm agresiunea de la Cluj

Un echipaj al Serviciului de Ambulanta Judetean a fost atacat cu bate, topoare si pietre în timp ce intervenea pentru acordarea de ingrijiri...

Ministerul sanatatii condamna ferm agresiunea de la Cluj
Actualitate duminică, 9 august 2026, 11:42

Statii STB relocate

De maine stația Bucur Obor de pe Șos. Colentina- sensul spre Doamna Ghica- revine pe amplasamentul de baza. Este vorba despre statia liniilor 66,...

Statii STB relocate
Actualitate duminică, 9 august 2026, 11:03

Valul de caldura persista

Meteorologii au emis noi avertizari de canicula. De maine dimineata pana miercuri seara se asteapta temperaturi ridicate, disconfort termic si nopti...

Valul de caldura persista
Actualitate duminică, 9 august 2026, 10:37

Barbat de 80 de ani salvat de pe munte

Jandarmii montani au reusit sa salveze un barbat de 80 de ani ratacit pe munte, pe traseul spre Varful Moldoveanu. Operatiunea de recuperare a durat...

Barbat de 80 de ani salvat de pe munte
Actualitate duminică, 9 august 2026, 07:46

Vreme calduroasa

Vreme calduroasa astazi in Capitala cu cer variabil, vant slab pana la moderat si o maxima de 32 de grade. Vremea va fi calduroasa in vestul, sudul...

Vreme calduroasa