Bine de citit: Psihologia colectivă și analiza eului

Articol de razvanursuleanu, 13 octombrie 2025, 11:55

“Nu intenționăm să deschidem aici vreo polemică…”

…Freud, nefiind mandatarul unui grup care a elaborat un proiect științific, “Psihologia colectivă și analiza eului” reprezintă prin urmare doar o sumă a opiniilor sale, astfel că această formă de exprimare la persoana întâi plural, menită a-i sugera cititorului că în spatele volumului există o întreagă comunitate de somități care împărtășesc ideile autorului, îmi pare a fi de-a dreptul dizgrațioasă și nicidecum politicoasă, mai ales că nu este folosită decât în prima parte a cărții, acolo unde psihanalistul austriac nu face altceva decât să se învârtească în jurul citatelor extrase din “Psihologia mulțimilor” a lui Gustave Le Bon precum o mangustă în jurul unui cobre, încercând să caute fisuri în argumentația francezului pentru a-și aplica fatala mușcătură. Ceea ce nu reușește, pentru că Gustave Le Bon, spre deosebire de Freud, a fost și sociolog.

“Spiritul de turmă”, atât de bine reliefat de Le Bon în opera sa, nu este de fiecare dată generat de către un individ sau un grup de indivizi, nu există mereu acel catalizator uman obligatoriu pe care Freud încearcă să îl impună cititorului. Îmi amintesc și acum cu tristețe de mineriade și de toți acei troli cu bâte și lămpașe care invadaseră capitala și care băteau și chiar omorau orice persoană cu alură de intelectual. Este adevărat, inițial fuseseră pe terenul stăpânit de Freud, fiind manipulați și aduși în București de către persoane bine-cunoscute, dar nu a fost necesar ca un individ să-i îndemne să comită toate acele atrocități. Condiția lor socială era combustibilul ororii. Pentru prima dată în existența lor, acele ființe luate cu arcanul din tuneluri aveau în sfârșit posibilitatea de a-și răzbuna sărăcia și condițiile de muncă inumane și se mișcau precum un banc de pești sau un stol de păsări, toți odată, în orice direcție în care exista vreun reper superior vieților lor mizerabile, fie acest reper ființă sau obiect.

…greu de trecut cu vederea și prăpastia dintre “luând drept ghid cartea deja celebră a domnului Gustave le Bon”, afirmație cu care Freud își începe practic dizertațiile și “disprețul și neglijența cu care vorbește despre manifestările sufletului mulțimilor”, citat extras dintr-un moment al volumului în care pesemne că Freud a clacat iar ostilitatea sa față de Gustave le Bon a detonat, lăsând puroiul literar să răzbată la suprafață.

Bun, am reușit într-un final să depășesc întreaga polemică pe care Freud pretinde că nu intenționează să o deschidă (în prima treime din “Psihologia colectivă și analiza eului” nu există altceva decât polemică) și am citit mai departe, ajungând astfel pe teritoriul “Eu”, acel district pe care guvernatorul Freud l-a revendicat cu autoritate și unde femeia reprezintă în viziunea psihanalistului doar un accesoriu domestic, cu rol mai mult decorativ, inspirat pesemne din propria sa căsnicie.

“Se știe cât de ușor se transformă, MAI ALES LA FEMEI, relațiile afective de natură amicală, fondate pe recunoștință și admirație, în dorințe erotice”…

…profund acest citat, alături de multe altele similare… Și dincolo de misoginismul caracteristic austriacului, cel care considera că orice femeie care își dorește o carieră nu poate fi decât nevrotică, sunt surprins și de faptul că Freud a omis să-și psihanalizeze acel “se știe”, o formulare ce provine dintr-o zonă de manipulare mai mult decât rudimentară.

Se știe. Toată lumea știe. Iar dacă există totuși cineva care nu știe, evident că nu este de calibrul monologului meu…

Cu toate acestea, cartea “Psihologia colectivă și analiza eului” este necesar a fi citită, cu atenție sporită aș putea chiar sugera. Chiar și la aproape o sută de ani distanță de la moartea lui Freud, cititorul merită pe deplin să-și formeze o opinie proprie și să aibă șansa de a aproba sau demonta cu argumente pertinente oricare din toate aceste postulate prezentate ca atare în textele freudiene. Psihanaliza și studiul “eului” se află în continuare în prima linie a cercetării științifice și o abordare care să evite adoptarea într-un registru de tip axiomatic a unor diverse concepții este de dorit.