Ascultă Radio București FM Live

Pe terenul complicat de la Clinceni, Dinamo București a învins una dintre revelațiile debutului de sezon din Superligă: o rezervă a „câinilor” a decis duelul contra Unirii Slobozia

Dinamo București a învins-o pe Unirea Slobozia cu scorul final de 1-0, în deplasarea de la Clinceni, într-un meci care a contat pentru etapa cu numărul 12 din Superligă, golul înscris de Stipe Perica, fotbalist intrat pe parcursul confruntării, fiind cel care a decis „soarta” celor trei puncte. Succesul bifat de formația bucureșteană a permis „câinilor” să urce până pe treapta a doua în ierarhia generală și să pună presiune pe liderul din campionatul intern, în vreme ce ialomițenii se mențin, pentru moment, în play-off.

Pe terenul complicat de la Clinceni, Dinamo București a învins una dintre revelațiile debutului de sezon din Superligă: o rezervă a „câinilor” a decis duelul contra Unirii Slobozia
Foto: Sursă foto: Facebook - ProSport

Articol de mariosoare, 3 octombrie 2025, 23:09

Dinamo București „a dat piept” cu Unirea Slobozia în prologul rundei cu numărul 12 din Superligă, în deplasare, la Clinceni, acolo unde condițiile meteorologice nefavorabile au condus la o incertitudine prelungită referitoare la posibilitatea ca această partidă să fie amânată, din cauza ploii intense înregistrate în Capitală și în proximitatea orașului. Terenul era îmbibat cu apă, dar, chiar și în aceste condiții, brigada de arbitri, respectiv, oficialul jocului, au decis ca duelul să înceapă fără vreo întârziere. În clasamentul general din Superligă, anterior confruntării dintre cele două formații, „câinii roșii” se situau pe locul al cincilea, cu un total de 20 de puncte obținute dintr-un total de 33, în vreme ce ialomițenii se aflau cu o poziție mai jos, la două lungimi în spatele trupei din „Ștefan cel Mare”.

Considerată a fi una dintre revelațiile acestui debut de sezon din întrecerea internă, formația pregătită de Andrei Prepeliță înregistrase un total de trei succese, o înfrângere și un rezultat de egalitate, în ultimele cinci întâlniri disputate pe teren propriu, în vreme ce dinamoviștii erau neînvinși, în deplasare, de patru etape, cel mai recent eșec fiind consemnat în compania celor de la Oțelul Galați, la limită, scor final 1-2. În runda anterioară din Superligă, Unirea Slobozia terminase la egalitate, într-o partidă care a fost desfășurată departe de propria „casă” în fața celor de la Farul Constanța, scor final 1-1, iar „alb-roșii” au reușit să „smulgă” o remiză în Oltenia, atunci când au înfruntat liderul actual din campionatul intern, Universitatea Craiova, golul izbăvitor pentru a culege un punct fiind înscris în minutul 90.

Ionuț Dinu, din cauza cartonașelor galbene acumulate, dar și Denis Rusu, veteranul portar al ialomițenilor, au fost indisponibili pentru acest duel pentru fostul jucător al celor de la FCSB, în vreme ce antrenorul croat al „câinilor” nu a putut miza pe serviciile lui Adrian Mazilu, respectiv, Jordan Ikoko, ambii fotbaliști neavând ritm de joc în ultima perioadă. Totuși, Cristian Mihai, fotbalist care evoluează în zona mediană, a revenit în angrenajul celor de la Dinamo București pentru această partidă, după ce jucătorul care a fost adus de la UTA Arad trecuse printr-o accidentare de lungă durată.

În stagiunea precedentă din întrecerea internă, dinamoviștii au câștigat atât în turul sezonului regulat, pe teren propriu, contra ialomițenilor, atunci când unicul gol al partidei a fost punctat de Cătălin Cîrjan, iar returul s-a încheiat cu un alt succes al „alb-roșilor”, de această dată, la două goluri diferență. Pe atunci, oaspeții deschiseseră scorul prin Hakim Abdallah, dar gazdele reușiseră să revină după numai opt minute de joc, în timp ce repriza secundă a fost prielnică pentru bucureșteni, același atacant din Madagascar, respectiv, Astrit Selmani, jucători care nu mai îmbracă tricoul formației din Capitală, fiind cei care au adus victoria pentru trupa din „Ștefan cel Mare”.

Prima mare ocazie de gol din această înfruntare a fost bifată în al cincilea minut de joc, atunci când Cătălin Cîrjan, după ce a executat rapid o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri, a primit o pasă de la Danny Armstrong, a preluat mingea pe poziție viitoare și a decis să șuteze de la mare distanță. Execuția căpitanului trupei oaspete i-a creat mari dificultăți portarului gazdelor, Ion Gurău, care, grație unui reflex splendid, a izbutit să respingă balonul peste bara transversală.

Din lovitura de la colțul terenului care a rezultat acelei faze, Alexandru Pop a reluat periculos cu capul de la prima bară, însă tentativa sa de a debloca tabela de marcaj a fost blocată de același goalkeeper al Unirii Slobozia, ialomițenii izbutind să treacă cu bine și de această acțiune a clubului din Capitală. Câteva minute mai târziu, un nou corner ce a aparținut formației din „Ștefan cel Mare”, de această dată, executat de Alexandru Musi, l-a găsit în centrul suprafeței de pedeapsă pe Kennedy Boateng, iar stoperul „câinilor” s-a înălțat cel mai mult pentru a putea trimite spre buturile adverse, dar Ion Gurău a intervenit prompt încă o dată.

Ulterior, Raul Opruț a primit o pasă pe sus din partea lui Maxime Sivis, iar, după o demarcare de succes pe care fundașul lateral stânga a bifat-o în interiorul careului, Constantin Toma a îndepărtat balonul în timp util. O nouă lovitură de la colțul terenului lansată de către Danny Armstrong a fost lovită de către Nikita Stoinov, dar execuția fundașului central israelian a ocolit spațiul porții formației pregătite de Andrei Prepeliță. Cu aproximativ 10 minute rămase până la fluierul de final al actului întâi, incursiunea în zonă liberă a lui Cătălin Cîrjan a fost continuată de către „decarul” „alb-roșilor” cu o pasă trimisă în gura porții, acolo de unde Danny Armstrong a încercat să înscrie cu poarta goală, dar Oleksandr Safronov a scos mingea din apropierea liniei buturilor gazdelor.

Prima mare oportunitate de a înscrie care a fost trecută în contul trupei ialomițene a apărut în repriza secundă, la trei minute scurse de la reluarea înfruntării de la Clinceni, atunci când, pe respingere, șutul expediat de mijlocașul central Valon Hamdiu a fost deviat de un adversar, iar balonul nu a putut fi cadrat. La această fază, jucătorii celor de la Unirea Slobozia au solicitat acordarea unei lovituri de la 11 metri, ca urmare a unui presupus henț comis de Nikita Stoinov, dar reluările au afișat contrariul. Cu circa 25 de minute rămase până la încheierea înfruntării, aruncarea lungă de la margine a lui Raul Opruț a ajuns până în gheata lui Iulius Mărginean, al cărui șut trimis în lateral a fost deviat în plasa porții oponente cu o lovitură  de cap de către atacantul din Croația al oaspeților, Stipe Perica, cel care intrase pe teren de cinci minute.

O nouă fază fixă, executată în minutul 76 de către Cătălin Cîrjan, a fost respinsă, în primă fază, de către apărarea ialomițeană, dar, la recuperarea balonului, s-a aflat Raul Opruț, cel care a trimis în centrul careului, acolo de unde „decarul” oaspeților a șutat spre poartă, dar Ion Gurău a blocat șutul. Mingea s-a întors în picioarele lui Nikita Stoinov, iar, deși fundașul central din Israel ar fi putut finaliza de unul singur acțiunea, ca urmare a culoarului favorabil pe care l-a avut, a decis să paseze în partea dreaptă către Alexandru Musi, fostul fotbalist al celor de la FCSB reușind să înscrie din apropiere pentru a dubla avantajul formației din Capitală. Totuși, după o lungă verificare în cabina VAR, arbitrul de centru al partidei a fost chemat la marginea terenului pentru a revizui faza, iar acesta a anulat golul dinamoviștilor, din pricina unui henț comis în desfășurarea acțiunii.

Dinamo București a obținut, în cele din urmă, toate cele trei puncte, din deplasarea de la Clinceni, izbutind să treacă, în mod provizoriu, pe locul al doilea în clasamentul general din campionatul intern, în fața unor echipe precum FC Botoșani, Rapid București și FC Argeș, care nu și-au disputat, încă, meciurile din această rundă. De partea cealaltă, ialomițenii, în ciuda eșecului suferit pe teren propriu, au rămas pe ultimul loc din play-off înainte de a evolua, în etapa următoare, împotriva celor de la Universitatea Craiova, departe de casă, în vreme ce „câinii roșii” se vor întoarce în Capitală pentru „a da piept” cu Rapid București în ceea ce va reprezenta un derby local.

Etichete:
Dâmbovița 2035: șase viziuni pentru transformarea râului într-o infrastructură verde-albastră a Bucureștiului
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 15:55

Dâmbovița 2035: șase viziuni pentru transformarea râului într-o infrastructură verde-albastră a Bucureștiului

Dâmbovița intră într-o nouă etapă de dezvoltare. În cadrul conferinței internaționale „Dâmbovița 2035”, organizatorii au anunțat cele...

Dâmbovița 2035: șase viziuni pentru transformarea râului într-o infrastructură verde-albastră a Bucureștiului
Moș Nicolae aduce două super-evenimente la Sala Palatului: tenorul Jonas Kaufmann și producția Disney „Frozen – Regatul de Gheață”
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 15:49

Moș Nicolae aduce două super-evenimente la Sala Palatului: tenorul Jonas Kaufmann și producția Disney „Frozen – Regatul de Gheață”

Luna decembrie vine cu două spectacole de excepție la Sala Palatului, transformând Bucureștiul într-un veritabil centru cultural al...

Moș Nicolae aduce două super-evenimente la Sala Palatului: tenorul Jonas Kaufmann și producția Disney „Frozen – Regatul de Gheață”
Patru bărbați, reținuți în Capitală în trei dosare distincte de furt
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 15:43

Patru bărbați, reținuți în Capitală în trei dosare distincte de furt

Poliția Capitalei a informat astăzi reținerea în București a patru bărbați, în trei dosare separate, sub acuzație de furt după ce au...

Patru bărbați, reținuți în Capitală în trei dosare distincte de furt
INSP: 63.321 de cazuri de infecţii respiratorii, raportate în perioada 24 – 30 noiembrie
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 15:15

INSP: 63.321 de cazuri de infecţii respiratorii, raportate în perioada 24 – 30 noiembrie

Un număr de 63.321 de cazuri de infecţii respiratorii – gripă clinică, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii...

INSP: 63.321 de cazuri de infecţii respiratorii, raportate în perioada 24 – 30 noiembrie
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 14:49

Ada Solomon a devenit președinta board-ului Academiei Europene de Film

Ada Solomon, recunoscută pentru o carieră de peste 25 de ani în cinematografie, a fost aleasă președintă a consiliul de administrație al...

Ada Solomon a devenit președinta board-ului Academiei Europene de Film
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 14:38

Cadoul muzicii: Noua Generație Live| Superconcert București FM la Băneasa Christmas World – sâmbătă, 6 decembrie

București FM dă startul oficial al sărbătorilor de iarnă cu un superconcert în aer liber la Băneasa Christmas World, sâmbătă, 6 decembrie...

Cadoul muzicii: Noua Generație Live| Superconcert București FM la Băneasa Christmas World – sâmbătă, 6 decembrie
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 14:23

Weekend în București: evenimente și activități 5-7 decembrie

Descoperă cele mai interesante evenimente din București în acest weekend! De la târguri de carte și activități pentru copii, la expoziții de...

Weekend în București: evenimente și activități 5-7 decembrie
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 13:37

Crăciun de poveste la Teatrul Ion Creangă: MagicTIC aduce spectacole, ateliere și întâlniri cu Moș Crăciun

Bucureștiul se pregătește pentru o sărbătoare a imaginației și a creativității, odată cu noua ediție MagicTIC, organizată de Teatrul Ion...

Crăciun de poveste la Teatrul Ion Creangă: MagicTIC aduce spectacole, ateliere și întâlniri cu Moș Crăciun