“Maybe by 2301, we won’t need another feminist show” – UNDERCLOUD 18
Articol de bucurestifm, 2 octombrie 2025, 15:58
UNDERCLOUD 18 este cel mai vechi festival de teatru independent din România, desfășurându-se începând cu anul 2008. Între 18 septembrie și 5 octombrie 2025, ediția de anul acesta a festivalului a transformat Calea Griviței într-o scenă dedicată teatrului independent, fiecare zi fiind încărcată de diverse piese.
Spectacolul „Maybe by 2301, we won’t need another feminist show” a fost pus în scenă marți, pe 30 septembrie. După cum sugerează și titlul, este un spectacol feminist ce portretizează femeia, rolul și imaginea ei în patriarhat. Maria-Luiza Dimulescu, Mariana Gavriciuc și Anca Stoica, cele trei dansatoare, au explorat, prin dans contemporan, experiențe cotidiene prin care trec și care par „normale”.
Mesajul piesei s-a bazat foarte mult pe emoție, o emoție colectivă pe care fiecare femeie o simte la un moment dat în viața ei: frica de lumea în care trăiește. Pe lângă emoțiile transpuse în pași de dans, fetele au prezentat statistici reale despre femicide și violența de gen cu care se confruntă lumea întreagă.
Experiența din sala de teatru nu se poate descrie în cuvinte. Este un spectacol care se simte, nu se înțelege, care îți arată adevărul crud al societății în care trăim, pe care de multe ori poate vrem să îl ignorăm. Am văzut ironie, am văzut durere, am văzut zâmbete, am văzut dezgust, dar, cel mai important, am văzut unitatea dintre femei.
La început, părea o ironizare a modului în care este văzută „femeia perfectă” în societatea patriarhală: slabă, frumoasă, înțelegătoare, dansatoare, femeie de serviciu, îngrijitoare. Practic, o imagine imposibil de transpus în realitate. Registrul s-a transformat în unul serios și dur în momentul în care dansatoarele ne-au transportat înapoi în timp, aproximativ acum câteva milioane de ani, când femeia era văzută doar ca ființă dătătoare de viață.
A urmat scenografia fricii, de care nu ești învățată cum să scapi. Te îmbraci cu mult prea multe straturi de haine? Ții cheia strâns în buzunar în caz că se întâmplă ceva? Cele trei fete au redat toate aceste momente prin care au trecut și ele, dar și restul femeilor, îmbinând statistici, emoții și experiențe reale.
Mă rugam să nu se termine; niciodată nu mă regăsisem atât de mult într-un spectacol. Și nu doar eu, ci și publicul. Unele fete plângeau, unele urmăreau totul cu chipurile contorsionate de regret, iar altele aveau un zâmbet trist pe față.
Când pleci din sală, ajungi să speri că în 2301 poate nu vom mai avea nevoie ca spectacolele feministe să ceară dreptate.
Autor: Bianca Pieszczoch
