Ascultă Radio București FM Live

Dincolo de autism: intervenții ABA care schimbă vieți

Conferința Internațională ABA 2025

Intervenții ABA care schimbă comunități

Articol de Monica Liche, 2 octombrie 2025, 16:44

Ce legătură are ABA cu sportul, businessul sau leadershipul? Ce înseamnă să aplici știința comportamentului dincolo de autism? Am discutat despre cum schimbă ABA modul în care învățăm, lucrăm și relaționăm, cu Anca Dumitrescu, președinta Autism Voice și coordonator științific al Conferinței Internaționale ABA 2025, invitata lui Răzvan Ursuleanu #ÎnComunitate.

De la teorie la practică

Diferența majoră dintre o discuție într-un cabinet și analiza comportamentală aplicată este locul în care are loc înțelegerea copilului. ABA nu se rezumă la teorie, ci caută răspunsuri în mediul real al copilului: acasă, la școală, în parc. Acolo pot fi observate tiparele de comportament, nevoile și dificultățile reale, iar intervenția devine măsurabilă și orientată spre rezultate.

“O să încerc pe scurt să dau o definiție și poate că ar fi bună o definiție de început, o comparație între ce înseamnă un program de psihoterapie, atunci când mergem în cabinet, doar stăm de vorbă. Nu vreau să minimizez importanța psihoterapiei, însă, în analizea comportamentală aplicată, ieșim din cabinet și, mai ales în cazul copiilor, diferite dificultăți în dezvoltare sau cu anumite diagnostice, ieșim din cabinet și mergem să-i vedem în viața lor de zi cu zi, bazându-ne pe observațiile modului în care ei se comportă direct la grădiniță, la școală, în parc sau acasă, în viața de familie. Pentru că așa reușim să observăm comportamentul direct în mediul în care se manifestă și să-i dăm o definiție cât se poate de obiectivă, de măsurabilă, astfel încât toți cei care sunt în jurul copilului să poată să-l ajute să își modeleze acele comportamente, dacă sunt neadecvate, să spunem, sau dacă sunt deficitare, să știe de unde pleacă și la ce abilitate, la ce comportament final vrem să ajungem.

Iar definiția asta aș duce-o foarte mult și către grădinițe și școli, de exemplu, unde este foarte important ca fiecare cadru didactic să observe la clasă, fiecare copil în parte, și să individualizeze acâtât cât îi permite contextul, modul în care lucrează cu fiecare copil în parte.”- Anca Dumitrescu, președinta Autism Voice

 

Autismul și diagnosticele diferențiale

Etichetele puse prea repede pot ascunde realitatea și pot întârzia sprijinul adecvat pentru un copil. Nu toate întârzierile de dezvoltare înseamnă autism, dar tocmai de aceea este esențial ca părinții și cadrele didactice să fie atenți la primele semnale și să ceară evaluări de specialitate. Intervenția timpurie, realizată cu sprijinul medicilor și psihologilor, poate face o diferență uriașă în evoluția copilului și în șansele lui de a se integra și dezvolta armonios.

“Majoritatea dificultăților care apar la vârste mici se bagă cumva sub această umbrelă a autismului și nu se mai acordă suficientă grijă diferențierii diagnosticului de autism, de alte întârzieri în dezvoltare, întârziere mentală și așa mai departe. De fapt, sunt multe tipuri de diagnostice.

Însă, da, întorcându-mă la autism, incidența a crescut și este foarte important ca părinții și profesorii, educatorii, în special, vorbim de cei de la grădiniță, să știe care sunt caracteristicile, care sunt manifestările la vârste mici, astfel încât, dacă vorbim de un părinte, să meargă cât mai repede către un medic-psihiatru și ulterior către un psiholog specializat în analiză comportamentală aplicată, sau cadrele didactice să-i observe de la grupa mică și să aibă discuții cu părinții, dacă n-au făcut-o deja, să-i direcționeze către un psiholog sau un medic-psihiatru. Cu cât se începe terapia mai devreme, cu atât rezultatele sunt mai bune pe termen lung.”-Anca Dumitrescu, președinta Autism Voice

 

Drumul părinților după diagnosticul de autism

Primul contact cu diagnosticul de autism aduce cu sine confuzie, durere și întrebări fără răspuns imediat. Mulți părinți trec printr-un moment de șoc și se simt vinovați, fără să știe că știința a arătat clar că acest diagnostic nu are legătură cu greșelile lor sau cu modul în care și-au crescut copilul. Ceea ce contează cu adevărat este accesul rapid la sprijin specializat și la comunități de părinți aflați în aceeași situație.

“Din păcate, pentru orice părinte, în urma aflării unui astfel de diagnostic urmează o perioadă de șoc, efectiv. Pentru că e foarte greu să accepti un astfel de diagnostic, încep să se învinovățească, să se gândească ce au făcut greșit, de ce este copilul cu un asemenea diagnostic, cum or să facă rost de bani de terapie și așa mai departe și urmează o perioadă destul de dificilă. Ce aș puncta acum pentru orice părinte, după ce află diagnosticul e important de știut că nu el a făcut ceva greșit. Autismul nu este provocat de părinți, nu este provocat de modul în care interacționează părinții cu copilul, nici de medicații sau alte aspecte, dar nu intrăm acum în subiectul ăsta. Foarte important după aflarea diagnosticului este să contacteze un centru care să îi sprijine și să le spună concret ce au de făcut în ceea ce privește programul de terapie și contactarea altor părinți care au trecut prin situații similare, care deja au copilul inclus într-un program de terapie pentru că acolo se creează cu adevărat conexiunea ok, noi le oferim sprijin ca specialiști, e important să o facem, însă, e foarte important să caute sprijinul și din partea altor părinți pentru că se înțeleg mai bine reciproc, aflându-se în aceeași situație. E important pentru părinți să participe și la programe destinate lor pentru că în momentul în care se confruntă cu un astfel de diagnostic, copilul lor are un astfel de diagnostic, ei trebuie să învețe un pic mai mult decât un părinte care are un copil tipic, să spunem, pentru că trebuie să învețe principiile de bază ale acestei terapii astfel încât, după ce copilul pleacă de la centrul de terapie, ei să poată continua acasă la aplicarea anumitor tehnici. Poate pare pretențios, dar rolul nostru ca analiști comportamentali este să transmitem și către părinți cum să se joace cu copilul, cum să vorbească cu el, cum să-l învețe să folosească cana și lingurița, toaleta și așa mai departe. Avem nevoie de o echipă în jurul copilului.”- Anca Dumitrescu, președinta Autism Voice

 

 

PMB: De luni, liniile autobuzelor 605, 655 și N103 vor avea trasee modificate
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 19:25

PMB: De luni, liniile autobuzelor 605, 655 și N103 vor avea trasee modificate

Încă 1,8 km de șină de tramvai,  de pe străzile: Mântuleasa, Paleologu, Armand Călinescu, Vasile Lascăr, Lizeanu și intrarea Vagonului,...

PMB: De luni, liniile autobuzelor 605, 655 și N103 vor avea trasee modificate
Trafic aglomerat pe Valea Prahovei, după minivacanţa de 1 Mai
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 18:36

Trafic aglomerat pe Valea Prahovei, după minivacanţa de 1 Mai

Poliţiştii rutieri acţionează pentru siguranţa circulaţiei şi gestionarea eficientă a valorilor de trafic, în condiţiile în care pe Drumul...

Trafic aglomerat pe Valea Prahovei, după minivacanţa de 1 Mai
Duminică, la #StrăziDeschise, plimbări pe Dâmbovița
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 17:23

Duminică, la #StrăziDeschise, plimbări pe Dâmbovița

,,E fain pe Dâmbovița, la StrăziDeschise”, declară organizatorii evenimentului, cei de la Primăria Capitalei. De la ora 16:00 a luat startul...

Duminică, la #StrăziDeschise, plimbări pe Dâmbovița
Traficul rutier este oprit pe Autostrada 3! Accident in lanț!
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 16:01

Traficul rutier este oprit pe Autostrada 3! Accident in lanț!

Traficul rutier este oprit pe Autostrada 3, în dreptul kilometrului 48 al sensului de mers spre București, în apropierea localității Râfov,...

Traficul rutier este oprit pe Autostrada 3! Accident in lanț!
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 13:01

„Zilele Horticulturii Bucureștene” în campusul Universității de Științe Agronomice

Accesul va fi gratuit, iar vizitatorii vor avea ocazia să participa zilnic, între orele 10:00 și 18:00, la expoziții, demonstrații și ateliere...

„Zilele Horticulturii Bucureștene” în campusul Universității de Științe Agronomice
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 11:48

Ziua Mamei și Ziua Internațională a Râsului

Râsul este considerat unul dintre cele mai bune „medicamente” pentru trup și suflet, cu efecte demonstrate asupra sănătății și stării de...

Ziua Mamei și Ziua Internațională a Râsului
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 10:38

Accident mortal la Câmpulung

Un bărbat de 33 de ani a murit, iar un tânăr de 22 de ani a fost rănit, după un accident produs în Argeș, pe drumul dintre Mioarele și...

Accident mortal la Câmpulung
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 08:49

Atenție dacă mergeți la munte!

Transfăgărășanul rămâne închis circulației auto. O călătorie cu telecabina dus-întors costă 160 de lei, iar instalația funcționează...

Atenție dacă mergeți la munte!