Ascultă Radio București FM Live

FCSB o învinge pe Oțelul Galați în fața propriilor suporteri, în toate competițiile, după o pauză de 12 ani: Florin Tănase, „talismanul norocos” al campioanei României în acest sezon din Superligă

FCSB a trecut de Oțelul Galați, scor final 1-0, în etapa cu numărul 11 din Superligă, într-un meci disputat pe „Arena Națională” care a fost decis de lovitura de la 11 metri transformată cu succes de Florin Tănase în repriza secundă. „Roș-albaștrii” au obținut un al doilea triumf în această stagiune din campionatul intern și au pus capăt „secetei” de opt runde în care nu au putut culege toate punctele puse în joc. Formația antrenată de Elias Charalambous a învins-o pentru prima dată pe gruparea moldoveană, în Capitală, după o pauză de 12 ani în toate competițiile.

FCSB o învinge pe Oțelul Galați în fața propriilor suporteri, în toate competițiile, după o pauză de 12 ani: Florin Tănase, „talismanul norocos” al campioanei României în acest sezon din Superligă
Foto: Sursă foto: Facebook - Gazeta Sporturilor - GSP

Articol de mariosoare, 28 septembrie 2025, 22:27

FCSB „a dat piept” cu Oțelul Galați în etapa cu numărul 11 din Superligă în tentativa campioanei României de a obține al doilea succes consecutiv, după victoria înregistrată pe plan european, în runda inaugurală din faza principală din UEFA Europa League, contra celor de la GO Ahead Eagles, scor final 1-0, grație golului înscris de David Miculescu. Anterior orei de start a acestei partide din întrecerea internă, moldovenii se situau superior „roș-albaștrilor”, pe locul al 10-lea, mai precis, la șase lungimi în fața formației antrenate de Elias Charalambous, care ocupa treapta a 13-a.

În runda precedentă din campionatul intern, trupa din Capitală pierduse în Moldova, în compania celor de la FC Botoșani, scor final 1-3, după ce oaspeții reușiseră să deblocheze tabela de marcaj, atunci când Daniel Bîrligea punctase cu o lovitură de cap din gura porții. De partea cealaltă, dunărenii învinseseră liderul actual din competiție, Universitatea Craiova, în fața propriilor suporteri, la un gol diferență.

Pe teren propriu, „roș-albaștrii” bifaseră, premergător duelului disputat în fața gălățenilor, două triumfuri și alte trei înfrângeri în cele mai recente cinci înfruntări în toate competițiile. Singurele trei puncte culese de campioana en-titre din Superligă în actuala stagiune au fost consemnate în etapa secundă, pe terenul celor de la Petrolul Ploiești, Florin Tănase fiind decisiv în cele 90 de minute scurse.

Opt goluri în plus încasase FCSB în meciurile desfășurate până în acest punct al campionatului, comparativ cu echipa antrenată de Laszlo Balint, iar, la nivelul forțelor ofensive, cele două cluburi se prezentau similar. Mihai Lixandru, Ionuț Cercel și Joyskim Dawa nu au putut fi utilizați de Elias Charalambous în pregătirea acestei întâlniri, în vreme ce Adrian Șut a fost refăcut în timp util și a fost inclus din nou în lotul restrâns al „roș-albaștrilor”, după ce mijlocașul central român suferise o accidentare în meciul dintre selecționata țării noastre și Cipru, de la începutul lunii septembrie. Ștefan Bană, Paul Iacob, Kazu și Ne Lopes au fost „piesele” indisponibile pentru gălățeni în procesul de pregătire al confruntării din Capitală, din cauza unor accidentări, respectiv, unei suspendări.

În stagiunea precedentă, partida directă dintre trupa din Berceni și dunăreni ce a fost disputată pe „Arena Națională” avea să se termine cu un succes al oaspeților, scor final 2-0, în vreme ce revanșa „roș-albaștrilor” avea să fie consemnată la înfruntarea din Galați, atunci când trei goluri diferență aveau să cântărească decisiv în favoarea celor de la FCSB.

De menționat ar mai fi statistica conform căreia, înaintea acestei confruntări din sezonul 2025/2026 din Superligă, Oțelul Galați câștigase ultimele trei partide care au avut loc în compania formației din Capitală. Confruntarea din campionatul intern al României a debutat cu un atac pozițional afișat de gazde care s-a soldat cu o lovitură de la colțul terenului, la capătul căreia Alexandru Pantea „a catapultat” un șut ce a trecut peste bara transversală a porții apărate de Dur Bozoancă.

Oțelul Galați a apărut în atac în minutul șapte al meciului din Capitală, atunci când incursiunea mijlocașului dreapta, Daniel Sandu, s-a încheiat cu centrarea acestuia în interiorul suprafeței de pedeapsă, acolo de unde Fernandes Ferreira a reluat din prima, dar execuția acestuia a depășit cadrul buturilor bucureștene.

Mamadou Thiam a creat următoarele probleme la poarta oaspeților, atunci când, la sfârșitul primelor 10 minute, după o acțiune purtată pe cont propriu, a luat decizia de a finaliza de la mare distanță, dar tentativa acestuia de a deschide scorul nu a putut fi convertită într-o reușită. Dunărenii au fost la un pas de a debloca tabela de marcaj în acest joc, atunci când mingea lansată din corner de către Pinto Lopes a fost reluată de la punctul cu var de Murria Soriano, dar lovitura de cap a acestuia a trecut cu puțin pe lângă buturile adverse.

Juri Cisotti, introdus în locul lui Mamadou Thiam odată cu reluarea partidei, a obținut o lovitură de la 11 metri, după ce a fost atins în interiorul suprafeței de pedeapsă de Dur Bozoancă, iar, de la punctul cu var, Florin Tănase a transformat penalty-ul, șutând puternic în colțul din dreapta buturilor moldovene.

Alexandru Stoian și Malcom Edjouma au fost trimiși pe gazon în locurile lui Mihai Toma, respectiv, Baba Alhassan. Dunărenii au dat replica câteva minute mai târziu, atunci când Diego Zivulic a trimis cu capul înspre buturile apărate de Ștefan Târnovanu, după centrarea trimisă de Santos Lameira. Daniel Bîrligea a fost la un pas de a dubla avantajul formației din Berceni, atunci când atacantul central român a fost lăsat singur cu portarul de către Florin Tănase, dar execuția vârfului trecut și pe la CFR Cluj a șutat cu puțin pe lângă buturi.

FCSB a încheiat cu un triumf confruntarea de pe teren propriu contra gălățenilor, după ce, ultimele minute ale partidei nu au mai adus pericol la vreuna dintre porți. „Roș-albaștrii” au izbutit să consemneze al doilea succes din această stagiune, iar Florin Tănase a înscris și de această dată golul decisiv al campioanei României, la fel cum s-a întâmplat în duelul disputat în compania celor de la Petrolul Ploiești.

Trupa din Berceni a urcat pe locul al 11-lea în ierarhia generală, la trei puncte în spatele moldovenilor de la Oțelul Galați și la opt lungimi distanță față de ocupanta ultimei poziții din play-off ce aparține, în prezent Unirii Slobozia. În runda următoare din Superligă, „roș-albaștrii” vor evolua pe teren propriu contra celor de la Universitatea Craiova, dar, până la acel duel, FCSB se va întâlni cu Young Boys în UEFA Europa League. De partea cealaltă, dunărenii vor evolua în etapa a 12-a din întrecerea internă în compania nou-promovatei, Metaloglobus.

Etichete:
Bătrânețe cu demnitate, direct în propria casă!
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 17:06

Bătrânețe cu demnitate, direct în propria casă!

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 6 lansează proiectul „Inimă tânără, viață în...

Bătrânețe cu demnitate, direct în propria casă!
Vreme caldă, la sfârșit de săptămână. Maxima termică ajunge la 30... 31 de grade. FOTO: Arhiva
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:57

Vremea devine caniculară în București

Vremea va deveni caniculară, cu disconfort termic în creștere și indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși ușor pragul critic de 80 de...

Vremea devine caniculară în București
Un nou Boeing 737 MAX al TAROM va purta numele Ivan Patzaichin
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:54

Un nou Boeing 737 MAX al TAROM va purta numele Ivan Patzaichin

✈️ Noul Boeing 737 MAX din flota TAROM va purta numele marelui nostru campion olimpic, una dintre cele mai respectate personalități ale...

Un nou Boeing 737 MAX al TAROM va purta numele Ivan Patzaichin
Primul Silent Reading Party într-un tren din România, pe ruta București–Constanța
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:48

Primul Silent Reading Party într-un tren din România, pe ruta București–Constanța

Participanții vor avea parte de 60 de minute de lectură în liniște, timp în care telefoanele mobile vor fi lăsate deoparte. Trenul pleacă din...

Primul Silent Reading Party într-un tren din România, pe ruta București–Constanța
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:34

Știi ce este anxietatea climatică?

Canicula sufocantă și fenomenele meteo extreme din ultima vreme nu ne afectează doar fizic, ci și emoțional. Te simți copleșit, furios sau...

Știi ce este anxietatea climatică?
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:21

20.000 de bucureșteni, așteptați la o masă de 5,5 kilometri: Eveniment istoric pentru Guinness World Records și primul spital de psihiatrie pediatrică

Bucureștiul se pregătește pentru un eveniment de o amploare fără precedent. Pe 12 septembrie, Piața Constituției și Bulevardul Unirii vor...

20.000 de bucureșteni, așteptați la o masă de 5,5 kilometri: Eveniment istoric pentru Guinness World Records și primul spital de psihiatrie pediatrică
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:05

ARISTOPATHS, de la o trupă născută între prieteni la o comunitate muzicală internațională

ARISTOPATHS a început, în urmă cu mai bine de zece ani, dintr-o pasiune simplă: plăcerea de a face muzică împreună. Astăzi, proiectul...

ARISTOPATHS, de la o trupă născută între prieteni la o comunitate muzicală internațională
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 15:25

Accident cu un pieton decedat și alți doi răniți grav, în București

UPDATE 15:30 Persoana decedată avea 29 de ani, celelalte două victime transportate la spital in stare gravă fiind copilul și mama femeii...

Accident cu un pieton decedat și alți doi răniți grav, în București