Cum să îţi depășești frica de critică și respingere

Articol de Vicentiu Andrei, 17 septembrie 2025, 09:56

Critica și respingerea fac parte inevitabil din viața fiecăruia dintre noi.
Indiferent de cât de mult ne străduim să fim apreciați, să performăm sau să construim relații armonioase, există momente în care vom fi judecați, contestați sau chiar respinși.
Aceste experiențe pot fi dureroase, mai ales atunci când ating zone sensibile ale identității noastre, când se leagă de relații importante sau de eforturi în care am investit energie și pasiune.

Întrebarea esențială nu este dacă vom primi critică sau vom fi respinși – pentru că aceste lucruri sunt inevitabile – ci cum putem răspunde la ele astfel încât să nu ne pierdem echilibrul emoțional.

Despre critică și respingere, hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă: ”Pentru mulți oameni, respingerea și critica trezesc emoții intense: rușine, furie, tristețe sau chiar o retragere completă în sine. Nu este întâmplător. Din punct de vedere psihologic, aceste experiențe sunt procesate de creier într-un mod similar durerii fizice. Studiile arată că aceeași zonă cerebrală care se activează în cazul durerii corporale – cortexul cingulat anterior – se activează și atunci când suntem respinși sau criticați. Cu alte cuvinte, pentru creier, durerea socială este la fel de reală precum o rană fizică. În plus, atunci când primim un refuz sau un feedback negativ, nivelul de dopamină și oxitocină – neurotransmițători responsabili pentru motivație, starea de bine și sentimentul de apartenență – scade brusc. Această schimbare chimică explică de ce respingerea ne poate lăsa cu senzația că suntem efectiv „dărâmați”.”
Din această perspectivă, aceste reacții nu sunt un semn de slăbiciune, ci răspunsuri firești ale organismului. Creierul ne avertizează că legătura socială este amenințată, iar noi simțim durerea pentru a înțelege că avem nevoie de conexiune. Vestea bună este că, exact cum creierul provoacă acest disconfort, tot el are capacitatea de a învăța răspunsuri noi și mai sănătoase.

Cum putem contracara răspunsul creierului la critică și respingere?
1. Recunoaște reacția fiziologică. Nu ești „slab” pentru că suferi după un refuz sau o critică. Creierul tău procesează respingerea ca pe o rană reală. A-ți spune „ce simt acum este firesc” reduce din presiune și deschide drumul către vindecare.
2. Folosește respirația și corpul pentru reglare. Când te simți rănit, sistemul nervos intră în stare de alertă. Respirația lentă și profundă, relaxarea musculară progresivă sau câteva minute de mindfulness calmează corpul și, implicit, emoțiile.
3. Reinterpretează evenimentul. Critica nu înseamnă automat că ești o persoană lipsită de valoare: „Această situație nu definește cine sunt eu, ci doar un aspect punctual pe care pot să îl îmbunătățesc sau care nu s-a potrivit pentru mine.”
4. Reconectează-te la relații sănătoase. Respingerea scade oxitocina, hormonul conexiunii. Caută prezența oamenilor care te apreciază: prieteni, familie, comunități unde te simți în siguranță. Relațiile de sprijin contrabalansează mesajul dureros de „nu aparțin”.
5. Practică autocompasiunea. În loc să te critici și mai mult, învață să fii un aliat pentru tine. Exercițiile de autocompasiune – cum ar fi să îți spui cu blândețe „trec printr-un moment greu, dar asta nu mă definește” – creează noi conexiuni neuronale și reduc impactul respingerii.
Prin integrarea acestor pași, creierul începe să își remodeleze răspunsurile. În timp, critica și respingerea nu vor mai fi trăite ca o amenințare totală, ci ca experiențe suportabile, din care putem învăța și crește.

Critica nu are întotdeauna aceeași valoare.
Poate fi constructivă, atunci când este oferită cu intenția de a sprijini dezvoltarea, dar poate fi și distructivă, atunci când este încărcată de judecată și lipsită de empatie. A face diferența între cele două tipuri de critică ne ajută să ne calibrăm reacțiile.
Faptul că cineva îți spune „ai greșit” nu înseamnă că „ești un om greșit”. Această diferențiere este vitală pentru menținerea stimei de sine. În terapie, clienții sunt încurajați să privească feedbackul ca pe o informație, nu ca pe o sentință. Poți să îl analizezi, să iei ce este util și să lași restul deoparte.
Critica vorbește nu doar despre tine, ci și despre cel care o oferă: despre așteptările lui, despre experiențele lui, despre contextul în care se află. A învăța să faci acest pas în spate și să vezi imaginea mai largă te ajută să nu internalizezi durerea în mod absolut.
Respingerea este adesea și mai dificil de dus decât critica, pentru că lovește direct în nevoia noastră fundamentală de apartenență. A fi respins de cineva important poate provoca un sentiment de izolare intens. Însă respingerea nu îți definește întreaga valoare. Faptul că o persoană nu îți răspunde cu aceeași intensitate a sentimentelor sau că o oportunitate nu se concretizează nu înseamnă că nu ești demn de iubire ori de succes. Înseamnă doar că acel drum nu s-a potrivit pentru tine.

“Critica și respingerea nu pot fi eliminate din viața noastră. Însă modul în care alegem să le trăim face diferența între o suferință paralizantă și o experiență de creștere. Echilibrul emoțional nu înseamnă lipsa durerii, ci abilitatea de a o integra, de a o reinterpreta și de a merge mai departe. Când primești critica cu luciditate, o folosești ca pe o resursă și nu ca pe o sentință. Când privești respingerea ca pe o redirecționare, nu ca pe o invalidare, îți recapeți libertatea interioară. Și când înțelegi mecanismele neurobiologice din spatele reacțiilor tale și le contracarezi prin exerciții psihologice și emoționale, îți redescoperi puterea de a transforma durerea în oportunitate.
Cum poți rămâne deschis și vulnerabil fără a deveni excesiv de sensibil? Prin construirea unui nucleu interior solid, bazat pe încrederea în tine și pe acceptarea propriei valori. Atunci când știi cine ești și care îți sunt principiile, critica sau respingerea nu mai au puterea de a te destabiliza complet.” concluzionează Eugen Popa.