Bine de citit: Cartea de nisip

Articol de razvanursuleanu, 11 septembrie 2025, 10:28

Ce-ar fi să abandonați imediat orice tip de activitate înfăptuiți în acest moment și, fără a mai pierde nici măcar o singură secundă, să vă năpustiți să citiți “Cartea de nisip”? Desigur, nu mă refer la întregul volum, povestirile lui Borges sunt la fel de liniare, repetitive și lipsite de consistență precum cele din “Aleph”, dar relația aparte, unică, dintre prefață și postfață, fără doar și poate obiect de studiu pentru facultățile de litere din întreaga lume, reprezintă o lectură a cărei amânare este de neconceput.

În postfață, scriitorul argentinian afirmă că “A redacta prologul unor istorii încă necitite este o sarcină aproape cu neputință de realizat, căci presupune analiza unor desfășurări care nu se voiesc anticipate. În consecință, prefer un epilog.”

Povestirea inițială a cărții reia vechea temă a dublului, afirmă în postfață Jorge Luis Borges.

Iar Andrei Ionescu (nu, nu acel Andrei Ionescu, fotbalistul care a jucat la Steaua, aici este vorba despre o altă persoană cu același nume) își începe prefața cu “volumul se deschide cu motivul dublului.”

Deci așa începe prefața lui Ionescu Andrei… și care continuă cu un soi de vârtej literaroid, în care Ionescu Andrei copiază practic epilogul lui Borges și îl “îmbogățește” cu o samă de cuvinte ce nu par a avea neapărat vreo logică. Vreo noimă.

Cu alte cuvinte, Borges explică foarte clar că nu este necesară o prefață pentru “Cartea de nisip”, iar Ionescu Andrei zice “ba este” și ne trântește el una, cadou pentru comunitatea fanilor jocului cu litera rotundă și goală pe dinăuntru.

Nu recomand totuși să azvârliți cartea cât colo imediat după ce ați studiat cu temeinicie această uluitoare amiciție dintre prezentare și epilog, povestirea “Congresul” are oarece valoare literară și chiar ar putea fi citită la un moment dat…

A, și ar mai fi un citat, din păcate am uitat din care povestire provine… “America, frântă de supersiția democrației, nu se decide să fie un imperiu.”… Mi-a plăcut rezonanța acestor cuvinte și probabil că aș fi subscris la ele dacă aș fi fost un revolucionario sudamerican confuz din anii ’60, genul acela de individ cu șapca asortată la uniformă, care îi ura pe americani în timp ce conducea un Cadillac și asculta jazz la radio.

Pentru oricine dorește să realizeze o lucrare de licență sau de doctorat cu tema “Marile prefețe ale literaturii universale”, cartea de față devine obligatoriu de citit.