Ascultă Radio București FM Live

Beneficiile intergeneraționalității pentru o bătrânețe activă și demnă

Conferința "Bune Practici pentru o Bătrânețe Frumoasă"

Beneficiile intergeneraționalității pentru o bătrânețe activă și demnă

Articol de Monica Liche, 11 septembrie 2025, 16:47

Intergeneraționalitatea, impactul Centrelelor Generații, Telefonul Vârstnicului și soluțiile reale pentru seniorii din România sunt câteva dintre temele ce vor fi aduse în prim-plan de Fundația Regală Margareta a României, cu ocazia conferinței „Bune Practici pentru o Bătrânețe Frumoasă”, ediția 2025. Am discutat despre ce înseamnă 10 ani de implicare intergenerațională, cum arată topul nevoilor vârstnicilor și ce soluții există pentru combaterea izolării sociale, cu Ioana Petrea, director de Fundraising și Comunicare al Fundației Regale Margareta a României, invitata Ioanei Brușten #ÎnComunitate.

 O idee care a prins rădăcini

Anul acesta, se împlinesc 10 ani de când, în România, a fost creată o soluție inovatoare: proiectele intergeneraționale. În aceste programe, copii și tineri lucrează alături de seniori din comunitate, care devin voluntari activi, dar și invers – tineri, elevi sau angajați ai companiilor vin în sprijinul vârstnicilor. Astfel de întâlniri nu sunt doar activități sociale, ci punți reale de comunicare și colaborare între generații.

 „Centrele Generații reprezintă acea soluție inovativă creată de noi. Practic, ce am făcut în urmă cu 10 ani a fost să multiplicăm o metodologie pe care noi o aveam deja implementată la Centrul Generații din București. Acesta este un centru de zi, un centru social, unde participă, în fiecare zi, copiii care provin din medii vulnerabile, la activități de tip after school. Vin de la școală, iau o masă caldă și apoi  încep să-și facă temele sau să participe la diverse activități vocaționale recreative. Aceste lucruri se întâmplau din 2007 în Centrul Generații din București, unde noi am reușit să atragem un colectiv de voluntari seniori peste 60 de ani, persoane care erau deja la pensie, care nu mai aveau neapărat un program zilnic sau un rol social și care și-au dorit să intre în viața copiilor și să le ofere diverse tipuri de activități, de la pregătirea temelor pentru a doua zi până la activități care proveneau din experiența lor de viață, experiența profesională sau experiența personală și astfel s-a creat un portofoliu de activități foarte atractive pentru copii.”

 Rezultatele unei strategii asumate

Identificarea profilului seniorului potrivit pentru voluntariat a dus lucrurile la următorul nivel. Ideea scalării metodei “Generații” a permis accesul, catre acest tip de ajutor și mod de relaționare, unui număr foarte mare de persoane.

“Când ne-am dat seama care este de fapt profilul seniorului potrivit pentru voluntariat cu copiii, am decis să extindem și să scalăm acest model în întreaga țară. Astfel, în cei 10 ani, am deschis 42 de centre sociale. Am implementat metoda „Generație”, care a funcționat cu succes și continuă să funcționeze și în prezent. Au fost peste 1.500 de copii beneficiari și aproape 500 de seniori implicați ca voluntari.”

 De la WhatsApp la programări online

Un pas important în direcția susținerii seniorilor este și facilitarea accesului către lumea digitală. Un spațiu în care pot pătrunde prin participarea la cursuri de competențe digitale sau, direct, de la copiii din program cu care relaționează.

„Un  beneficiu major este că majoritatea seniorilor, după un an de voluntariat, au competențe digitale legate de folosirea Whatsapp-ului, Facebook-ului și a altor rețele sociale. Copiii îi învață asta. Pentru cei care nu sunt implicați în astfel de activități, chiar fundația noastră organizează cursul de digitalizare. Cursul nostru se numește „Conectăm generații în lumea digitală”. Astfel de cursuri se desfășoară, în prezent, în 15 comunități din țară, unde pe parcursul a 8 sesiuni, seniorii noștri învață să folosească aplicațiile utile zi de zi, dar și aplicații practice, cum ar fi, de exemplu, plata facturilor online, realizarea unei programări la medic sau aplicații pentru învățarea unor limbi străine.”

Voluntariatul intergenerațional vine în sprijinul copiilor, dar rezolvă și nevoile profunde ale seniorilor: sens, apartenență și valorizare. Prin participarea lor în programele educaționale își îmbunătățesc starea de bine, atât pe cea fizică, cât și pe cea mentală. În același timp, relațiile create cu copiii, descrise ca legături de tip familial, au un impact emoțional puternic și autentic și îi ajută să redescopere că au un rol activ în comunitate.

 

 

Vezi aici ce programe mai desfășoară Fundația Regală Margareta a României, cuum poți apela linia specială “Telefonul Vârstnicului” și cum te poți înscrie ca voluntar.

Metroul va ajunge la Jilava. Peste 7 ani
Actualitate duminică, 1 februarie 2026, 12:53

Metroul va ajunge la Jilava. Peste 7 ani

Primarul sectorului 4, Daniel Baluta a semnat ordinul de incepere a lucrarilor pentru lotul 2 de extindere a magistralei de metrou M4. Este vorba...

Metroul va ajunge la Jilava. Peste 7 ani
Nu doar gerul umfla facturile la gaze
Actualitate duminică, 1 februarie 2026, 12:46

Nu doar gerul umfla facturile la gaze

Facturile la gaze vor fi cu pana la 30 la suta mai mari in ianuarie fata de anul trecut. Avertizeaza Asociatia Energia Inteligenta care a facut o...

Nu doar gerul umfla facturile la gaze
Incepe finala
Actualitate duminică, 1 februarie 2026, 09:52

Incepe finala

Novak Djokovic si Carlos Alcaraz isi disputa astazi titlul la Melbourne. Sarbul a ajuns in finala dupa un duel palpitant impotriva lui Jannik Sinner:...

Incepe finala
6 romance pe tabloul principal la Cluj
Actualitate duminică, 1 februarie 2026, 09:12

6 romance pe tabloul principal la Cluj

Mara Gae si Briana Szabo au fost invinse in prima runda a calificarilor pentru tabloul principal la Transylvania Open. Principala favorita a...

6 romance pe tabloul principal la Cluj
Actualitate duminică, 1 februarie 2026, 06:59

Vremea continua sa se raceasca

Astazi in Capitala nu vor fi mai mult de -2 grade. Cerul va fi mai mult acoperit iar spre seara va ninge slab. Si vantul va avea intensificari si va...

Vremea continua sa se raceasca
Actualitate sâmbătă, 31 ianuarie 2026, 09:14

De10xRomania: Fly Project a lansat „Lonely”. 

În ediția de colecție de vineri, 30 ianuarie 2026, a emisiunii De 10x România, realizată de Răzvan Petre, Tudor Ionescu, membru al...

De10xRomania: Fly Project a lansat „Lonely”. 
Actualitate sâmbătă, 31 ianuarie 2026, 09:10

VIDEO: Intervenție de salvare pe lacul din Parcul IOR din Capitală!

Pompierii Detașamentului Chimiștilor au intervenit, seara trecută, pentru salvarea unui tânăr căzut în lacul înghețat din Parcul IOR, în...

VIDEO: Intervenție de salvare pe lacul din Parcul IOR din Capitală!
Actualitate sâmbătă, 31 ianuarie 2026, 08:59

Vremea se răcește în Capitală!

Vremea se răcește în Capitală, transmite Administrația Națională de Meteorologie. Astăzi, cerul va fi noros şi trecător în prima parte a...

Vremea se răcește în Capitală!