Cărți deosebite cu titluri cumplite: Cartea Ororilor

Articol de razvanursuleanu, 8 septembrie 2025, 09:42

Antologia de povestiri are un titlu sinistru, tocmai de aceea o recomand călduros celor care se află în vacanțe sau concedii și nu doresc să fie deranjați sub nicio formă. Atâta vreme cât ținem cartea cu titlul la vedere, riscul de a fi interpelați de toți acei turiști plictisiți care încearcă să intre în vorbă cu oricine pentru a-i toca la cap cu povestea vieții lor scade considerabil.

Dacă doriți totuși să și citiți povestirile și nu doar să țineți antologia pe post de pavăză, iată câteva considerente despre fiecare text în parte.

Înțelegere greșită de Ramsey Campbell

După ce am citit “Fugarul”, romanul lui Richard Bachman, (Stephen King, oameni buni, Stephen King…) orice extensie literară despre care constat că face trimitere la concursurile televizate pleacă în cursă cu șanse reduse de izbândă. Și asta chiar dacă ar fi vorba despre un text absolut fabulous, ceea ce evident că nu este cazul în situația de față… Povestirea scârțâie, iar vina îi aparține cu siguranță autorului, pentru că orice traducere a lui Mihai-Dan Pavelescu este atât de bine unsă cu alifie stilistică, încât n-am avea cum să auzim nici măcar un singur sunet disconfortabil.

Alice plin folia din plastic de Robert Shearman

Mi se întâmplă cam des să descopăr povestiri alcătuite din două părți a căror valoare este diferită… Prima jumătate din “Alice prin folia din plastic” este extraordinar de bine scrisă, există o disciplină aparte a frazelor, Shearman pare a fi tipul de scriitor care impune cuvintelor o organizare aproape cazonă, totul este foarte bine gândit și ordonat, cititorul fiind fascinat de această defilare de impecabilă paradă literară.

În partea a doua însă se instalează haosul. Degringoladă! Cuvintele rup formațiile, se retrag de pe poziții și par a alerga fără noimă și în toate direcțiile. Păcat…

Bărbatul din șanț de Lisa Tuttle

Pentru mine povestirea “O astronavă de piatră” reprezintă un reper și a fost unul dintre acei antrenori literari care mi-au ghidat pașii către o literatură SF pe care o ignorasem complet până atunci. Iar acest lucru mă face să fiu subiectiv, și nu uit să recunosc acest lucru de fiecare dată când citesc o lucrare a Lisei Tuttle.

Vă rog așadar să țineți cont de acest lucru atunci când afirm că “Bărbatul din șanț” este (alături de “Ceva mic și întunecat” de Michael Marshall Smith), coloana vertebrală a antologiei și, dacă aveți timp doar pentru două povestiri, atunci cam acestea ar fi…

O problemă de copil de Reggie Oliver

Foarte interesant… Nu cred că aș avea ceva de reproșat acestei povestiri. Stil clasic și elegant, personaje foarte bine creionate, idee aparte… Doar că, dintr-un motiv pe care nu am reușit să-l deslușesc, aprecierea mea pentru “O problemă de copil” suferă… Sunt însă absolut convins că vor fi mulți cititori care vor avea cu acest text o chimie superioară celei pe care am avut-o eu, poate chiar considerându-l a fi unul de referință pentru acest gen literar.

Ceva trist și întunecat de Michael Marshall Smith

Povestire perfectă pentru oricine s-a săturat definitiv de mulțimea de oameni, de zgomote și de strălucirea devenită insuportabilă a Zeului Neon (în funcție de generație sau de preferințe varianta “Simon & Garfunkel” sau varianta “Disturbed”, nu că ar avea de fapt vreo importanță…).

Hello Darkness, My Old Friend…

Un avertisment, totuși – după două sau cel mult trei pagini, e bine să vă gândiți dacă vreți să mergeți până la final cu lectura. Nimeni nu își dorește ca întunericul să devină definitiv, nu-i așa?

În apropiere de Zennor de Elizabeth Hand

Din aceeași categorie cu “O problemă de copil”. Locurile în care se desfășoară narațiunea din cele două povestiri par a fi despărțite doar de un singur gărduleț, care poate fi sărit foarte ușor.

Ultime cuvinte de Richard Christian Matheson

Cred că Dexter, protagonistul serialului cu același titlu, ar putea să ia lecții de la personajul central al acestei povestiri. Să stea undeva în spatele clasei și cu o privire umilă să ridice mâna apoi, după ce primește permisiunea de a vorbi, să spună cu o voce tremurată “Maestre, învață-mă rogu-te și pe mine toate tainele acestei meserii!”

Păcat însă că această povestire-flash este mult prea flash… 4 pagini doar? Mă gândesc că, prin comparație cu alte povestiri din această antologie care ocupă zeci de pagini, “Ultime cuvinte” este brutal de scurtă. Presupun că mulți cititori și-ar dori un text mai lung…