Ascultă Radio București FM Live

O mie de elevi bucureşteni vor putea beneficia de sprijin financiar de 5.000 de lei pentru aparate ortodontice

O mie de elevi bucureşteni vor putea beneficia de sprijin financiar de 5.000 de lei pentru aparate ortodontice

Articol de arionmihaela, 29 august 2025, 14:38

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat proiectul ‘Smile-2’, prin care 1.000 de elevi bucureşteni vor putea beneficia de sprijin financiar pentru aparate ortodontice.

Proiectul se va desfăşura în perioada septembrie 2025 – decembrie 2026, iar sprijinul financiar maxim acordat unui beneficiar va fi de 5.000 de lei. Suma va fi decontată către unităţile specializate în servicii de ortodonţie, afiliate în cadrul proiectului.

Numărul beneficiarilor va fi repartizat astfel: 200 în anul 2025 şi 800 în 2026.

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti va elabora regulamentul privind implementarea proiectului, în termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a hotărârii. Finanţarea se va asigura din bugetul propriu al Municipiului Bucureşti.

Prin proiect, va fi oferit un sprijin financiar pentru tratamente ortodontice pentru copiii cu vârste între 12 şi 17 ani, cu implicarea personalului medical din cabinetele stomatologice şcolare.

Sprijinul financiar de maxim 5.000 lei/beneficiar, respectiv 2.500 de lei/arcadă, vizează decontarea unor servicii ortodontice care includ: consultaţie iniţială de specialitate, plan de tratament personalizat, aparat metalic fix, control ortodonţie.

Conform referatului de aprobare, obiectivul proiectului este prevenirea afecţiunilor dentare, pentru menţinerea unui organism sănătos, printr-un tratament minim invaziv care corectează problemele dentare, deseori ireversibile.

Se menţionează că malocluziile pot afecta articulaţia maxilarului, provocând durere şi disconfort. Dinţii strâmbi sau înghesuiţi pot fi dificil de curăţat, crescând riscul de carii şi boli paradontale. De asemenea, până la 20% dintre copiii cu anomalii de aliniere dentară prezintă tulburări de pronunţie. O muşcătură corectă facilitează mestecarea eficientă a alimentelor, contribuind la o digestie mai bună, se menţionează în document.

Sunt invocate de asemenea studii recente, conform cărora incidenţa malocluziilor (anomalii de poziţie a dinţilor şi a rapoartelor dintre maxilare) în rândul populaţiei infantile din România este ‘alarmantă’. Astfel, se estimează că peste 70% dintre copii şi adolescenţi prezintă un anumit grad de malocluzie.

Ancuţa Comănici, iniţiatoarea proiectului, a reamintit că programul ‘Smile’ a mai fost implementat în Capitală în perioada 2018 – 2021. Ea a apreciat că proiectul a fost ‘foarte bun’ pentru copiii din Municipiul Bucureşti.

Comănici a mai declarat că la şedinţa următoare a CGMB, când urmează să fie dezbătută o rectificare bugetară, grupul PSD va solicita suplimentarea numărului de beneficiari ai proiectului ‘FIV3 – O şansă pentru cuplurile infertile’. Acesta prevede sprijinirea financiară a maximum 2.000 de cupluri sau femei singure infertile care au indicaţie medicală pentru procedura de fertilizare in vitro (FIV).

„Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition – BIAS 2026”
Actualitate vineri, 28 august 2026, 10:43

„Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition – BIAS 2026”

„Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition – BIAS 2026”, în perioada 28-29 august. În perioada 28-29 august a.c., se...

„Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition – BIAS 2026”
„L`Etape Bucharest by Tour de France”, în București
Actualitate vineri, 28 august 2026, 10:20

„L`Etape Bucharest by Tour de France”, în București

„L`Etape Bucharest by Tour de France”, în București, pe 30 august. În data de 30 august a.c., se va desfășura evenimentul sportiv...

„L`Etape Bucharest by Tour de France”, în București
Balkanik Festival începe, astăzi, în Parcul Tei. Trei zile de muzică, artă contemporană, ateliere și experiențe urbane
Actualitate vineri, 28 august 2026, 09:30

Balkanik Festival începe, astăzi, în Parcul Tei. Trei zile de muzică, artă contemporană, ateliere și experiențe urbane

Balkanik Festival – Home of World Music ajunge, între 28 și 30 august, în Parcul Tei, unde pregătește pentru cea de-a XIII-a ediție un...

Balkanik Festival începe, astăzi, în Parcul Tei. Trei zile de muzică, artă contemporană, ateliere și experiențe urbane
Şedinţă CGMB – Primăria Capitalei ar putea suspenda sau restrânge o serie de stimulente financiare
Actualitate vineri, 28 august 2026, 06:35

Şedinţă CGMB – Primăria Capitalei ar putea suspenda sau restrânge o serie de stimulente financiare

* Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei/metrul cub, în vederea realizării unor bazine de retenţie, necesare...

Şedinţă CGMB – Primăria Capitalei ar putea suspenda sau restrânge o serie de stimulente financiare
Actualitate vineri, 28 august 2026, 04:14

Vineri, deasupra Capitalei vor fi mai multe avioane decât nori

Vineri, în Capitală, Vremea va deveni frumoasă, potrivit ANM. Valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice acestei date....

Vineri, deasupra Capitalei vor fi mai multe avioane decât nori
Actualitate joi, 27 august 2026, 18:12

Pasajul Englez: un altfel de București

Pasajul Englez – vedeta acestui articol – nu e tocmai ușor de găsit, însă spiritul de orientare merită pus la încercare. Intrarea este...

Pasajul Englez: un altfel de București
Actualitate joi, 27 august 2026, 17:44

Vremea va deveni frumoasă în Capitală

La noapte, cerul va avea înnorări și la începutul nopții vor mai fi averse (cantități de apă de 2…6 l/mp). Vântul va sufla slab și...

Vremea va deveni frumoasă în Capitală
Actualitate joi, 27 august 2026, 17:30

PMB vrea să reducă stimulentul financiar pentru copiii cu handicap

Dacă va fi adoptat, proiectul va modifica prevederile actuale, conform cărora stimulentul financiar în cuantum de 1.000 de lei se acordă lunar...

PMB vrea să reducă stimulentul financiar pentru copiii cu handicap