Ascultă Radio București FM Live

US Open 2025, ziua 4: Novak Djokovic pierde set, dar răstoarnă rezultatul, iar Carlos Alcaraz se califică „en fanfare” în runda a treia de la „Flushing Meadows”. Favoritele principale de pe tabloul feminin avansează în competiție

Ziua cu numărul patru de la US Open, ediția anului 2025, a fost una în care Novak Djokovic a început „cu stângul” duelul în care a fost angrenat, dar campionul sârb a răsturnat scorul și s-a calificat mai departe în competiție, în vreme ce Carlos Alcaraz a trecut cu multă lejeritate de adversarul său mult mai slab cotat. Pe tabloul feminin, jucătoare precum Emma Navarro, Emma Răducanu, Elena Rybakina sau Jessica Pegula și-au respectat statutul de favorite și au obținut calificarea în turul trei de la New York.

US Open 2025, ziua 4: Novak Djokovic pierde set, dar răstoarnă rezultatul, iar Carlos Alcaraz se califică „en fanfare” în runda a treia de la „Flushing Meadows”. Favoritele principale de pe tabloul feminin avansează în competiție
Foto: Sursă: Facebook - US Open

Articol de mariosoare, 28 august 2025, 14:33

Jiri Lehecka și Tomas Etcheverry au fost primii jucători de pe tabloul principal masculin de la US Open care au intrat în scenă în a patra zi competițională, iar tenismenul din Cehia a câștigat confruntarea în decursul a patru manșe. 3-6, 6-0, 6-2, 6-4 a fost scorul final al acestei întâlniri în favoarea capului de serie numărul 20 al ediției din acest an a ultimului turneu de Mare Șlem, soarta partidei fiind „tranșată” în două ore și 37 de minute, iar Raphael Collignon va fi adversarul cehului din runda următoare. Sportivul din Belgia, ierarhizat în afara primelor 100 de locuri ale clasamentului mondial, a produs un rezultat neanticipat și l-a scos din întrecere pe Casper Ruud, scor final 6-4, 3-6, 3-6, 6-4, 7-5, la capătul unui meci ce s-a întins pe parcursul a cinci acte ce au durat trei ore și 34 de minute.

Al 30-lea favorit al competiției de la New York, Brandon Nakashima, a fost învins de adversarul său considerat ca fiind „outsider” anterior debutului partidei, elvețianul Jerome Kym, aflat în apropierea locurilor 200 în ierarhia ATP. 4-6, 7-6, 7-5, 3-6, 7-6 a fost scorul final înregistrat după patru ore și 25 de minute de partea tenismenului originar din Țara Cantoanelor, iar runda a treia propune elvețianului un duel contra americanului Taylor Fritz, cap de serie numărul patru. Yankeul s-a impus în patru manșe în compania lui Lloyd Harris, din Africa de Sud, jucător poziționat pe treapta cu numărul 353 la nivel mondial, scor final 4-6, 7-6, 6-2, 6-4, de-a lungul a trei ore și 23 de minute.

Novak Djokovic, campion la US Open în patru ocazii, a întâmpinat dificultăți în debutul înfruntării pe care a avut-o de desfășurat în fața americanului Zachary Svajda, din SUA, pentru că sârbul a cedat în tie-break. Mai apoi, numărul șapte mondial a revenit pe tabelă și s-a impus la capătul a două ore și 34 de minute de joc efectiv cu scorul final de 6-7, 6-3, 6-3 și 6-1. Pe mai departe, campionul olimpic de la Paris de anul trecut va da peste Cameron Norrie, după ce jucătorul britanic a câștigat în patru seturi partida pe care a disputat-o în compania argentinianului clasat pe locul 54 în ierarhia ATP, Francisco Comesana, scor final 7-6, 6-3, 6-7, 7-6.

Joao Fonseca, fenomenul tenisului brazilian, a părăsit ultimul turneu de Mare Șlem din această stagiune, încă din turul al doilea, deoarece sud-americanul a cedat în minimum de seturi împotriva cehului Jakub Mensik, sportiv aflat cu 23 de trepte în fața adversarului său. 7-6, 6-2, 6-3 a fost scorul cu care s-a terminat această confruntare ce s-a întins de-a lungul a două ore, iar al 21-lea favorit la ridicarea trofeului deasupra capului la finalul competiției de pe hard va evolua contra lui Ugo Blanchet, din Franța. Sportivul din Hexagon a produs surpriza și l-a eliminat din această întrecere pe un alt ceh, Jakub Mensik, numărul 16 în lume în prezent, în cinci seturi ce au durat aproximativ patru ore și jumătate de joc.

Arthur Rinderknech, din Franța, a reușit să termine cu un triumf partida pe care a disputat-o în compania lui Alejandro Davidovich Fokina, din Spania, scor final 6-4, 3-6, 2-6, 6-2, 6-3, iar al 82-lea jucător din lume îl va înfrunta în cele ce urmează pe Benjamin Bonzi, cel care a trecut în cinci acte de Marcos Giron, din SUA, după ce ambii sportivi se prezentau la ora meciului după dueluri încheiate în manșă decisivă în turul anterior. 2-6, 4-6, 7-5, 6-3, 6-4 a fost scorul care i-a permis francezului aflat în zona locurilor 50 în ierarhia generală masculină să bifeze „remontada” și calificarea în runda ce vine de la US Open.

Un meci sută la sută american a avut loc între Frances Tiafoe și Martin Damm, iar al 17-lea tenismen de la nivel mondial din acest moment l-a învins pe compatriotul său cu scorul final de 6-4, 7-5, 6-7, 7-5 în decurs de trei ore de joc, pentru ca unul dintre preferații publicului gazdă să se pregătească de o confruntare ce va fi disputată în fața germanului Jan-Lennard Struff în turul al treilea al competiției. Neamțul a trecut în set decisiv de Holger Rune, din Danemarca, la capătul unei înfruntări care a durat circa trei ore și jumătate. Luciano Darderi, din Italia, aflat pe treapta a 34-a în lume, a dispus în două ore și 33 de minute, de americanul Eliot Spizzirri, scorul final al întâlnirii respective fiind de 6-0, 7-6, 2-6, 6-4 în favoarea sportivului din „Cizmă”.

Carlos Alcaraz îi va fi adversar celui din urmă menționat, după ce campionul din anul 2022 de la „Flushing Meadows” a trecut fulminant, scor final 6-1, 6-0, 6-3, în runda a doua competițională, de un alt italian, Mattia Bellucci, la finalul unei partide care a ținut aproximativ o oră și 40 de minute. Ben Shelton a izbutit să îl întreacă pe Pablo Carreno-Busta, din Spania, în etapa a doua a turneului de Mare Șlem, în minimum de seturi, iar americanul aflat pe locul șase în ierarhia ATP va evolua în compania francezului Adrian Mannarino pe mai departe, cel care l-a depășit pe Jordan Thompson, în patru acte, la sfârșitul a trei ore și 33 de minute de joc efectiv.

Pe tabloul feminin, Emma Navarro a învins-o în două manșe pe conaționala sa, Caty McNally, scor final 6-2, 6-1, iar a 11-a sportivă din clasamentul general feminin a trecut mai departe la US Open, iar în cele ce urmează va evolua împotriva Barborei Krejcikova, din Cehia, cea care a învins-o pe Moyuka Uchijima, cu scorul de 6-4, 6-2, în puțin peste o oră de joc. Emma Răducanu nu a avut emoții în compania indoneziencei, Janice Tjen, deoarece britanica cu origini române a învins cu scorul final de 6-2, 6-1, la capătul a o oră de joc, pentru ca, în turul al treilea de la „Flushing Meadows”, a 36-a sportivă din lume să joace contra Elenei Rybakina. Kazaha, cap de serie nouă, a trecut în două manșe de Tereza Valentova, din Cehia, cu scorul final de 6-3, 7-6.

Victoria Azarenka a dispus într-o oră și jumătate de Anastasia Pavlyuchenkova, scor final 6-3, 6-3, iar bielorusa, ajunsă în apropiere de finalul carierei, va juca în compania Jessicăi Pegula în runda ce vine. Americanca aflată pe treapta a patra în ierarhia WTA a depășit-o pe Anna Blinkova, în minimum de seturi, scor final 6-1, 6-3, într-o oră și cinci minute, și își continuă parcursul de la US Open. Jelena Ostapenko a pierdut în compania americancei Taylor Townsend, scor final 5-7, 1-6, la capătul unei partide ce s-a întins pe durata a o oră și 18 minute, iar favorita gazdelor va da peste Mirra Andreeva în cele ce urmează.

Sportiva din Rusia a învins-o fără drept de apel pe Anastasia Potapova, scor final 6-1, 6-3, la sfârșitul a o oră și 17 minute de joc efectiv. Liudmila Samsonova, favorita cu numărul 17 a competiției de pe suprafață dură s-a „încurcat” și a fost scoasă din turneu de a 126-a jucătoare din clasamentul general feminin, Priscilla Hon, din Australia, în trei acte. Aceasta din urmă va juca în fața americancei Ann Li, după ce numărul 58 în lume a trecut de al 16-lea cap de serie al ediției din acest an a turneului de Mare Șlem, elvețianca Belinda Bencic, cu un „dublu” 6-3 în decurs de o oră și 14 minute.

Elise Mertens a avansat în întrecere, după ce belgianca a învins-o pe Lulu Sun, din Noua Zeelandă, scor final 6-2, 6-3, pentru ca învingătoarea din această partidă să evolueze în compania ibericei Cristina Bucsa, cea care a avut câștig de cauză în fața filipinezei, Alexandra Eala, scor final 6-4 6-3.  McCartney Kessler a pierdut contra Marketei Vondrousova, din Cehia, scor final 6-7, 2-6, iar fosta campioană de la Wimbledon din anul 2023 se va înfrunta cu italianca Jasmine Paolini pe mai departe, după ce aceasta a câștigat cu un „dublu” 6-3 duelul disputat în fața unei americance. Leylah Fernandez a încheiat cu un succes partida în care a fost angrenată contra franțuzoaicei Elsa Jacquemot, scor final 2-6, 6-3, 6-2, iar canadianca va juca contra numărului unu mondial pe mai departe, după ce Aryna Sabalenka a trecut de Polina Kudermetova, scor final 7-6, 6-2.

Etichete:
Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” din Bucureşti sărbătoreşte 160 de ani de existenţă
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 09:43

Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” din Bucureşti sărbătoreşte 160 de ani de existenţă

În anul 2025, Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” din Bucureşti sărbătoreşte 160 de ani de existenţă. Şcoala a luat fiinţă prin...

Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” din Bucureşti sărbătoreşte 160 de ani de existenţă
Ziua Constituţiei. România modernă şi documentele sale fundamentale
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 09:32

Ziua Constituţiei. România modernă şi documentele sale fundamentale

Cu ocazia Zilei Constituţiei României, Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), prin Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB), organizează luni,...

Ziua Constituţiei. România modernă şi documentele sale fundamentale
Vremea va fi predominant închisă!
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 06:44

Vremea va fi predominant închisă!

Vremea va fi predominant închisă, în Capitală. Trecător vor fi posibile ploi slabe sau burniţă, anunță ANM. Vântul va avea intensificări...

Vremea va fi predominant închisă!
Clipul video cu Nicușor Dan, Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu este ilegal, conform BEC București!
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 22:37

Clipul video cu Nicușor Dan, Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu este ilegal, conform BEC București!

Biroul Electoral al Municipiului București a dispus retragerea de pe internet a înregistrării video realizate în incinta Palatului Cotroceni, în...

Clipul video cu Nicușor Dan, Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu este ilegal, conform BEC București!
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 17:10

Dezbatere electorală > RAREȘ LAZĂR, în fața bucureștenilor | VIDEO

București FM îți prezintă dezbaterea electorală cu Rareș Lazăr, candidat la funcția de Primar General al Municipiului București. Discuția...

Dezbatere electorală > RAREȘ LAZĂR, în fața bucureștenilor | VIDEO
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 15:55

Dâmbovița 2035: șase viziuni pentru transformarea râului într-o infrastructură verde-albastră a Bucureștiului

Dâmbovița intră într-o nouă etapă de dezvoltare. În cadrul conferinței internaționale „Dâmbovița 2035”, organizatorii au anunțat cele...

Dâmbovița 2035: șase viziuni pentru transformarea râului într-o infrastructură verde-albastră a Bucureștiului
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 15:49

Moș Nicolae aduce două super-evenimente la Sala Palatului: tenorul Jonas Kaufmann și producția Disney „Frozen – Regatul de Gheață”

Luna decembrie vine cu două spectacole de excepție la Sala Palatului, transformând Bucureștiul într-un veritabil centru cultural al...

Moș Nicolae aduce două super-evenimente la Sala Palatului: tenorul Jonas Kaufmann și producția Disney „Frozen – Regatul de Gheață”
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 15:43

Patru bărbați, reținuți în Capitală în trei dosare distincte de furt

Poliția Capitalei a informat astăzi reținerea în București a patru bărbați, în trei dosare separate, sub acuzație de furt după ce au...

Patru bărbați, reținuți în Capitală în trei dosare distincte de furt