Ascultă Radio București FM Live

Judecătorii și procurorii din București își suspendă activitatea pe termen nedeterminat în semn de protest față de modificarea pensiilor de serviciu

Judecătorii și procurorii din București își suspendă activitatea pe termen nedeterminat în semn de protest față de modificarea pensiilor de serviciu
Foto: Wikipedia

Articol de bucurestifm, 26 august 2025, 13:57

Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a decis astăzi suspendarea activităţii cu excepţia dosarelor de urmărire penală în care s-au dispus sau se preconizează măsuri preventive privative de libertate şi a celor care au ca obiect emiterea de ordine de protecţie. Decizia vine în contextul nemulţumirilor privind proiectul de act normativ referitor la pensiile de serviciu, iar protestul va fi menţinut pe durată nedeterminată, până la retragerea propunerii legislative de către iniţiatori.

La data de 26 august s-a întrunit Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB), aceasta fiind convocată de Consiliul Superior al Magistraturii, în vederea exprimării unui punct de vedere referitor la proiectul de act normativ privind modificarea pensiilor de serviciu şi la măsurile necesare în vederea protejării statutului magistraţilor şi a independenţei justiţiei”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Sursa citată motivează suspendarea activității de faptul că acest act normativ “nu rezolvă niciuna dintre inechităţile sociale la care actorii politici fac referire în discursul public” și că este “în contradicţie vădită” cu obiectivele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi prin Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2022 – 2025, fiind elaborat “în lipsa unei fundamentări reale şi a unor studii de impact”.

“Din proiectul de lege lipseşte o etapizare reală şi măsuri tranzitorii adecvate. Instabilitatea legislativă şi măsurile propuse nu sunt, nici pe departe, apte să conducă la rămânerea în sistem a magistraţilor. În acord cu dispoziţiile obligatorii ale Curţii de Justiţie a UE, s-a apreciat că pensia magistratului nu trebuie să fie contributivă, ci trebuie să aibă un cuantum cât mai apropiat de ultimul salariu în plată al magistratului“, precizează parchetul.

De asemenea, s-a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să avizeze negativ proiectul de act normativ privind modificarea statutului magistraţilor.

Și judecătorii Curții de Apel București  anunță că îşi suspendă de miercuri activitatea

Adunarea generală a judecătorilor Curții de Apel București anunță că, începând de miercuri şi până la retragerea proiectului de lege privind pensiile de serviciu, suspendă soluționarea cauzelor, cu excepția celor în care se exercită funcţia de dispoziție asupra drepturilor şi libertăților fundamentale ale persoanei, în faza de urmărire penală, a cauzelor având ca obiect măsurile preventive privative de libertate luare măsură declarare indezirabil, custodia publică și suspendarea executării actelor administrative.

“Art.1. Solicită ferm retragerea de urgență a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților.

Art.2. Solicită ferm reprezentanților puterii executive și puterii legislative să înceteze campania agresivă împotriva autorității judecătorești, care afectează grav statul de drept, drepturile şi libertățile cetățenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiție independentă.

Art.3. Începând cu data de 27.08.2025 şi până la retragerea proiectului de lege, suspendă soluționarea cauzelor, cu excepția celor în care se exercită funcţia de dispoziție asupra drepturilor şi libertăților fundamentale ale persoanei, în faza de urmărire penală (art. 3 alin. 1 lit. b Cod proc. pen.), a cauzelor având ca obiect dispoziția asupra măsurilor preventive privative de libertate (în faza de cameră preliminară şi în faza de judecată), luare măsură declarare indezirabil, custodia publică (prelungire şi plângere), suspendarea executării actelor administrative.

Art.4. Judecătorii îşi vor îndeplini atribuțiile administrative, cele privind motivarea hotărârilor, efectuarea procedurilor de verificare şi regularizare a cererilor, studiul individual şi formarea profesională continuă, precum şi alte atribuții legale şi regulamentare (cu excepția judecării cauzelor, în afara cazurilor menționate în art. 3)”, se arată în hotărârea Adunării generale a judecătorilor Curții de Apel București.

Adunarea generală a fost legal constituită, din totalul de 241 judecători, fiind prezenți un număr de 228 judecători.

Adunarea generală a judecătorilor a fost convocată în vederea exprimării unui punct de vedere referitor la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi la măsurile necesare în vederea protejării statutului magistraților şi a independenței justiţiei.

Având în vedere că acțiunile agresive susţinute şi lipsite de fundament ale decidenților politici, la care asistăm, probează o nevoie fără precedent a acestora de aservire, prin disoluţie, a puterii judecătoreşti, este în mod ferm necesar ca, în exercitarea prerogativelor constituționale de putere în stat, să atragem atenţia asupra riscului iminent de distrugere a statului de drept. Demersul nostru are ca premisă respectul față de cetățeni şi solidaritatea cu aceştia pentru ca dreptul de acces la justiție să nu devină o iluzie”, se arată în comunicatul CAB.

Autor: Bogdan Verman

Sector 3: Amenzi de peste 10.000 de lei, aplicate proprietarilor de câini care nu au păstrat curăţenia
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 17:31

Sector 3: Amenzi de peste 10.000 de lei, aplicate proprietarilor de câini care nu au păstrat curăţenia

Pentru fiecare caz identificat, amenda poate ajunge până la 500 de lei. Echipajele de la Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 3...

Sector 3: Amenzi de peste 10.000 de lei, aplicate proprietarilor de câini care nu au păstrat curăţenia
Bolojan susţine ca absolvenţii de medicină să lucreze în România cel puţin câţiva ani după absolvire
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 17:11

Bolojan susţine ca absolvenţii de medicină să lucreze în România cel puţin câţiva ani după absolvire

„În ce priveşte problemele legate de dezechilibre rural – urban, medici şi aşa mai departe, eu voi susţine că, dacă beneficiezi, în...

Bolojan susţine ca absolvenţii de medicină să lucreze în România cel puţin câţiva ani după absolvire
Siguranta online - cu Alexa Josephs - expert siguranta cibernetica DNSC
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 17:09

Siguranța online. Cum te aperi de atacuri cibernetice

Phishingul Escrocheriile online pornesc adesea cu o aparență de normalitate, un mail care seamănă cu comunicările unei bănci sau ale unei...

Siguranța online. Cum te aperi de atacuri cibernetice
Ministrul Culturii a retras programul-pilot privind raportarea zilnică a timpului de muncă în instituțiile de spectacol
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 16:34

Ministrul Culturii a retras programul-pilot privind raportarea zilnică a timpului de muncă în instituțiile de spectacol

UPDATE: La ora 17:00 au fost aduse precizări și pe pagina de Facebook a Ministerului Culturii, precum și o declarație a ministrului. Problema...

Ministrul Culturii a retras programul-pilot privind raportarea zilnică a timpului de muncă în instituțiile de spectacol
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 16:04

VIDEO| “Cazul Samca”, primul documentar românesc de tip fake true-crime, ajunge în cinematografe – Horia Cucută și Andrei Miercure la BucureștiFM

Actorul Andrei Miercure și regizorul Horia Cucută au fost invitații matinalului Bună dimineața, București!, unde au vorbit despre lungmetrajul...

VIDEO| “Cazul Samca”, primul documentar românesc de tip fake true-crime, ajunge în cinematografe – Horia Cucută și Andrei Miercure la BucureștiFM
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 15:30

Termoenergetica: Consumatorii pot primi reduceri la factură dacă apa caldă are sub 50 de grade

Termoenergetica București a transmis, marți, clarificări privind modul de calcul al facturii pentru apă caldă și încălzire, precizând că...

Termoenergetica: Consumatorii pot primi reduceri la factură dacă apa caldă are sub 50 de grade
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 15:25

Rogobete: Mă opun tăierii cu 10% a veniturilor personalului medical din spitale şi din serviciile de Ambulanţă

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat că se opune tăierii cu 10% a veniturilor personalului medical din spitale şi din...

Rogobete: Mă opun tăierii cu 10% a veniturilor personalului medical din spitale şi din serviciile de Ambulanţă
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 15:05

Decizia CCR pe legea pensiilor magistraților ar putea fi amânată din nou. Un judecător a intrat în concediu

Decizia Curții Constituționale privind legea de reformare a pensiilor magistraților ar putea fi amânată din nou, după ce unul dintre...

Decizia CCR pe legea pensiilor magistraților ar putea fi amânată din nou. Un judecător a intrat în concediu