Ascultă Radio București FM Live

Arafat: Reorganizarea Serviciului de Ambulanţă vizează comasarea serviciilor din mai multe judeţe la nivel teritorial

Arafat: Reorganizarea Serviciului de Ambulanţă vizează comasarea serviciilor din mai multe judeţe la nivel teritorial
Foto: Sursa foto: Adriana Baciu

Articol de arionmihaela, 1 august 2025, 14:58

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că, potrivit programului de guvernare, Serviciul de Ambulanţă urmează să fie reorganizat, la nivel de instituţie, prin comasare la nivel teritorial a aceloraşi servicii din mai multe judeţe.

El a fost întrebat dacă ar vedea Serviciul de Ambulanţă în subordinea de DSU.

“Niciun moment nu s-a pus problema. Deci, hai să ne înţelegem: legislativ, legal, Serviciul de Ambulanţă este sub coordonarea noastră din 2014, pe linie operaţională. Pe linie administrativă, este în subordinea Ministerului Sănătăţii. Şi aşa s-a lucrat, fără nicio problemă. Acum, reorganizarea care va avea loc nu priveşte trecerea unui serviciu sub altul sau mutarea unuia în altă parte, ci schema de reorganizare, pe care o regăsiţi în programul de guvernare, despre comasarea unor judeţe, să zicem, pentru a crea servicii teritoriale care să aibă un management unic pe trei judeţe, de exemplu, 2-3 judeţe, să aibă un management unic, să aibă un serviciu administrativ unic. Pe judeţe nu va fi niciun impact care să schimbe ceva pentru angajaţi, pentru personal. Nu se dă afară nimeni din personalul medical, personalul operativ; toţi rămân acolo. Se gestionează partea administrativă, într-adevăr: în loc să ai, în trei judeţe, trei manageri, o să ai un manager pe teritoriu, un inspector-şef la pompieri pe teritoriu”, a declarat Raed Arafat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a precizat că pentru viitor se poate gândi o formulă de dispecerizare teritorială, dând Finlanda ca exemplu unde se aplică acest sistem.

“Dispecerizarea va rămâne, la acest moment, activă în toate judeţele. În viitor ne putem gândi la dispecerizare teritorială, aşa cum s-a făcut şi în alte ţări – şi dau exemplul Finlandei mereu, care de la 21 de dispecerate integrate, acum sunt vreo cinci dispecerate integrate; în câţiva ani au ajuns la acest număr. Deci, astea sunt lucruri testate. Iar la noi nu e prima dată în care comasăm două servicii, pentru că dacă vrem să luăm Bucureşti şi Ilfov, Ambulanţa Bucureşti cu Ambulanţa Ilfov au devenit un singur serviciu în 2011, Pompierii Bucureşti cu Pompierii Ilfov au devenit un inspectorat în 2014. Şi rezultatele au fost foarte pozitive şi a beneficiat mai mult, bănuiesc, judeţul Ilfov de faptul că s-au comasat şi s-a întărit imediat şi judeţul Ilfov prin această comasare”, a spus Arafat.

Seful DSU a subliniat că nu se pune problema comasării între Serviciul de Ambulanţă şi SMURD, întrebat şi cum vede, în perspectivă, această variantă.

“Intenţia este comasare pe linie de instituţie, adică Ambulanţa împreună, Pompierii împreună. SMURD este parte din ei pe partea de prim ajutor şi include UPU-rile pe partea de terapie intensivă. Nu se pune problema de o combinaţie, la acest moment. Pot să spun că nici nu va avea un efect benefic pentru niciuna dintre instituţii. Dar este pusă problema de reorganizare, aşa cum scrie exact în programul de guvernare. Este foarte clar programul de guvernare şi vorbeşte despre reorganizare prin comasarea aceloraşi instituţii la nivel teritorial. Şi asta va scădea costurile administrative semnificativ, va scădea funcţiile de conducere şi funcţiile de comandă, dar nu va slăbi judeţele respective”, a afirmat Arafat.

Cod roșu de caniculă în București, la începutul săptămânii
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 17:01

Cod roșu de caniculă în București, la începutul săptămânii

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o  avertizare Cod roşu de caniculă extremă, valabilă de luni dimineaţa până miercuri, în...

Cod roșu de caniculă în București, la începutul săptămânii
Măsuri împotriva caniculei în Sectorul 1
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 15:02

Măsuri împotriva caniculei în Sectorul 1

Deoarece se anunță zile cu temperaturi foarte ridicate în perioada următoare, Primăria Sectorului 1 a activat măsurile de sprijin pentru...

Măsuri împotriva caniculei în Sectorul 1
Tururi ghidate, dezbateri și expoziții, duminică, pe Calea Victoriei
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 12:09

Tururi ghidate, dezbateri și expoziții, duminică, pe Calea Victoriei

De la ora 10:00, zona se transformă într-o promenadă urbană, în al nouălea weekend al proiectului, care are ca temă „Bucureștiul rezilient:...

Tururi ghidate, dezbateri și expoziții, duminică, pe Calea Victoriei
Încep probele scrise de la Bacalaureat!
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 11:20

Încep probele scrise de la Bacalaureat!

Examenul continuă până pe 3 iulie, potrivit calendarului oficial. Marți este programată proba obligatorie a profilului, respectiv matematică...

Încep probele scrise de la Bacalaureat!
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 09:51

Stațiile STB din București ar putea fi dotate cu folii anti-UV și sisteme de umbrire

Proiectul de hotărâre va fi dezbătut în ședința Consiliului General al Municipiului București din 30 iunie. Potrivit proiectului, măsura...

Stațiile STB din București ar putea fi dotate cu folii anti-UV și sisteme de umbrire
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 08:47

Restricţii de tonaj pe mai multe drumuri, din cauza caniculei

Centrul Infotrafic anunță că, duminică, până la ora 20:00, este interzisă circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai...

Restricţii de tonaj pe mai multe drumuri, din cauza caniculei
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 07:43

Valul de căldură se intensifică în Capitală

Valul de căldură se va intensifica, duminică, în București. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși...

Valul de căldură se intensifică în Capitală
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 00:35

Primul traseu montan din ţară destinat persoanelor cu deficienţe de vedere – inaugurat în Masivul Ciucaş

Primul traseu montan din România accesibilizat pentru persoane cu deficienţe de vedere a fost inaugurat în Masivul Ciucaş. Este vorba despre un...

Primul traseu montan din ţară destinat persoanelor cu deficienţe de vedere – inaugurat în Masivul Ciucaş