Consiliul Județean Ilfov ajută la reabilitarea unor străzi din localitățile ilfovene!
Articol de Mircea Apostolescu, 22 iulie 2025, 11:34
Consiliul Județean Ilfov preia în administrare, pe o perioadă limitată, anumite străzi din localitățile ilfovene, pentru a le reabilita. Apoi, odată reabilitate, străzile respective sunt retransmise in administrarea primăriilor respective.
Asta pentru că Județul Ilfov cunoaște o dezvoltare explozivă, iar unele primării nu dispun de resursele bugetare necesare pentru a susține dezvoltarea infrastructurii, la nivelul impus de dezvoltarea economică, imobiliară și demografică, explică vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Ștefan Rădulescu.
“Deci, venim în sprijinul lor (… al primăriilor n.r.), în sensul în care preluăm în administrarea Consiliului Județean, din administrarea lor și din domeniul public, le preluăm în administrare, la un termen limitat.
Facem o asociere, ele vin în administrarea Consiliului Județean, Consiliul Județean le pune pe lista de investiții, finanțează reabilitarea acestora, după care, le redă primăriilor, înapoi, spre a le administra.
Este un efort financiar, pe care îl facem. Dar este un efort financiar binemeritat, pentru că Județul Ilfov are parte de o expansiune foarte mare. Și sunt, în Județul Ilfov, câteva primării care nu beneficiază de venituri care să facă față provocărilor de dezvoltare, care se află, în momentul de față, în Județul Ilfov.
Și, atunci, ca o măsură de sprijin, Consiliul Județean vine și contribuie la reabilitarea sau asfaltarea anumitor străzi”, a declarat Ștefan Rădulescu.
O altă problemă o reprezintă lucrările de extindere a rețelei de apă și canalizare, în județ. Deși constructorii au, în caietele de sarcini, readucerea la starea inițială a carosabilului și a trotuarului, adâncimea mare la care se execută lucrările face ca, în timp, reparațiile efectuate de către constructori să nu reziste.
De aceea, Consiliul Județean Ilfov intervine, pentru a asigura o reabilitare de calitate și durabilă a străzilor pe care s-au efectuat lucrări de extindere a rețelelor de utilități, mai explică Rădulescu.
“De asemenea, trebuie să luăm în considerare și faptul că lucrările de apă-canal cumva afectează străzile, de la nivelul Județului Ilfov, acolo unde se realizează.
Într-adevăr, constructorii care lucrează pe lucrările de apă-canal, au, în devizele respective, și lucrări de refacere.
Există lucrări, la rețelele de apă-canal, care se sapă undeva între doi și trei metri, chiar și trei metri cincizeci – patru metri. Vă dați seama că, acolo, constructorul vine, cel care a lucrat pe apă-canal, face refacerile. Dar, în timp, – pentru că, într-adevăr, se modifică structura solului sau apar diverse lucruri, pe parcurs, noi trebuie să venim, să refacem carosabilul, astfel încât cetățenii să circule în condiții de siguranță și să fie si frumos județul. Pentru că asta ne dorim”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Ștefan Rădulescu.