STB lansează o aplicație pentru nevăzători

Articol de Alina Neagu, 5 iulie 2025, 17:59
Primarul interimar, Stelian Bujduveanu, anunţă că începând de astăzi, Primăria Capitalei pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere.
Sistemul inteligent le va oferi acestora mai multă independenţă în deplasările cu transportul public.
Soluţia este creată de Asociaţia Nevăzătorilor din România şi pune la dispoziţie o aplicaţie – STEP HEAR- care face legătura între nevoile reale ale comunităţii şi tehnologia de ultimă generaţie.
Prin aplicaţia mobilă, persoanele nevăzătoare sunt ghidate pas cu pas până la staţie, primesc informaţii despre sosirea vehiculului şi sunt asistate sonor la îmbarcare şi debarcare.
În prima etapă, sistemul funcţionează pe liniile 90 şi 104, insă urmează să fie extins.
Aproximativ 6.000 de persoane din Capitală vor beneficia de acest sistem.