Ascultă Radio București FM Live

Campionatul Mondial al Cluburilor 2025, ziua 16: Fluminense o învinge pe Inter Milano, deși „valul” de ocazii a aparținut italienilor. Cristian Chivu, de pe banca „nerazzurrilor”, eliminat încă din optimile de finală ale turneului final din SUA

Ziua a 16-a de la Campionatul Mondial al Cluburilor a oferit un singur meci pe tabloul principal din fazele eliminatorii, acolo unde Inter Milano a pierdut în optimile de finală ale competiției în compania celor de la Fluminense. Pe „Bank of America Stadium”, din Charlotte, brazilienii au punctat în primele minute ale confruntării, respectiv, în prelungirile actului secund al meciului. Italienii au fost mult mai prezenți în ofensivă, dar nu au găsit drumul spre gol, Lautaro Martinez fiind protagonistul marilor ocazii care s-au consfințit de-a lungul celor 90 de minute.

Campionatul Mondial al Cluburilor 2025, ziua 16: Fluminense o învinge pe Inter Milano, deși „valul” de ocazii a aparținut italienilor. Cristian Chivu, de pe banca „nerazzurrilor”, eliminat încă din optimile de finală ale turneului final din SUA
Foto: Sursă foto: Facebook - FIFA

Articol de mariosoare, 1 iulie 2025, 00:40

Inter Milano și Fluminense s-au duelat în faza optimilor de finală de la Campionatul Mondial al Cluburilor, arena de fotbal american din Charlotte fiind locația aleasă pentru desfășurarea acestei partide. Trupa pregătită de Cristian Chivu se prezenta la ora confruntării din calitate de formație câștigătoare de grupă, acolo unde le-a depășit pe Monterrey, Urawa Red Diamonds și pe River Plate.

De partea cealaltă, brazilienii au terminat pe treapta secundă în faza grupelor, după ce le-au întâlnit pe Borussia Dortmund, Mamelodi și Ulsan. Formația antrenată de Renato Gaucho a obținut calificarea în următoarea etapă a întrecerii interne, acolo unde va da peste învingătoarea dintre Manchester City și Al-Hilal.

Fluminense a devenit a doua grupare braziliană, după Palmeiras, care ajunge în sferturile de finală, trupa menționată anterior trecând anterior de Botafogo, la capătul celor două reprize de prelungiri. „Nerazzurrii” s-au pus în pericol încă din primele secvențe ale partidei, atunci când Yann Sommer a încercat să degajeze din apropiere, dar presiunea pusă de un adversar l-a determinat să alunece și să degajeze în afara terenului.

Ulterior, Stefan De Vrij a fost depășit în partea dreaptă a defensivei, iar German Cano a fost cel care a ajuns la finalizare, după centrarea venită de la Arias, Alessandro Bastoni deviind execuția. Atacantul din Argentina a fost precis și a reluat cu o lovitură de cap din câțiva metri, pentru ca faza să se încheie cu deschiderea de scor.

Câteva secvențe mai târziu, spiritele s-au încins în jurul mijlocului terenului, acolo unde Asllani a intrat tare asupra unui adversar, iar fotbaliștii trupei din America de Sud s-au ațintit asupra arbitrului de centru și au solicitat acordarea unui cartonaș roșu pentru omul de la centru al echipei pregătite de Cristian Chivu. Reluările, însă, au arătat, faptul că intervenția a fost una neregulamentară, dar nu la o intensitate care să recomande luarea unei asemenea decizii de către oficialul din El-Salvador al meciului.

Prima mare șansă de a egala situația la general a celor de la Inter Milano a fost bifată, odată cu pasa precisă trimisă de Nicolo Barella, cel care l-a găsit liber în suprafața de pedeapsă pe Henrikh Mkhitaryan. Jucătorul armean a preluat, a pasat pentru Federico Dimarco, dar șutul din unghi al italianului a fost respins de legendarul portar, Fabio.

Marcus Thuram a irosit o șansă de a marca pentru formația din Serie A la jumătatea primei reprize, iar Fluminense a replicat imediat, fiind aproape de a înscrie pentru a doua oară în această partidă. Jhon Arias a apărut într-o zonă periculoasă, a șutat periculos, dar portarul elvețian al italienilor a fost la post. Samuel Xavier a fost pus în situație favorabilă, ulterior, iar tentativa sa a de a dubla avantajul brazilienilor a ocolit de puțin buturile clubului milanez.

Mai apoi, Federico Dimarco a tras puternic dintr-o lovitură liberă din poziție centrală, dar încercarea fundașului lateral stânga al italienilor a trecut la o palmă distanță de stâlpul din stânga porții apărate de Fabio. Thiago Silva, Rene și Ignacio s-au aflat în centrul unui set de pase corespunzătoare ce s-a soldat cu un gol înscris de sud-americani, dar un offside semnalizat de la margine a anulat reușita.

Prelungirile din prima repriză au fost unele tensionate, iar Renato Gaucho a fost avertizat cu un cartonaș galben, la capătul unui duel pe care l-a dat cu Henrikh Mkhitaryan, cei doi aducându-și replici dure în mod reciproc, ca urmare a executării unei aruncări de la marginea terenului. Repriza secundă a debutat cu o altă față a celor de la Inter Milano care s-au năpustit în ofensivă și au încercat să restabilească egalitatea, dar cei care au fost mai primejdioși au fost brazilienii, German Cano șutând din voleu puțin peste poartă.

Jhon Arias a decis să tragă, câteva minute mai târziu, de la mare distanță, dar Yann Sommer a izbutit să intervină prompt și să respingă în afara spațiului de joc această execuție. Același atacant argentinian a produs panică în careul advers, dar goalkeeper-ul din Elveția a blocat execuția încă o dată.

Stefan De Vrij, ulterior, după ce a primit o pasă cu capul de la Lautaro Martinez, în fața porții, s-a văzut în situația de a finaliza o acțiune colectivă de toată frumusețea, dar execuția apărătorului olandez a fost inexactă, astfel că balonul a trecut puțin pe lângă stâlpul din dreapta buturilor apărate de Fabio. Federico Dimarco a șutat periculos din lovitură liberă, dar șutul italianului nu a intrat în plasă, la fel cum s-a întâmplat, atunci când execuția din alunecare a lui Lautaro Martinez a fost blocată cu piciorul de către Fabio.

Același campion mondial argentinian a fost la un pas să egaleze scorul de pe tabela de marcaj, atunci când, fiind la marginea careului, s-a răsucit pe lângă un adversar, dar șutul său a lovit bara porții adverse. Prelungirile confruntării au adus o nouă ocazie pentru Inter Milano, dar Carlos Augusto nu s-a coordonat suficient de bine la finalizare și a trimis dezastruos din poziție favorabilă.

Lovitura de grație a fost dată de brazilieni în minutul 94, atunci când Hercules a primit o minge în careu, apărarea italienilor fiind răsfirată, iar fotbalistul celor de la Fluminense, intrat pe parcursul confruntării, a finalizat cu o execuție direcționată al colțul lung, pentru ca suporterii sud-americani să sărbătorească din plin momentul.

Ratările în lanț ale celor de la Inter Milano au continuat, deoarece Federico Dimarco a „lansat” un șut puternic de la granița suprafeței de pedeapsă, dar balonul a izbit în plin bara transversală și a refuzat să intre în plasa porții oponente. Înfruntarea din SUA s-a încheiat cu succesul consemnat de Fluminense, echipa pregătită de Cristian Chivu terminându-și parcursul de la acest turneu final, în vreme ce brazilienii vor evolua în sferturile de finală contra formației care se va impune în duelul dintre Manchester City și Al-Hilal.

Etichete:
Se toaletează copacii în Sectorul 4
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 20:52

Se toaletează copacii în Sectorul 4

În Sectorul 4 a început toaletarea arborilor, după ce Primăria Capitalei a admis solicitările și a emis avizele de specialitate. Mai multe...

Se toaletează copacii în Sectorul 4
Vremea se încălzește în Capitală
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 20:30

Vremea se încălzește în Capitală

La noapte, vor fi condiții de ceață, iar vântul va sufla slab. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de -3 grade. Joi, vremea se va...

Vremea se încălzește în Capitală
E oficial: Ministrul Culturii a retras circulara!
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 17:28

E oficial: Ministrul Culturii a retras circulara!

Ministrul Culturii a publicat, cu puțin timp în urmă, mesajul lui Demeter András István privind retragerea circularei din 3 februarie. ”Prin...

E oficial: Ministrul Culturii a retras circulara!
MINA – Museum of Immersive New Art prezintă începând cu 13 februarie The Art of Love
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 17:19

MINA – Museum of Immersive New Art prezintă începând cu 13 februarie The Art of Love

MINA – Museum of Immersive New Art prezintă începând cu 13 februarie The Art of Love, un show imersiv de 10 minute care reuneşte unele...

MINA – Museum of Immersive New Art prezintă începând cu 13 februarie The Art of Love
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:50

Terapii prin dans și sănătatea mintală. Terapiile expresiv-creative în îngrijire

 Mind Moving: de la intervenții în spitale la instalație performativă Intervenții în spitale de psihiatrie Instalația „Mind Moving”...

Terapii prin dans și sănătatea mintală. Terapiile expresiv-creative în îngrijire
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:39

Jandarmeria Bucureşti: Alţi 18 ultraşi identificaţi că au luat parte la incidentele de la meciul Rapid – Petrolul

Jandarmeria Capitalei a anunţat, miercuri, că au mai fost identificate 18 persoane care au comis fapte antisociale la meciul de fotbal FC Rapid...

Jandarmeria Bucureşti: Alţi 18 ultraşi identificaţi că au luat parte la incidentele de la meciul Rapid – Petrolul
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:34

Primăria Sectorului 1 anunţă că va lucra alături de administraţia altor oraşe pentru a dezvolta soluţii de mobilitate urbană

Primăria Sectorului 1 a anuntat că va lucra alături de administraţia altor oraşe europene pentru a dezvolta şi adapta soluţii concrete de...

Primăria Sectorului 1 anunţă că va lucra alături de administraţia altor oraşe pentru a dezvolta soluţii de mobilitate urbană
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:28

Ciucu a discutat cu reprezentanţii Otokar: 115 autobuze – indisponibilizate; ar urma să redevină funcţionale în două luni

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a convenit cu reprezentanţii companiei Otokar ca peste 95% dintre cele 115 autobuze indisponibile să...

Ciucu a discutat cu reprezentanţii Otokar: 115 autobuze – indisponibilizate; ar urma să redevină funcţionale în două luni