PODCAST: Cum să… ne exprimăm recunoștința? VIDEO

Articol de Vicentiu Andrei, 23 iunie 2025, 06:51

• Cuvântul recunoștința nu a fost în vocabularul nostru. Abia învățăm să-i dăm loc, sens și emoție.

• A fi recunoscător înseamnă să admiți că nu ți se cuvine tot ce ai. Este despre efort, noroc și oameni care te-au ajutat.

• Recunoștința dă un reset valorilor tale și te face să privești altfel ce contează cu adevărat.

• Un exercițiu simplu: scrie o scrisoare de recunoștință unei persoane dragi. E mai greu decât pare, dar extrem de puternic.

• Esențialul în educație: să-i ajutăm pe copii să vadă ce au, nu ce le lipsește. Gândirea recunoscătoare se cultivă.

Flavia Voinea: Sunt pline rețelele de socializare de filmulețe care arată copiii la serbările școlare, la petrecerile de final de an. Și multă lume își face tot felul de texte în care totul sună foarte bine, totul este plin de sentimente frumoase față de învățători sau de profesori pentru anii petrecuți împreună, mai ales în cazurile în care se încheie ciclul școlar. Unul din cuvintele care apare acolo este cuvântul recunoștință.

Nu apare peste tot, dar apare în destul de multe cazuri. Pentru ce să fim recunoscători? Ce înseamnă să fim recunoscători? Și cât de greu este să recunoaștem, fie și doar verbal, acest sentiment? Amanda Bălțățeanu, trainer, profiler, mulțumesc pentru prezență.

Ce înseamnă să fii recunoscător? Și cât e de greu să ne dăm seama că avem acest sentiment?

Amanda Bălțățeanu: Eu zic că e foarte greu. Foarte greu. Poate că unii dintre noi au mai folosit acest cuvânt în trecut, dar nu făcea parte din vocabularul nostru uzual. Și acum, cum mai am vorbit la alte podcasturi, există tot felul de exprimări din astea tip clișeu care oamenii le folosesc.

Dar totuși, chiar și așa, n-a reușit să-și facă loc ca alte cuvinte pe care oamenii le folosesc din ce în ce mai des, de parcă și-au pierdut puterea în momentul în care le spunem sau le auzim. Cuvântul recunoștință are un impact extrem de mare și pentru cel care gândește și exprimă, dar și pentru cel care e în poziția în care s-audă.

Dacă mă uit în spate la viața noastră, cel puțin în relația mea cu părinții mei, nu am avut genul ăsta de discuții despre lucruri pentru care să fie recunoscători. Dar realitatea este că avem atâtea lucruri pentru care să fim recunoscători, dar… nu știu, considerăm că ni se cuvine.

Flavia Voinea: Da, cred că asta e ideea. Să fii recunoscător înseamnă să admiți că nu ți se cuvine neapărat.

Amanda Bălțățeanu: Nu ți se cuvine nimic. Și tot ceea ce ai sau tot ceea ce ești înseamnă norocul, într-un anumit moment, sau efortul, în alt moment… efortul pe care l-ai făcut tu sau pe care l-au făcut alții în relație cu tine, când ai avut nevoie. Toate lucrurile astea pe care le avem nu ne-au căzut așa, pur și simplu, ci au venit cu un efort al nostru sau al celorlalți!

Acolo vorbim despre a sta un pic pe loc și a putea să îți dai seama ce simți pentru o situație, ce simți pentru niște oameni, ce simți față de tine când este vorba despre efortul tău personal și cuvântul ăsta este puternic. Parcă dă un reset la alte lucruri care păreau că sunt esențiale pentru tine. Nu știu câți dintre noi spunem că suntem recunoscători că avem două mâini, două picioare.

Flavia Voinea: Cred că numai cineva care a trecut printr-o problemă de sănătate.

Amanda Bălțățeanu: Exact! Acela este conștient. Altfel, credem că ni se cuvine și că e firesc să fie așa. Nu, nu e nimic firesc să fie așa.

Sunt o grămadă de oameni care au avut sau au fost în poziția în care să nu aibă două mâini, două picioare și tu trebuie să fii recunoscător că ești întreg, da?

Deci… de la un lucru de felul ăsta, de fond, până la recunoșința pe care o simți atunci când ai oameni dragi în jurul tău, când prietenii îți sunt aproape, când lucrurile pentru care ai depus efort încep să se vadă… și atunci este recunoștința pentru faptul că ai avut șansa, nu știu, șansa să fii într-un cadru în care să poți să dezvolți calitățile sau resursele sau ideile tale.

Eu am început să dau atenție mai mare acestui domeniu când am fost la un curs care era despre recunoștință. Nu foloseam! Deci nu foloseam cuvântul și acolo era totul despre recunoștință, despre lucrurile pentru care ești un recunoscător. Care e momentul în relație cu un om în care tu ai conștientizat recunoștința față de ceea ce ai primit. Cum i-ai declara? Totul este despre recunoștință și era copleșitor. Dar apoi am realizat cât de bine m-am simțit.

Pentru că aveai și un fel de, cum să zic, poate temă pentru acasă… ceva de continuat în afara sălii. Adică să te uiți la tot ce ai în jur și să alegi persoana căreia să-i scri o scrisoare, care să fie bazată pe recunoștință. Și cumva, scoțând în față acel moment, să poți să-l izolezi și să-ți dai seama că despre asta e vorba și să-i înmânezi scrisoarea.

Dar n-am simțit niciodată mai multe emoții decât atunci… Emoția de a scrie, nerăbdarea ca celălalt să o deschidă și să te uiți la reacția lui. Și la faptul că, nu știu, ochii se umezesc, oamenii se înroșesc… Oamenii zic: mă, dar ești bine? Și când oamenii te întreabă dacă ești bine, atunci e ca un duș rece în care îți dai seama că probabil nu ai făcut asta cu mulți oameni din viața ta. Și atunci puterea e mare, senzația, satisfacția, mândria, bunătatea… deci toate parcă se întrepătrund ca și emoții și te umpli efectiv cu o energie care nu poate să fie egalată de multe alte lucruri.

Și atunci… cred că invitația mea, pentru fiecare dintre noi, e să ne uităm la lucrurile care țin de noi și pe care le avem. Și poate pentru care n-am făcut noi ceva special, dar le avem. Pentru lucrurile pe care le-am făcut și recunoștința că am avut șansa să fim într-un loc.

Pentru oamenii care au făcut lucruri bune pentru noi și unde ajutorul respectiv a făcut ca, pentru tine, viața să fie un pic mai bună, mai frumoasă, mai liniștită…

Acum, cum ne exprimăm? Că exprimi într-o scrisoare, că îi spui unui om față în față…

Flavia Voinea: Mai bine față în față. Să fie un contact. Scrisoarea mie mi se pare greu de făcut și mi se pare cumva și anacronică.

Amanda Bălțățeanu: Da, cred că discuția face-to-face e cea mai bună. E cea mai puternică dintre toate ca și impact. Și pentru tine, când dai scrisoarea, și pentru cel care o primește.

Dar modul în care ne simțim apoi, cum ne uităm la lucruri, cum începem să ne simțim… nu știu, norocoși că avem niște lucruri… toate încep să-ți dea alte repere pentru cum te uiți la tine și la ceea ce ai în jurul tău.

Eu pot să mă gândesc acuma la o discuție recentă cu băiețelul meu care a venit și a zis că viața e nasoală. Și a început să-mi povestească de lucruri care poate n-au mers la școală, cum n-a reușit să dea două goluri, cum n-a înscris la basket. Dar tu îți dai ție un mesaj, dai creierului tău un mesaj când spui viața e nasoală sau viața e enervantă. E un mindset pe care ți-l creezi prin cuvintele pe care le rostești.

Și am zis: măi, dar un băiat care n-are o familie sau n-are experiențele tale… s-ar uita cumva ca la un film la tine… Crezi că ar spune despre viața ta că e nasoală? Cel mai probabil nu.

Și a stat așa și a stat și apoi a zis: Păi dar nu mă refeream la asta.

Și am zis da, dar doar gândește-te dacă ar gândi despre viața ta că e nasoală. Ce-ar fi să ne uităm la lucrurile despre care ne putem bucura real pentru că există?

A, păi am lucruri, a zis el.

Hai să vedem care sunt lucrurile alea. Și a început să zică apoi lucrurile care îl bucură. E foarte fain să creezi momentul de conștientizare pentru oricine ar fi în jurul nostru. Să poți să te oprești un pic ca să realizezi procesul ăsta de conștientizare în celălalt… Drept urmare, dacă emoțiile s-au născut în tine, și acțiunile tale vor fi cumva în concordanță cu emoțiile tale.

Flavia Voinea: Fiul meu, fiind ceva mai mare, la vârsta adolescenței mi-a spus ceva despre niște cunoștințe, poate prieteni de-ai lui, care nu erau în cea mai bună situație în familiile lor. Și l-am întrebat tu cum te simți raportat la asta? Și el mi-a zis sunt recunoscător pentru ceea ce am.

Amanda Bălțățeanu: Ce frumos!

Flavia Voinea: Dar cumva eu m-am simțit… copleșită. Mi s-a părut mult. Dar mi s-a părut frumos… cât e de fain să poți să faci o astfel de evaluare sau să te gândești la ceea ce ai tu fără să ajungi într-o situație critică!

Atunci când treci printr-o situație de sănătate, printr-o problemă medicală, îți dai seama ce important este, cum spuneai, să ai două mâini două picioare. Când ai trecut printr-o situație de genul incendiu sau ceva, îți dai seama ce important este să ai o casă întreagă deasupra capului, chiar dacă are doar două camere. Este grozav că e a ta!

Și așa mai departe. Ar fi bine să ajungem să apreciem lucrurile astea pe care le avem sau modul în care suntem fără să atingem poziții critice.

Amanda Bălțățeanu: Da, ăsta e idealul. Am senzația asta că, atunci când cineva își manifestă recunoștința, cum a fost în cazul tău, să poți să te oprești și doar să zâmbești la celălalt sau doar să îi dai o îmbrățișare. Ideea de manifestare și exprimare de recunoștință nu e legată neapărat de a avea apoi o discuție foarte rațională, ci de a face un freeze pe moment.

Simt că, întotdeauna, o îmbrățișare parcă marchează momentul și stabilizează senzația… și atunci sfatul ar fi să nu ne grăbim să adăugăm ceva verbal, ci doar să ne bucurăm de moment! Atunci se așează senzația în noi și abia atunci o să realizăm cât de puternic e sentimentul și parcă îți vine o dorința asta să o mai faci! Ți-a plăcut și senzația e frumoasă, e de împlinire…

Flavia Voinea: Să căutăm, deci, să facem aceste, nu știu, introspecții, analize… cumva sună prea rece cuvântul, dar să ne gândim la cei din jurul nostru fără un motiv special, fără să credem că e prea mult, fără să ne gândim ce gândește celălalt…

Motive pentru care suntem recunoscători există, trebuie doar să le rostim, să le dăm voie să iasă.

Mulțumesc, Amada, pentru discuțiile noastre! Și așteptăm în comentarii, în continuare, opiniile voastre și, mai ales, teme pe care vreți să le discutăm aici.