București orașul părinților – viitorul între realitate și percepții

Un oraș în care părinții sunt întrebați

Studiul „București, orașul părinților” , dincolo de statistici, pornește de la întrebări reale puse celor care trăiesc zi de zi în Capitală. Pentru prima dată, părinții sunt consultați nu doar ca locatari, ci ca actori-cheie în viața urbană, oameni care trebuie să își ducă copiii la grădiniță, la școală, la medic, în timp ce muncesc și încearcă să păstreze un echilibru. Responsabilitatea îmbunătățirii reale a calității vieții aparține dezvoltatorilor.

„Am pus întrebările către părinții bucureșteni asociate calității vieții, calității vieții părinților în acest oraș în care trăim mulți dintre noi.

(…)Astăzi s-a ajuns într-o etapă a marilor dezvoltatori, care deja poartă un nume, poartă o responsabilitate la nivelul urbei, și atunci este minunat că deja putem vorbi despre niște criterii reale pe care le au beneficiarii acestor proiecte.”

Traficul nu e doar enervant, e toxic

Problema traficului din București se află pe lista factorilor care perturbă viața orașului. Este un indicator direct al calității aerului, al timpului pierdut, al siguranței copiilor și al stresului cotidian. De aici vine și ideea „orașului de 15 minute”, o formulă urbană care ar putea schimba radical modul în care ne mișcăm prin oraș.

„Acest trafic a generat un concept care, după părerea mea, ar trebui să devină fundamental la nivelul orașului, orașul de 15 minute. (…) Asta înseamnă că el își propune să creeze acces pentru locuitorii unui anume cartier, la toate tipurile de servicii, la distanță de 15 minute. (…)Dacă ai și locul de muncă, dacă ai și grădinița, școala, la 15 minute, sala unde duci la antrenament și cine știe ce alte tipuri de preocupări, poate nu te mai urci în mașină și nu mai aglomerezi traficul.”

 Dincolo de metri pătrați și preț

Criteriile de alegere a unei locuințe s-au schimbat profund. Nu mai este suficient să calculezi câte camere ai, la ce preț.  Părinții sunt interesați de rezistența clădirii, compartimentarea inteligentă, spațiile verzi, siguranța și accesul real la servicii. Nu e vorba de mofturi, ci de un mod de a trăi mai bine și mai eficient.

„Când vorbim despre dezvoltatori care construiesc cartiere întregi, ele sunt totuși gândite după niște standarde, cu număr de locuri de parcări, cu anumite dimensiuni ale accesului, vedeți lucruri pe care, cu 20 de ani de zile în urmă sau chiar și cu 10 ani, nu le discutam în București, astăzi când s-a ajuns la proiecte de dimensiuni mari, deja ele devin criterii, cât e de mare bulevardul, câte locuri de parcare există per apartament, pe metru pătrat apartament și așa mai departe.”

 O casă bună nu salvează un oraș prost organizat

Calitatea vieții nu poate fi susținută de insule izolate de dezvoltare. Fără investiții urbanistice coerente, fără respectarea unor reguli, fără transport public eficient și spații comune bine gândite, Bucureștiul rămâne blocat în haosul improvizațiilor.

„ Singura soluție pe care acest oraș o are este să avem investiții de mari dimensiuni, adevărate sistematizări care să țină de distanța între blocuri, care să țină de niște servicii, care să țină de tipul de acces, accesul la mijloace de transport în comun. Sunt foarte importante, dar nu sunt numai acestea și deja consumatorii le au în vedere, deja cumpărătorii le au în vedere.

(…)România nu are o problemă cu marile centre urbane, România are o profundă problemă în dezechilibru dintre o zonă și alta, ori aceste centre urbane, după cum vedem acum, pe acest nivel de investiții imobiliare de dimensiuni mari, sunt singurele care ne aduc într-o zonă civilizată”

 Cum arată Bucureștiul ideal pentru părinți

Orașul nu e doar decor sau infrastructură, e locul unde ne trăim viețile. Un oraș care se adaptează la oameni, care înțelege și respectă confortul majorității, devine o extensie firească a ideii de „acasă”. Iar studiile de acest tip arată direcția exactă: întreabă oamenii, apoi construiește.

 “Orașul trebuie să vină să completeze și să așeze ca un cuib în jurul acestei vieți a bucureșteanului oferind calitatea vieții într-o manieră empatică. Eu cred că orașul trebuie să aibă un grad de empatie.

El, în sine, trebuie să aibă un grad de empatie în sensul în care să înțeleagă nevoile oamenilor și să înțeleagă și să respecte confortul majorității.”