Imigrația în România 2025: ce nu știm, ce e mit, ce funcționează

Migrație, piața muncii, stereotipuri culturale și soluții pentru o integrare reală – toate acestea fac parte din noua față a României sociale, care atrage tot mai mulți lucrători din afara UE, cu peste 140.000 de angajați non-UE înregistrați la finalul lui 2024,

Am discutat despre ce funcționează, ce mai e de făcut și cum putem aduce adevărul mai aproape de percepție, împreună cu Mircea Mocanu, Șeful Misiunii OIM România, invitatul Ioanei Brușten, #ÎnComunitate.

Cifrele reale și percepția colectivă

Românii au impresia că sunt „prea mulți” imigranți în țară, dar datele oficiale contrazic această percepție. Explicația? Neobișnuința de a trăi cot la cot cu oameni din alte culturi face ca simpla prezență vizibilă să devină un factor de amplificare mentală.

„ România supraestimează cifra reală a celor care se află pe teritoriul României, a cetățenilor străini. Și vorbim aici de cetățenii străini din afara spațiului european. Supraestimează cifra pentru că îi văd zi de zi, pentru că nu sunt obișnuiți cu cetățenii străini.

Dacă ne uităm puțin în timp și dăm timpul înapoi cu 20 de ani, în anul 2005, înregistrați, ca muncitori în România, erau vreo 3000 și ceva. Atunci era momentul în care românii începeau să plece. Și pe măsură ce ei au plecat, cetățenii străini le-au luat locul în diverse sectoare, fie că vorbim de agricultură, fie că vorbim de hoteluri, restaurante, fie că vorbim de industria textilă sau construcții.” – Mircea Mocanu, șeful agenției OIM

  Cine sunt, de fapt, imigranții care vin în România

 Majoritatea vin din Asia de Sud și Sud-Est, din Africa sau din state vecine. Sunt tineri, educați, vorbitori de limbi străine, atrași de stabilitatea economică și socială a României. Mulți lucrează sub nivelul lor de pregătire, acceptând meserii inferioare pentru un viitor mai sigur, într-o țară pe care o percep ca sigură, echilibrată și plină de oportunități.

„ Vorbim de oameni educați, cel puțin 60% din ei cu liceu dar și facultate și studii post-universitare, vorbim de cetățeni care în proporție, tot așa, de 62% vorbesc limba engleză. Din păcate, doar aproximativ 20% vorbesc limba română. Vorbim de muncitori care în țara lor câștigau cam 50% din cât câștigă în România și, atunci, România este atractivă din punct de vedere economic, din punct de vedere social pentru că le oferă locuri de muncă stabile, le oferă o dezvoltare profesională lucrând în cu echipamente moderne, lucrând într-o țară europeană, având acces la servicii de care în țara lor nu beneficiază, servicii de sănătate de exemplu sau de transport. Astfel, România este o țară extrem de ofertantă pentru piața forței de muncă, iar companiile din România sunt extrem de interesate.”

 Integrarea ca beneficiu pentru toți

Procesul de integrare socio-economică nu este un gest de generozitate, ci o investiție normală în eficiență și stabilitate. Migranții integrați devin mai eficienți, mai conectați și mai loiali față de comunitățile în care lucrează.

„ O persoană integrată, o persoană care cunoaște limba română, care a învățat în 3-4 luni de zile limba română la un nivel B1, să zicem, care înțelege foarte bine comunitatea, care înțelege și care interacționează cu românii, care petrece timp cu românii, cel puțin o dată de două ori pe săptămână, aduce o plus valoare de 30 până la 50% companiei.(…) Este atât în interesul companiei, în interesul migrantului, pentru că îi va crește salariul, va fi mult mai profitabil pentru el și pentru companie, și pentru comunitate.” – Mircea Mocanu, șeful agenției OIM

Marginalizarea nu este benefică

Marginalizarea imigranților nu este face decât să întârzie efectele benefice ale prezențeil lor în România. Dincolo de incluziune, apare și problema eficienței. Fiecare lună în minus înseamnă costuri mai mici, performanță mai mare și comunități mai stabile.

 „Marginalizarea, în cazul marginalizării, toată lumea are de pierdut. Și atunci, rolul și obiectivul celor implicați și organizațiilor și autorităților implicate în procesul de integrare este de a reduce această perioadă de la, știm că o persoană, de exemplu, un cetățean străin se integrează în nouă luni de zile, în medie, vorbind de diferențe de vârstă, adică învață limba română, își dă seama de unde se află… Învață să se descurce.
Obiectivul acestor centre și obiectivul autorităților care lucrează cu cetățeni străini este să reducă procesul de integrare de la nouă luni la trei. Acest lucru este posibil asigurând sau începând procesul de integrare încă din țara de origine. Să-și pregătească venirea, să înțeleagă, cu ajutorul unor materiale, unde se duc.
Faptul că merg în Uniunea Europeană sau că merg în România nu înseamnă că au acces pe teritoriul tuturor statelor sau că au acces la piața forței de muncă din toate statele Uniunii Europene și să înțeleagă comunitatea de destinație. Să înțeleagă ce trebuie să facă pentru a-și obține permisul de ședere. Ce trebuie să facă pentru a se deplasa de la locul de muncă acasă. Cum trebuie să se comporte în comunitate. De unde își pot procura alimente, de exemplu. Știm foarte clar acum, după analize, faptul că scurtarea procesului de integrare aduce plus valoare angajatorului și angajatului.”

 Normalitatea migrației

Dincolo de mituri, migrația nu este o situație excepțională. E un flux normal în istorie, cu reguli stricte, filtre multiple și control pe măsură. Fiecare lucrător străin angajat în România parcurge un traseu lung și monitorizat. Ideea că „vine oricine, oricum” e contrazisă de realitate.

„ Cetățenii străini, pentru a-și găsi un loc de muncă în România, trec printr-un proces meticulos.

Un proces în care sunt implicate foarte multe autorități și prima regulă este ca pentru acea poziție, din companie respectivă, acel loc de muncă, să nu fie disponibil un cetățean român. Deci doar locuri unde nu există doritori români.

ANOFM confirmă că acea poziție nu poate fi ocupată de un cetățean român sau de un cetățean european.

Atenție! Urmând apoi un proces care implică Inspectoratul General pentru Imigrări, care este o structură în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, și care se ocupă de gestionarea migrației, apoi implică vizita în fața unui consul la consulatul sau ambasada din țara de origine a cetățeanului străin, implică verificări în sistemele naționale și internaționale de către serviciile române specializate, apoi implică filtru de la Poliția de Frontieră, unde este inclusiv apelat angajatorul și se confirmă dacă persoana respectivă este așteptată la angajatorul din România. Deci nu ajunge oricine și oricum. Apoi urmează iarăși un drum la Inspectoratul General pentru Imigrări, pentru transformarea vizei în permis de ședere, un proces care este validat de mai multe autorități, un proces continu, un proces de verificări și aici vorbim de persoane care au fost validate, care au fost verificate și care au fost confirmate ca fiind potrivite pentru piața forței de muncă din România.” – Mircea Mocanu, șeful agenției OIM