Ascultă Radio București FM Live

Amendă pentru pasagerii care își desfac centura înainte de oprirea avionului

Amendă pentru pasagerii care își desfac centura înainte de oprirea avionului
Foto: Pixabay

Articol de bucurestifm, 29 mai 2025, 09:51

Pasagerii zborurilor cu destinaţia Turcia care îşi desfac centura, ies pe culoar sau deschid compartimentele aflate deasupra capului înainte de oprirea completă a avionului sunt susceptibili să fie amendaţi, conform noilor norme emise de Autoritatea aeronautică civilă din Turcia, transmite AP, citată de Agerpres.

Astfel, companiile comerciale care operează zboruri cu destinaţia Turcia trebuie să îşi modifice anunţurile din timpul zborului şi să le spună pasagerilor să rămână aşezaţi cu centurile prinse până când avionul a ajuns la poartă sau la punctul final de oprire.

Companiile trebuie să îi avertizeze pe pasageri că cei care încalcă procedurile vor fi raportaţi, se arată într-o circulară emisă de Autoritatea aeronautică civilă din Turcia. De asemenea, anunţurile din timpul zborurilor ar trebui să le reamintească pasagerilor să îi lase pe cei aşezaţi pe rândurile din faţa lor să iasă primii din avion.

Potrivit informaţiilor din media din Turcia, cei care încalcă regulile ar putea fi amendaţi cu până la 70 de dolari. Autoritatea aeronautică civilă din Turcia nu a precizat la cât se va ridica amenda dar a precizat că a decis să modifice reglementările ca urmare a plângerilor pasagerilor şi a inspecţiilor care au scos la lumină un număr crescut de încălcări ale normelor de siguranţă.

“În pofida anunţurilor care îi informează pe pasageri cu privire la reguli, mulţi se ridică înainte ca avionul să ajungă la poziţia finală şi înainte ca semnalul luminos referitor la centurile de siguranţă să fie stins. Acest comportament compromite siguranţa pasagerilor şi bagajelor şi nu ţine cont de prioritatea la ieşire a altor călători”, se precizează într-un comunicat al Autorităţii aeronautice civile din Turcia.

Pasagerii care se grăbesc să se ridice şi să îşi ia bagajele imediat ce semnalul luminos referitor la centurile de siguranţă este stins sunt o pacoste pentru mulţi călători. Numeroase ţări au reglementări menite să îi descurajeze pe pasagerii care creează probleme şi majoritatea au reguli care cer oamenilor să urmeze instrucţiunile cu privire la prinderea centurilor de siguranţă. Cu toate acestea, ameninţarea autorităţilor din Turcia cu privire la amenda pentru comportament inadecvat după aterizare este destul de neobişnuită pentru a atrage atenţia.

Reglementările au intrat în vigoare la începutul acestei luni. Deocamdată nu există informaţii referitoare la oameni care au fost amendaţi sau la companii aeriene care au pus în aplicare noile reglementări prin raportarea celor care le-au încălcat. Turcia este o destinaţie populară de călătorii şi atrage milioane de turişti în fiecare an.

Judeţul Ilfov trece la operator unic pentru deşeuri
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 21:19

Judeţul Ilfov trece la operator unic pentru deşeuri

„La nivelul judeţului Ilfov, la Asociaţia de dezvoltare, care este constituită la nivelul judeţului Ilfov, unde avem 38 de membri, împreună...

Judeţul Ilfov trece la operator unic pentru deşeuri
Prelungirea drumului forestier situat în Pădurea Băneasa a fost realizată fără documentaţia legală şi fără aprobări(raport)
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 19:48

Prelungirea drumului forestier situat în Pădurea Băneasa a fost realizată fără documentaţia legală şi fără aprobări(raport)

„Din analiza documentelor amenajistice succesive şi a actelor puse la dispoziţie de entitatea verificată a rezultat că, în cadrul...

Prelungirea drumului forestier situat în Pădurea Băneasa a fost realizată fără documentaţia legală şi fără aprobări(raport)
Bază sportivă CS Rapid va fi modernizată și extinsă
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 18:40

Bază sportivă CS Rapid va fi modernizată și extinsă

„Investiţie majoră în baza sportivă a Clubului Rapid. Am semnat, astăzi, alături de George Tuţă, primarul Sectorului 1, şi Vlad...

Bază sportivă CS Rapid va fi modernizată și extinsă
Ciprian Ciucu a discutat cu reprezentanţii Băncii Mondiale despre soluţii de finanţare pentru proiectele Capitalei
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 18:15

Ciprian Ciucu a discutat cu reprezentanţii Băncii Mondiale despre soluţii de finanţare pentru proiectele Capitalei

„Am avut o foarte bună întâlnire cu conducerea Băncii Mondiale pentru a găsi soluţii de finanţare pentru următoarele direcţii de acţiune:...

Ciprian Ciucu a discutat cu reprezentanţii Băncii Mondiale despre soluţii de finanţare pentru proiectele Capitalei
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 17:53

Meteo: Vremea se încălzește ușor în Capitală

La noapte, cerul va fi mai mult noros şi vor fi condiţii ca trecãtor sã ningã slab. Vântul va sufla slab. Temperatura minimã va fi de...

Meteo: Vremea se încălzește ușor în Capitală
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 17:31

Sector 3: Amenzi de peste 10.000 de lei, aplicate proprietarilor de câini care nu au păstrat curăţenia

Pentru fiecare caz identificat, amenda poate ajunge până la 500 de lei. Echipajele de la Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 3...

Sector 3: Amenzi de peste 10.000 de lei, aplicate proprietarilor de câini care nu au păstrat curăţenia
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 17:11

Bolojan susţine ca absolvenţii de medicină să lucreze în România cel puţin câţiva ani după absolvire

„În ce priveşte problemele legate de dezechilibre rural – urban, medici şi aşa mai departe, eu voi susţine că, dacă beneficiezi, în...

Bolojan susţine ca absolvenţii de medicină să lucreze în România cel puţin câţiva ani după absolvire
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 17:09

Siguranța online. Cum te aperi de atacuri cibernetice

Phishingul Escrocheriile online pornesc adesea cu o aparență de normalitate, un mail care seamănă cu comunicările unei bănci sau ale unei...

Siguranța online. Cum te aperi de atacuri cibernetice