A fost publicată Broșura de admitere la liceu 2025 – 2026, pentru elevii din București

Articol de bucurestifm, 13 mai 2025, 11:56
Broșura de admitere la liceu pentru anul școlar 2025-2026 care conține numărul de locuri la liceele din București, specializările, codurile și media ultimului admis în anul școlar anterior, a fost publicată pe site-ul Inspectoratului Școlar București, ismb.ro
Pentru anul şcolar următor în Bucureşti, în învăţământul liceal vor fi aproximativ 15.000 de locuri, pentru învăţământul profesional 804 locuri, iar pentru învăţământul dual 588 de locuri.
Absolvenţii claselor a VIII-a se pot înscrie pentru susţinerea Evaluării Naţionale în perioada 10-13 iunie, probele scrise urmând să înceapă din data de 23 iunie.