Muzeul Vârstelor – Casa Filipescu-Cesianu între expoziție și istorie
Pe 17 mai, Casa Filipescu-Cesianu, o reședință aristocratică din Belle Époque, devine loc de dialog viu despre memoria urbană
Articol de Monica Liche, 12 mai 2025, 16:47
Muzeul Vârstelor – Casa Filipescu-Cesianu. Am discutat despre Bucureștiul care se transformă, dar nu uită, precum și despre evenimentul organizat împreună cu Fundația Calea Victoriei – o călătorie ghidată printr-o clădire care a supraviețuit epocilor, cu istoricul și antropologul Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti și lector la Fundatia Calea Victorei, invitatul Ioanei Brușten #ÎnComunitate
Casa care a supraviețuit timpului
Muzeul Vârstelor de la Casa Filipescu-Cesianu nu e o colecție de obiecte. E un spațiu viu, în care istoria Bucureștiului capătă un fir narativ aparte. O reședință din Belle Époque devine scenă pentru povești personale, dinamici sociale și vârstele orașului. Nu se vorbește doar despre trecut, se vorbește despre cum ne creștem viitorul, în funcție de cum ne înțelegem rădăcinile.
“E o melodie care m-a inspirat în alegerea temei să rămâi mereu tânăr în perspective și în orizontul de așteptare. Chiar dacă circumstanțele îți sunt potrivnice, îți faci tu circumstanțe care să-ți fie favorabile prin alegerile tale, prin profesia unde vrei să performezi.
Drept urmare, este și o poveste despre asta, despre adaptare pe sensibilitate urbană și pe modalități de a-ți construi niște perspective profesionale.”
Antropologia Bucureștiului pusă în vitrină
Această expoziția nu doar expune, ci implică. De la reconstituiri de săli de naștere, până la comparații între chipuri și corpuri din secolul XVI și prezent, muzeul devine o oglindă care pune întrebări: Cum arătau bucureștenii? Ce greutate aveau? Ce boli aveau? Cum s-au schimbat în funcție de regim, hrană, mediu? Ce se întâmplă cu urbanul când nu-l mai înțelegi?
„ Ceea ce am mai putut construi aici, în premieră, este o sală de nașteri în oglindă, o sală de nașteri pe evoluția tehnologiilor din perspectiva asta, a societății care primește un copil.
Drept urmare, în dreapta veți putea vedea un salon de mamoș, de la 1900- 1912 achiziționat integral. Sunt sute de piese de componente dar, evident, puse în maniera în care un mamoș e pregătit să intervină. Și în partea opusă este reconstituit parțial un salon de nașteri aproximativ contemporan, adică de la începutul anilor 2000, cu aparatură adecvată.
(…)Sunt și alte oglinzi. Am încercat și o serie de micronarative legate de lucruri care au dispărut, de exemplu, cum sunt armele, acum le găsim într un muzeu cum este al nostru, însă cândva făceau parte din viața noastră și le purtau până și adolescenții, mă refer la Evul Mediu și avem neprezentări cu un copil Ghica, care purta la cingătoare un
pistolet și cum să vă spun era prelungirea anatomică a oricărei reprezentări de la clasa de mijlocie în sus care își putea permite un astfel de hai să zic harnașament cotidian între ghilimele.
(…)De asemenea ne a interesat să vedem cum se modifică chipul în mediul urban, care sunt factorii de presiune care amprentează fizionomia noastră pe măsură ce creștem.”
Orașul ca personaj – și carte
Evenimentul din 17 mai înseamnă o intrare în povestea Bucureștiului ca organism viu – cu fisuri, cu istorie neconsolată, cu adaptări grăbite. Adrian Majuru lansează un nou volum care continuă explorarea chipului urban: din periferii, din copilărie, din noapte, din meseriile care ne-au modelat postura și vocea.
„ Se numește Antropologie și morfologie în studiul fizionomiei urbane.
Este o carte la care am lucrat într-un șantier deschis prin 2013 și închis anul trecut și pe care o voi lansa sâmbătă, pe 17 mai. În carte dezvolt mai multe repere legate de fizionomia urbană având Bucureștiul ca studiu de caz, pentru că aici mi-a fost practic șantierul deschis și l-am plasat în oglindă cu alte orașe europene.
(…) Chiar dacă punctul de plecare, cum am numit noi, să zicem liceul, da, îi aseamănă pentru că sunt din aceeași generație, amprenta profesiei, până la urmă, îi va deosebi în funcție de sociabilitate, de implicare socială, de retragere și melancolie, de poziție fermă în majoritatea situațiilor din perioada vârstei active.”
Trecutul ca exercițiu de reflecție
Evenimentul are loc sâmbătă, 17 mai, la ora 11:00, în curtea Casei Filipescu-Cesianu. Se intră pe baza înscrierii pe site-ul Fundației Calea Victoriei. De la 13:00, urmează lansarea volumului. E o invitație la conversație, la reinterpretare și la o formă diferită învățare: prin oglindă.
„ Timp de două ore vom avea timp să vizităm, să discutăm și la ora 13:00 va avea loc lansarea de carte cu alți vorbitori care vor deschide și alte perspective dialogului nostru.
(…)Temele trebuie să fie surprinzătoare, să fie holistice, să să descrie un fenomen istoric care să se folosească de o varietate de instrumente de lucru, de la arheologie și numismatică până la artă plastică și tehnologii, dacă vreți, pentru că în fond asta este viața trăită și dacă vrem să descriem ceva despre noi, nu poți ignora, să spun, tot ceea ce ne înconjoară anvelopele exterioare, de la stradă și spațiu familial și intimitate
până la ceea ce noi dezvoltăm pe măsură ce devenim adulți și ne îndreptăm spre senectute, profesional vorbind. Drept urmare, foarte multe lucruri în mic pentru că așa sunt spațiile în micul Paris, dar cred că dacă reușim să oferim o parte a unui răspuns legat de o întrebare pe care și o pune un vizitatori, e un bun câștigat.”
