Bine de citit: The Year’s Best Fantasy @ Horror – volumul 3
Articol de razvanursuleanu, 12 mai 2025, 09:12
Același anunț ca la volumul anterior. Pentru cititorii care nu au timp sau răbdare decât pentru texte excepționale, recomandările mele sunt “Frumoasa fiică a lui Pol Pot” de Geoff Ryman, “Primele săruturi dincolo de mormânt” de Nik Houser, “Licoarea nopții” de Jeffrey Ford, “În casa celor șapte bibliotecare” de Ellen Klages și, diamantul coroanei, “Cel ce iubește câinii” de Scott Nicholson
“Frumoasa fiică a lui Pol Pot” de Geoff Ryman
Este evident că Ellen Datlow @ Co. au ajuns la concluzia că Geoff Ryman nu are cum să lipsească din anologiile lor. Este exact concluzia la care am ajuns și eu. Iar cu ocazia acestei povestiri, cum altfel decât fascinantă, îmi promit încă o dată că următorul roman pe care îl voi citi va fi “Aer”. Cred că mi-am pregătit suficient terenul cu toate aceste texte scrise de Ryman pe care le-am citit în ultima vreme și despre care nu am decât cuvinte de laudă. Urmează romanul.
“Primele săruturi dincolo de mormânt” de Nik Houser
Nik Houser, regele comparațiilor literare. Cred că au trecut cel puțin zece ani de când nu am mai întâlnit un astfel de talent al creării unor comparații atât de impresionante, și mă refer aici la tot ce am citit în acest timp, inclusiv romane ale unor clasici pentru care această figură de stil numită comparație le-a confirmat nemurirea literară.
“Găsit cel din urmă” de Christopher Harman
Plecare aproape împleticită, finish aproape impresionant.
“Licoarea nopții” de Jeffrey Ford
Din tot ce a scris Jeffrey Ford până acum citisem doar povestirea “Vacanța luntrașului”, dar a fost suficient pentru a-mi forma o părere despre acest autor. Idei de excepție, stil deosebit și o bucurie a scrisului pe care cititorul o percepe încă de la primele rânduri. Jeffrey Ford nu pare a scrie nimic la normă iar “Licoarea nopții” nu a reușit altceva decât să-mi confirme talentul său aparte.
“În casa celor șapte bibliotecare” de Ellen Klages
În 1997, în filmul “Good Will Hunting”, Robin Williams îi spune lui Matt Damon “Știi multe despre Michelangelo, ce opere are, ce aspirații politice, relația dintre el și Papă, orientarea sexuală și orice altceva… Dar sunt sigur că nu îmi poți spune despre cum miroase în Capela Sixtină… Nu ai fost niciodată acolo, să privești minunatul tavan… Nu l-ai văzut niciodată.”
Matt Damon nu îi răspunde lui Robin Williams, dar face acest lucru zece ani mai târziu personajul central al lui Ellen Klages din această povestire, Dinsy Carnegie, o fată care a trăit întreaga viață înconjurată doar de cărți… “Nu am mângâiat niciodată un câine, nu am mers cu bicicleta și nu am privit soarele răsărind din ocean… Vreau să simt vântul și să mănânc o înghețată la cornet într-un parc de distracții. Vreau să miros iasomia și să ascult o orchestră.”
Și da, Mario Vargas Llosa o fi spus el “trăim atâtea vieți câte cărți citim” doar că, fascinați de ceea ce descoperim în toate aceste cărți, să nu greșim închizând cartea propriei noastre vieți și lăsând praful să se aștearnă asupra ei.
“Cum s-a înecat Palmer” de Sarah Monette
O povestire polițistă-horror, bine scrisă, dar fără…tresăriri surprinzătoare, nici horror, și nici polițiste.
“Groapa de gunoi” de Joyce Carol Oates
Povestire ce le-ar putea fi dedicată tuturor adolescenților care ajung la un moment dat în acea cameră stăpânită doar de miros de alcool și de droguri, un loc în care nici măcar ferestrele nu au sens, pentru că prin ele lumea se vede atât de deformată, încât nimic din ceea ce există afară nu mai prezintă vreun interes. O variantă de viitor pe care orice părinte o privește cu groază…
“Hățișul” de Ira Sher
Ciudată apariție, acest text… Are legătură cu profilul antologiei la fel cum are un muncitor care pune parchet într-o sală de teatru în timpul spectacolului… Nu se potrivește nimic, nici locul, nici figurile prezente, nici sunetele, nimic… Bine măcar că e scurt, după exact două pagini se face din nou liniște și putem citi în continuare.
“O simetrie înfricoșătoare” de Minsoo Kang
Onorabilul domn profesor de istorie Minsoo Kang, de la universitatea din Saint Louis, invitat de vază în această antologie! Iar faptul că domnul profesor nu prea este astăzi pregătit să ne predea narațiunea horror – și mă refer strict la această povestire, desigur – chiar nu prezintă importanță, noi suntem oricum onorați de prezența domniei sale în paginile de față!
“Mesaje” de Brett Alexander Savory
Un pic prea rapide trecerile de la un personaj la altul, sunt momente în care textul pare scris pe fugă, dar nu pot spune că m-a deranjat acest lucru atât de mult încât să desconsider “Mesaje”. Ba chiar pot spune că mi-a plăcut să citesc – din nou – despre acei oameni care își fac planuri presupunând că Divinitatea va ține cont de ele…
“Cutia” de Stephen Gallagher
Cât pe ce să fiu păcălit de către autor și să cred că o povestire aflată în zona mediocrității este de fapt una de calitate, și asta pentru că decorurile de pe scena literară printre care alunecă narațiunea sunt foartbine realizate. “Scenariul” este însă unul modest.
“Popasul” de Frances Hardinge
Dacă în povestirea “Primele săruturi dincolo de mormânt” Nik Houser ne oferă o colecție de comparații literare încântătoare, Frances Hardinge vine, în contrapartidă pesemne, cu un puhoi de comparații care probabil reprezintă recordul mondial absolut în materie de comparații pe centimetru pătrat de pagină. Iar acest demers literar nu ajută cu nimic forma narațiunii, ba chiar face din “Popasul” un text încâlcit și obositor.
…“Era un cor de scârțâieli ca o orchestră de roți de bicicletă sau ca războiul unor șoareci de metal. Era un șuierat ca aerul tăiat de o seceră sau spintecat de aripi uriașe.”…
Îmi pare rău că autorul a considerat de cuviință să-și acopere ideile sale deosebite cu basculante întregi de astfel de comparații… Sunt sigur că mi-ar fi plăcut foarte mult povestirea dacă Hardinge ar fi scris-o fără toate aceste înflorituri inutile.
“La fée verte” de Delia Sherman
Delia Sherman este o scriitoare profesionistă care știe exact cum să ornamenteze orice idee, clasică sau nouă, cu o formă literară care să îl captiveze aproape imediat pe cititor. “La fée verte” nu face excepție, autoarea îmbrăcând în haine de sărbătoare și această povestire care face parte din uriașul univers al textelor ce fac referire la călătoria în timp.
“Cel ce iubește câinii” de Scott Nicholson
Consider această povestire ca fiind cea mai valoroasă din antologie, așadar nici un fel de spoiler pentru “Cel ce iubește câinii”, nu vreau să scriu nimic din ce ar putea să îi facă pe viitorii cititori să bănuiască măcar ce anume vor descoperi.
“Uguitul” de Nicholas Royle
Nu prea mai are ce rău să ți se întâmple într-o aventură ornitologică literară, dacă ai citit “Păsările”, acel horror story semnat de Daphne du Maurier, și eventual ai completat această lectură și cu filmul cu același nume regizat de Alfred Hitchcock. Dar dacă nu ai citit și nici nu ai văzut, atunci povestirea “Uguitul” s-ar putea să te impresioneze…
“Fructe moarte de mare” de Kaaron Warren
Boogeyman (sau Bau Bau, în ceea ce ne privește) este un personaj cu care adulții îi sperie pe copii. Kaaron Warren ni-l prezintă pe Omul cu Gura de Cenușă, cu care intenționează să-i sperie pe adulți. Dacă reușește sau nu reușește, rămâne să afle fiecare cititor, pe propria sa răspundere.
“Călătorie în imperiu” de Mary Rickert
Mary Rickert nu este o scriitoare prolifică, de-a lungul carierei sale a publicat puține povestiri, iar acest lucru este probabil justificat de faptul că zăbovește mult timp asupra unui text până se hotărăște să îl trimită unei edituri. “Călătorie în imperiu” nu face excepție, o povestire în care fiecare frază pare a fi cizelată cu deosebită grijă, din nou și din nou, până capătă acea formă de care autoarea este în sfârșit satisfăcută.
O observație, totuși… “Fructe moarte de mare” și “Călătorie în imperiu” împart aceeași idee, poate ar fi fost mai bine să fie separate de alte câteva texte.
“Băieții buni sunt ai altcuiva” de Ben Fountain
Un fel de voodoo soft story, care adaugă și o extensie exotică de care această antologie chiar avea nevoie, pentru diversitate.
“Esența dorinței împlinite” de Ysabeau S. Wilce
Ne vom opri din citit înainte de prima pagină a acestei povestiri, altminteri întreaga bucurie a lecturii de până acum va fi strivită literalmente de șaizeci de pagini de haos criptic și lipsit de noimă literară.
În antologie sunt prezente și trei poezii, “Am devenit rea” de Jeannine Hall Gailey, “Persefona și prințul se întâlnesc la un pahar” de aceeași autoare și “Dezvăluire” de Nathalie Anderson. “Dezvăluire” își merită pe deplin locul în aceste pagini.