Bine de citit: „O sută de rochii”

Articol de razvanursuleanu, 24 aprilie 2025, 09:20

Când eram mic, nu prea erau de găsit profesorii care știau să explice de ce nu este bine să îi tachinăm pe colegii care erau mai sfioși, mai retrași… Noi îi necăjeam în glumă, firește, și eram covinși că ar trebui să se amuze și ei foarte tare, doar că nu se amuzau niciodată. Ba chiar se întristau și mai tare, se retrăgeau și mai mult acolo, în cochilia lor, iar noi credeam că glumele noastre nu au fost prea reușite și mereu găseam altele. Și tot așa.

O formă de bullying, bineînțeles, doar că noi chiar nu înțelegeam ce facem. Iar atunci când eram prinși și pedepsiți, evident fără să ni se explice prea bine de ce suntem pedepsiți, nu făceam altceva decât să îi necăjim în continuare pe colegii noștri doar atunci când eram siguri că nu ne vede nimeni. Nu pricepeam cauza, pricepeam doar efectul, și anume pedeapsa, pe care o consideram o toană a celor mari, o o altă formă aiuristică prin care adulții nu ne lăsau să facem ce ne tăia pe noi capul și încercau să ne arate prin felurite pedepse cine este șef peste noi, puștii.

Cât de norocoși am fost noi să-l avem profesor de matematică pe distinsul domn Mircea Petrache… Cel care ne-a spus că dacă mai avem de gând să mai râdem de Decebal, unul dintre colegii noștri sfioși și retrași, apăi mai întâi să ajungem să fim și noi olimpici la matematică, așa cum e Decebal. Să trecem de faza pe școală, să trecem și de faza pe sector, și când vom ajunge în etapa olimpiadei pe capitală, așa cum ajunsese Decebal, de abia atunci să râdem de el…

Așa că ne-a cam pierit cheful să mai râdem de Decebal, și nu doar pentru că noi nu eram în stare nici măcar să participăm la faza olimpiadei pe clasă, ci pentru că am înțeles că Decebal era un copil foarte talentat, care mai curând ar fi putut să râdă el de noi.

Ei bine, nu toată lumea poate avea norocul să întâlnească un profesor precum Mircea Petrache. Dar, în lipsa unui astfel de dascăl, se poate apela la un suplinitor. Se poate citi cartea “O sută de rochii”. Părinții și copiii, poate chiar împreună, ar fi bine să o citească, pentru că toată această poveste despre ceea ce înseamnă bullying este explicată atât de frumos și de clar, încât doar un copil care nu este talentat la absolut nimic nu ar pricepe despre ce este vorba.

Ori, după cum bine știm cu toții, un astfel de copil nu există.