Ascultă Radio București FM Live

Cavalleria Rusticana & Pagliacci şi Messa da Requiem, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, în Săptămâna Patimilor

Cavalleria Rusticana & Pagliacci şi Messa da Requiem, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, în Săptămâna Patimilor

Articol de arionmihaela, 11 aprilie 2025, 12:15

În Săptămâna Patimilor, Opera Naţională Bucureşti prezintă publicului două spectacole tematice destinate omagierii evenimentului fundamental al creştinismului: învierea lui Hristos.

Astfel, în perioada 14-20 aprilie 2025, pe prima scenă lirică a capitalei României publicul spectator va putea asista la un concert vocal-simfonic (Recviemul verdian, programat pentru Miercurea Mare, 16 aprilie 2025) şi la o reprezentare operistică (Cavalleria Rusticana de Mascagni şi Pagliacci de Leoncavallo, programate pentru Joia Mare, 17 aprilie 2025).

Este maniera în care Opera Naţională Bucureşti vă transmite tuturor tradiţionala urare: Hristos a înviat!

Messa da Requiem (de Giuseppe Verdi) – Miercurea Mare, 16 aprilie 2025, ora 18:30

În Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor, Opera Naţională Bucureşti prezintă un concert vocal-simfonic – Recviemul lui Giuseppe Verdi – cu ocazia sărbătorilor pascale, dar şi a Zilei mondiale a vocii. Recviemul verdian a fost compus în memoria scriitorului şi revoluţionarului italian Alessandro Manzoni.

Datorită operelor sale, Manzoni a devenit, la jumătatea secolului al XIX-lea, un simbol al luptei italienilor pentru reunificare naţională. Mişcarea este cunoscută în istorie prin sintagma Risorgimento şi a însemnat un îndelungat proces istoric de reunificare politică a italienilor în jurul Regatului Sardiniei condus de Casa de Savoia. Alessandro Manzoni – considerat un erou al Risorgimento – a decedat la 22 mai 1873.

Peste exact 12 luni, la 22 mai 1874, are loc, în Basilica San Marco din Milano, premiera Recviemului pe care Verdi îl dedică memoriei lui Manzoni, cu însuşi marele compozitor la pupitrul dirijoral. Pentru toate aceste motive, Messa da Requiem de Verdi s-a numit iniţial Requiem de Manzoni. A fost exprimată opinia, de critica de specialitate, potrivit căreia Recviemul lui Manzoni (1874) este, probabil, cea mai des interpretată mare operă corală din muzicologia universală, după Recviemul neterminat de Mozart (1791).

Admiratorii lui Verdi consideră că Recviemul lui Manzoni este cel mai frumos compus vreodată.

Cavalleria Rusticana (de Pietro Mascagni) şi Pagliacci (de Ruggiero Leoncavallo) – Joia Mare, 17 aprilie 2025, ora 18:30

Prin cele două capodopere ale verismului italian – Cavalleria Rusticana (de Mascagni) şi Pagliacci (de Leoncavallo) -, Opera Naţională Bucureşti vă provoacă la o imersiune culturală în atmosfera bucolică, dar, deopotrivă, violentă şi decadentă, specifică sudului Italiei (Siciliei şi Calabriei). Cele două opere portretizează şi esenţializează modestele comunităţi ţărăneşti siciliene şi calabreze, concentrându-se pe triunghiuri amoroase ce se dovedesc a se sfârşi violent şi mortal.

Prezentarea celor două opere – chiar în Joia Mare – nu este deloc o alegere întâmplătoare, căci acţiunea din Cavalleria Rusticana (de Mascagni) se petrece chiar într-o zi de mare sărbătoare religioasă (Paştele catolic). Bătaia pioasă a clopotelor peste o piaţă publică dintr-o localitate încremenită în timp din Sicilia (în Cavalleria Rusticana) sau Calabria (în Pagliacci) se suprapune şi potenţează poveştile de iubire, destinele schimbate şi emoţiile intense trăite de populaţia locală. De la satul sicilian în care se dezlănţuie pasiunile ascunse (în Cavalleria Rusticana de Mascagni) până la trupa de actori care poposeşte într-un oraş calabrez de provincie (în Pagliacci de Leoncavallo) şi care se găseşte prinsă între realitate şi ficţiune, publicul este invitat să trăiască forţa şi expresivitatea unor pagini muzicale care au marcat istoria operei.

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

 

 

Arta și sănătatea mintală își dau întâlnire în București: Festivalul C.R.E.S.C.
Actualitate vineri, 28 august 2026, 12:11

Arta și sănătatea mintală își dau întâlnire în București: Festivalul C.R.E.S.C.

Arta și sănătatea mintală își dau întâlnire în București: Începe Festivalul C.R.E.S.C. Cum ar fi să trăiești, pentru câteva momente,...

Arta și sănătatea mintală își dau întâlnire în București: Festivalul C.R.E.S.C.
Ciucu- Persoanele adulte cu dizabilităţi ar urma să primească 250 de lei/lună
Actualitate vineri, 28 august 2026, 11:53

Ciucu- Persoanele adulte cu dizabilităţi ar urma să primească 250 de lei/lună

Ciucu- Persoanele adulte cu dizabilităţi ar urma să primească un stimulent financiar de 250 de lei pe lună până când Primăria Municipiului...

Ciucu- Persoanele adulte cu dizabilităţi ar urma să primească 250 de lei/lună
Vreme frumoasă în Bucureşti vineri şi sâmbătă; maxime termice de 29 de grade Celsius
Actualitate vineri, 28 august 2026, 11:39

Vreme frumoasă în Bucureşti vineri şi sâmbătă; maxime termice de 29 de grade Celsius

Vremea va fi frumoasă în Bucureşti vineri şi sâmbătă, cu cer variabil şi temperaturi maxime de până la 29 de grade Celsius, potrivit...

Vreme frumoasă în Bucureşti vineri şi sâmbătă; maxime termice de 29 de grade Celsius
„Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition – BIAS 2026”
Actualitate vineri, 28 august 2026, 10:43

„Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition – BIAS 2026”

„Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition – BIAS 2026”, în perioada 28-29 august. În perioada 28-29 august a.c., se...

„Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition – BIAS 2026”
Actualitate vineri, 28 august 2026, 10:20

„L`Etape Bucharest by Tour de France”, în București

„L`Etape Bucharest by Tour de France”, în București, pe 30 august. În data de 30 august a.c., se va desfășura evenimentul sportiv...

„L`Etape Bucharest by Tour de France”, în București
Actualitate vineri, 28 august 2026, 09:30

Balkanik Festival începe, astăzi, în Parcul Tei. Trei zile de muzică, artă contemporană, ateliere și experiențe urbane

Balkanik Festival – Home of World Music ajunge, între 28 și 30 august, în Parcul Tei, unde pregătește pentru cea de-a XIII-a ediție un...

Balkanik Festival începe, astăzi, în Parcul Tei. Trei zile de muzică, artă contemporană, ateliere și experiențe urbane
Actualitate vineri, 28 august 2026, 06:35

Şedinţă CGMB – Primăria Capitalei ar putea suspenda sau restrânge o serie de stimulente financiare

* Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei/metrul cub, în vederea realizării unor bazine de retenţie, necesare...

Şedinţă CGMB – Primăria Capitalei ar putea suspenda sau restrânge o serie de stimulente financiare
Actualitate vineri, 28 august 2026, 04:14

Vineri, deasupra Capitalei vor fi mai multe avioane decât nori

Vineri, în Capitală, Vremea va deveni frumoasă, potrivit ANM. Valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice acestei date....

Vineri, deasupra Capitalei vor fi mai multe avioane decât nori