Ascultă Radio București FM Live

BRAT și-a ales noua conducere pentru 2025-2027

BRAT și-a ales noua conducere pentru 2025-2027

Articol de Vicentiu Andrei, 21 martie 2025, 13:15

BRAT – Biroul Român de Audit Transmedia – organizația de măsurare a performanțelor produselor media online, outdoor, radio și print care reunește peste 150 de membri din industrie (publisheri, clienți, agenții de publicitate, regii de publicitate, companii OOH, radiodifuzori și organizatori de evenimente) și-a desemnat conducerea pentru perioada 2025-2027.

În cadrul Adunării Generale BRAT, organizată pe 20 martie 2025, Arina Ureche a prezentat principalele realizări ale organizației din ultimul an, situația proiectelor curente și propuneri pentru activitatea anului următor.

Arina Ureche a evidențiat noile provocări ale industriei media, cu precădere cele legate de transparența și credibilitatea presei, precum și rolul pe care BRAT și-l va asuma pe viitor, în coordonarea unor proiecte în domeniul legislativ și al reglementării, în sprijinul membrilor organizației.

În acest context, membrii BRAT au stabilit noua direcție strategică a asociației, confirmând interesul și angajamentul membrilor în dezvoltarea și susținerea noilor proiecte, pe lânga cele de standardizare și măsurare a performanțelor produselor media.

În cadrul Adunării Generale, Dragoș Stanca a fost desemnat pentru un nou mandat de Președinte BRAT (poziție pe care o ocupă din 2018), dar și ca reprezentant al mediului online, din poziția de fondator al companiei Thinkdigital Internet & Advertising SA.

Vicepreședinte BRAT pentru outdoor a fost aleasă Elvira Munteanu, reprezentantă a companiei Universal Solution. Presa scrisă este reprezentantă la nivel de Vicepreședinte BRAT de Marius Gheorghe – Media Investment, iar radioul de Valentin Stirbu de la Digi Romania. Departamentul Social – Media l-a desemnat ca Vicepreședinte BRAT pe Alin Alecu – ARBO Media.

Maria Țoghină, membru CA al Societății Române de Radiodifuziune și fost președinte director general al SRR, a fost realeasă în cadrul Consiliul Director BRAT.

În Consiliul Director BRAT au mai fost aleși: Stefan Iordache – Publicis Groupe Media, Mihai Trandafir – B.V. McCann Erickson, Florin Ciucas – Bihor Media, Daniela Munteanu – Essence Mediacom, Andrei Bereanda – Ringier Romania, Vlad Stănilescu – PRO TV, Horatiu Gîrbea – Euromedia Group, Raluca Pop – DEFI România, Corina Matei – eAD Interactive, Stefan Horobeț – Antena Group, Nicoleta Gruia – Spot Media.

BRAT rămâne de peste 3 decenii o organizație esențială în ecosistemul media și un organism esențial care asigură corectitudinea cifrelor raportate de mai multe medii, precum și sursa de încredere pentru studii majore și importante.

 Sunt onorat de încrederea pe care am primit-o, din nou, o chestiune care mă obligă să continui alături de echipa BRAT proiectele importante pe care le derulăm atât în digital, cât și în zona de radio, OOH, print și influencer marketing.

Cred că viitorul industriei trebuie dictat si mai departe de etică și de transparență, nu doar de cifrele seci și de algoritmi care nu prioritizează și nici nu servesc interesul public”, a comentat președintele BRAT, Dragoș Stanca, după vot.

Un subiect important dezbătut în cadrul întâlnirii a fost impactul European Media Freedom Act asupra industriei de media și publicitate, precum și drepturile și obligațiile pe care noua legislație le va acorda furnizorilor de servicii media din România. Subiectul a fost dezbătut împreună cu d-ul Valentin Jucan, Vicepreședintele CNA, care a oferit și perspectiva autorității de reglementare asupra implementării regulamentului european în România, precum și asupra modului în care CNA și BRAT pot colabora pentru a asigura aplicarea noii legislatii cât mai eficient, în beneficiul industriei de media și a societății în general.

Proiectul de lege pentru implementarea EMFA poate fi pus pe masa parlamentarilor doar de către reprezentanți ai breslei, alături de Consiliul Național al Audiovozualului. Este esențial ca de această dată să arătăm unitate, coerență și faptul că suntem capabili să înțelegem piața media și să o protejăm. Dacă dorim să recâștigăm încrederea publicului și să promovăm valorile unei piețe libere și corecte, trebuie să o facem împreună”, a precizat Vicepreședintele CNA, Valentin Jucan.

În cadrul evenimentului, BRAT a prezentat o analiză bazată pe datele disponibile în cadrul asociației, privind modul în care populația se informează din media.

Studiul a identificat șase segmente ale populației în funcție de modul în care consumă media cu scopul de a se informa și a oferit informații detaliate despre consumul de media, caracteristicile sociodemografice, sursele utilizate pentru informare și preferințele specifice fiecărui grup. BRAT a evidențiat faptul că noua paradigmă în care oamenii consumă media în prezent – faptul că din ce în ce mai mult conținut media este transferat în diverse formate în mediul online, iar modalitatea în care publicul își selectează conținutul online pe care dorește să îl consume este intermediat de algoritmi ai marilor platforme online ce nu pot fi întelese sau controlate pe deplin de utilizator – a condus la necesitatea de a analiza preferințele publicului în ceea ce privește sursele din care se informeaza într-o manieră mai complexă, adăugând la datele factuale de utilizare a anumitor canale media, și alte informații, care țin de preferințele publicului pentru anumite canale sau branduri media.

Aceste preferințe nu rezultă explicit exclusiv din analiza utilizării diferitelor canale media online, acest consum fiind influențat semnificativ de algoritmii de căutare sau recomandare ai marilor platforme, și mai puțin de preferințele reale ale publicului.

Biroul Român de Audit Transmedia – BRAT – este organizația industriei de media și publicitate care are ca obiectiv stabilirea de metode și standarde comune privind modul de măsurare a indicatorilor de performanță ai produselor media, fiind reperul industriei în tranzacționarea publicității. BRAT pune la dispoziția industriei de media și publicitate în acest moment nu mai puțin de 12 studii strategice și tactice necesare în realizarea strategiilor de media și comunicare și în achiziția de media.

Organizația măsoară transparent și obiectiv audiența mediului online (SATI), a presei scrise (SNA și Auditul Tirajelor) și a panotajului (SAO), realizează studiul de consum și strategie media (FOCUS) și monitorizează investițiile în publicitate în 5 medii (MIP): online, presă scrisă, panotaj, radio și influencer marketing.

Vreme călduroasă în Capitală
Actualitate marți, 11 august 2026, 21:42

Vreme călduroasă în Capitală

La noapte, în București, cerul va fi senin, iar temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 17 grade. Miercuri, vremea va fi calduroasă....

Vreme călduroasă în Capitală
David Popovici, în finală la 100 m liber!
Actualitate marți, 11 august 2026, 21:04

David Popovici, în finală la 100 m liber!

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 de metri liber, din cadrul Campionatelor Europene de natație de la Paris. El a înregistrat...

David Popovici, în finală la 100 m liber!
Ofelia Popii, Sorin Leoveanu și Claudiu Bleonț, în juriul Galei HOP 2026
Actualitate marți, 11 august 2026, 18:41

Ofelia Popii, Sorin Leoveanu și Claudiu Bleonț, în juriul Galei HOP 2026

Cea de-a 29-a ediție a Galei HOP. Gala Tânărului Actor se apropie. Între 27 și 29 august, 25 de tineri actori vor explora, pe scena de la...

Ofelia Popii, Sorin Leoveanu și Claudiu Bleonț, în juriul Galei HOP 2026
Franța interzice rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani. Ar funcționa o astfel de lege și în România?
Actualitate marți, 11 august 2026, 17:17

Franța interzice rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani. Ar funcționa o astfel de lege și în România?

Parlamentul francez a adoptat recent un proiect de lege care interzice utilizarea rețelelor sociale de către minorii cu vârste sub 15 ani, iar...

Franța interzice rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani. Ar funcționa o astfel de lege și în România?
Actualitate marți, 11 august 2026, 17:13

Aplicația e-Terra a fost repornită etapizat

Aplicația e-Terra a fost repornită etapizat, astăzi, pentru personalul Agenției Naționale de Cadastru, al oficiilor de cadastru precum și...

Aplicația e-Terra a fost repornită etapizat
Actualitate marți, 11 august 2026, 17:00

Locuitorii din sudul Capitalei au protestat la Garda de Mediu din cauza mirosurilor de la Vidra

Asociația Civică „Iar Miroase” a organizat un protest, pe 11 august, în fața Gărzii Naționale de Mediu. Această manifestație vine pe...

Locuitorii din sudul Capitalei au protestat la Garda de Mediu din cauza mirosurilor de la Vidra
Actualitate marți, 11 august 2026, 16:43

55 de unități de învățământ preuniversitar din Sectorul 5, modernizate cu fonduri europene!

În cei trei ani de implementare a proiectului, 55 de unități de învățământ au beneficiat de mobilier modern, materiale didactice și...

55 de unități de învățământ preuniversitar din Sectorul 5, modernizate cu fonduri europene!
Actualitate marți, 11 august 2026, 15:56

CFR Călători suplimentează trenurile spre litoral și centrele de pelerinaj de 15 august

CFR Călători anunță suplimentarea capacității de transport în perioada sărbătorilor de 15 august, când este așteptată o creștere a...

CFR Călători suplimentează trenurile spre litoral și centrele de pelerinaj de 15 august