Weekend Lord of The Rings & The Hobbit la Cinema Europa

Escapism în Middle-earth Un weekend-maraton Lord of the Rings, pe un ecran mare de cinematograf, este ideal pentru oricine caută să mai scape puțin din realitate. Și chiar e destul loc pentru toată lumea pe tărâmul vast al fanteziei lui J.R.R. Tolkien, de data asta transpusă vizual de Peter Jackson, în filmele deja devenite cult.

Articol de Marin Simona, 14 martie 2025, 09:31

Puțini autori au mai reușit să creeze o lume atât de bogată și profundă încât cititorii să o experimenteze ca „reală” în timp ce sunt implicați în poveste. Acest act de construire a lumii este ceea ce Tolkien a numit „creație secundară” și oglindește însuși actul divin al creației.

J.R.R.Tolkien a discutat despre conceptul de creație secundară în eseul său On Fairy-Stories (1947). El a susținut că o lume secundară de succes – o lume fictivă creată de un autor – trebuie să fie suficient de consistentă și de captivantă în interior, iar povestitorul (sau „sub-creatorul”) trebuie să creeze o lume în care totul urmează propriile reguli interne. Dacă publicul acceptă lumea ca fiind plauzibilă în cadrul propriu, povestea reușește. Dacă inconsecvențele sparg iluzia, vraja este ruptă.

Cine a răsfoit indexul listei de cântece și poezii din Lord of The Rings a observat că acestea continuă pe câteva pagini. Sunt poezii și cântece în zeci de stiluri și chiar limbi, iar senzația cititorului este că la realizarea ei au contribuit sute de autori, de-a lungul a mii de ani. În realitate nu este altceva decât creația secundară a unui om care a gândit de la zero mii de personaje pentru a-și popula lumea.

De asemenea, Tolkien a creat două limbi elfe separate, dar înrudite și se poate spune că a scris întreaga poveste pentru a oferi acestor limbi un loc în care să existe.

De fapt nu Lord of The Rings, ci Silmarillion este opera de căpătâi a lui Tolkien. Acțiunea din Lord of the Rings reprezintă cam 2 capitole din întregul univers fantastic.

În ciuda faptului că au fost făcute în urmă cu peste 20 de ani, filmele regizate de Peter Jackson încă rezistă incredibil de bine. Există absolut un motiv pentru care toate cele trei filme au câștigat Premiul Oscar pentru cele mai bune efecte vizuale (împreună cu multe alte premii bine meritate). Potrivit Comic Book Resources, „…Lord of The Rings a folosit CGI numai când a fost nevoie.” Cred că acesta poate fi unul dintre motivele pentru care încă arată atât de bine. Lumea pare că ar putea fi reală, pentru că, în multe feluri, așa a fost. Nu vedem multe dintre limitările tehnice ale epocii, deoarece o mare parte din efectele vizuale au fost realizate cu ajutorul machiajului prostetic și prin mișcări de cameră foarte bine calculate. Ca să nu mai vorbim de faptul că filmările au avut loc în Noua Zeelandă, țara natală a regizorului, un loc cu peisaje care îți taie respirația.

Pe lângă asta, Howard Shore, compozitorul filmului, a creat unele dintre cele mai bune coloane sonore auzite până acum. Nimic nu te pregătește mai bine decât „Osgiliath Invaded” sau „Helm’s Deep” să înfrunți o situație pe care ai evitat-o mult timp, iar laitmotivele muzicale creează conexiuni între cele trei filme, făcând apel cu succes la memoria noastră afectivă.

În The Hobbit, povestea se încheie cu întoarcerea lui Bilbo la Bag End, după ce a supraviețuit marii sale aventuri. Când The Lord of the Rings începe, ne aflăm din nou în Comitat, dar de data aceasta la aniversarea de 111 ani a lui Bilbo—o zi care coincide și cu cea de-a 33-a aniversare a lui Frodo, momentul în care el devine oficial adult în cultura hobbiților.

Acest detaliu nu este întâmplător. Dacă The Hobbit este povestea maturizării lui Bilbo prin aventură, The Lord of the Rings pornește de la premisa că acum este rândul lui Frodo să treacă printr-o călătorie transformatoare. Sărbătoarea este, de fapt, un moment de tranziție: Bilbo își ia rămas-bun, lăsând în urmă Inelul și întreaga sa veche viață, iar Frodo devine fără să știe noul protagonist al unui destin mult mai sumbru.

Având la bază teme precum inocența și puterea care poate corupe, aș zice că Lord of The Rings este cel mai mult o poveste despre speranță și prietenie. Frodo este aruncat într-o situație pe care nu el a creat-o, și deși ar fi putut renunța de nenumărate ori, el continuă lupta pe parcursul celor trei părți ale filmului. Călătoria sa nu este doar una fizică, ci și una interioară, în care descoperă cât de fragilă este voința în fața tentației, dar și cât de puternic poate fi sprijinul prieteniei. Sam, care îl însoțește până la capăt, este dovada că speranța nu înseamnă doar rezistență individuală, ci și legătura dintre cei care refuză să se lase învinși.

De Vineri până Duminică, la Cinema Europa, poarta către Middle-earth rămâne deschisă.