Cum să… îmbinăm viața de familie cu o carieră de succes? VIDEO

Articol de Vicentiu Andrei, 3 martie 2025, 05:52 / actualizat: 4 aprilie 2025, 13:38

• Nu este ușor să împletești cele două laturi, dar este foarte frumos să parcurgi procesul ăsta. E un stil de viață, pur și simplu.

• Nu ai cum să ții egalitate între orele pe care le-ai petrecut în mediul profesional și timpul petrecut cu familia.

• Întreabă-te cu sinceritate și cu mult curaj: când aleg să înclin balanța către viața profesională sau către viața de familie, de ce fac asta? Pentru că mi-e teamă că nu sunt bună în partea cealaltă?

Avem o viață profesională, avem o viață de familie… Cum le îmbinăm? Cum le combinăm? Cum facem în așa fel încât niciuna să nu sufere din cauza celeilalte și să nu simțim că am pus prioritate în una față de cealaltă?

Sunt Flavia Voinea! Amada Bălțățeanu, bun venit!

Amada Bălțățeanu: Bine te-am găsit! E greu să știi, e greu. Mă gândeam când te-am auzit acuma la conceptul ăsta de work-life balance, care este de mult nu doar promovat, ci se caută să fie integrat. Sună și bine și, până la urmă, are sens pentru oamenii care vor să îmbine timpul între familie și carieră.

Dacă ne aducem aminte, cu ceva timp în spate, poate că doar un procent mic al oamenilor era interesat de carieră. După care lucrurile s-au schimbat.

Și iarăși, tot în trecut, nu vedeai neapărat echilibrul ăsta femei-bărbați vizavi de ceea ce înseamnă dorința asta de accesiune, până la urmă, în carieră. Lucrurile s-au schimbat puternic, drept urmare și efectele pe care le trăim noi ca adulți, dar mai ales copiii noștri. Da, apare deja și întrebarea este cum să faci ca să găsești echilibrul?

Flavia Voinea: Cum să le combini? Poate că e mai greu pentru mame sau poate că problema asta apare mai degrabă la mamele care doresc să facă și altceva decât sarcinile de acasă. Dar nu numai… Cred că trebuie să audă ambii discuția asta, și tații, și mamele, pentru că ar trebui să lucreze împreună.

Amada Bălțățeanu: Da, ar trebui lucrat împreună. Și cred că pleacă totul de la cum ne poziționăm noi față de concept. Pentru că, în primul rând, e bine să ai în minte că, oricât de iubitor ești, pentru copiii tăi, pentru familia ta, mult din ceea ce suntem noi și mult din modul în care ne simțim este plecat de la împlinirea pe care o ai.

Și o bună parte din satisfacție vine din plan personal, da, dar apoi îți dai seama că, în momentul în care ieși din mediul ăsta al familiei și ești în alte cadre cu alți oameni… Câteodată ajungi să te simți poate ușor stingher sau nu atât de puternic integrat într-un grup. Pentru că întotdeauna subiectele sunt variate și sunt despre viața de familie și sunt despre viața profesională. Și apoi mai este partea asta de pasiuni, lucruri pe care le faci tu cu tine, ale tale. Și atunci trebuie cumva să trăiești în mai multe planuri ca să poți să te simți rotund. Și când vorbim despre a te simți rotund, vorbim până la urmă despre modul în care evoluăm noi.

Deci a avea în minte să le faci și să le faci echilibrat… cred că e corect și este în mintea fiecăruia.

Acuma… cum să ajungi acolo? E, de fapt, întrebarea noastră sau întrebarea ta.

Tendința naturală este să-ți spui, cel puțin la nivel rațional, că o faci și vrei să o faci. La final de zi, îți dai seama de multe ori că timpul pe care l-ai alocat în zona profesională, dacă ești o persoană activă, e mare pentru că n-ai cum să tragi o linie și să zici că a fost egal între orele pe care le-ai petrecut în mediul profesional și timpul petrecut cu familia.

Drept urmare, unde poți să compensezi? Ajungi în zona de calitate a timpului.

Da, poate că la serviciu și nu zic doar serviciu… zic inclusiv drumul în mașină și așa mai departe. Vorbim de 10, 11, 12 ore!. Timpul de acasă înseamnă câteva ore seara și, bineînțeles, weekend-ul.

Și atunci tu, ca să poți să fii satisfăcut, împlinit, bucuros cu alegerile pe care le faci, vorbești despre a te detașa total când ești acasă de ceea ce înseamnă preocupările de la serviciu, care nu dispar doar pentru că ai deschis ușa casei.

Flavia Voinea: E greu să separi așa… am plecat de la job, am închis ușa și gata!

Amada Bălțățeanu: Dar cred că era și expresia aia să lași problemele de acasă acasă și pe cele de la serviciu la serviciu. Mie mi s-a părut așa întotdeauna glumeț spus…

Flavia Voinea: Da, ireal… improbabil.

Amada Bălțățeanu: Suntem oameni și chiar cărăm cu noi preocupări dintr-un plan în celălalt, fără să ne propunem. Dar e complicat să le detașăm. De asta câteodată senzația mea este că este că timpul ăla din mașină poate să fie un timp de tranziție între lucrurile cu care ai rămas în minte…

Astfel încât, când ajungi acasă, să se mai fi diluat un pic din aceste preocupări și să poți să te transpui cu totul acasă.

Dorința asta de a face lucruri frumoase în plan profesional, de a fi validat, de a fi recunoscut sau de a vorbi doar despre satisfacțiile personale… ele toate există. Și atunci muncești pentru asta și te implici și ești implicat și rațional, și emoțional. Și e greu să crezi că ai ajuns acasă și nimic din lucrurile astea care te-au preocupat atât de puternic întreaga zi nu mai sunt acolo.

Drept urmare, cred că este vorba foarte mult despre mindsetul nostru, că am tot vorbit despre ideea de a avea un mindset care să fie sănătos pentru noi.

Cred că e important să apreciezi timpul ăsta pe care-l ai acasă cu copilul și să cauți să transmiți, prin tot ceea ce faci, că e o bucurie că ești acolo.

Ne regăsim cu telefonul și acasă și nu zic că ne regăsim cu telefonul doar pe ceva care este de relaxare… Te regăsești câteodată răspunzând și la un whatsapp, te regăsești și citind un email… și poate chiar formulând un răspuns la ceva ce n-ai reușit pe parcursul zilei. Nefiind roboții, nu pot să zici hai, mă, că îl fac repede, repede, îl trimit și apoi mă întorc la o discuție foarte plăcută cu copilul meu.

Și asta, până la urmă, pleacă de la modul în care multe lucruri există în viața noastră. E o viață foarte dinamică, foarte activă, dar, în același timp, există și ideea asta de a te organiza mai bine… Eu aș pleca așa, ca un sfat pentru mine, în primul rând și sfat pentru noi toți, de la ideea de a avea o minte foarte structurată. Și dacă nu ai, să iei o foaie și un pix și să le pui acolo ca să-ți dai seama ce poți face până la finalul programului tău de lucru și ce nu poți face… și atunci îți faci un to do pentru ziua de mâine.

Pentru că, din momentul în care ai plasat niște lucruri neterminate de astăzi într-o listă pe mâine, modul în care te-ai liniștit că ele își găsesc o rezolvare mâine îți permite ție să ai acea detașare față de viața profesională ca să poți să practici acasă ceea ce spunem că este sănătos… și anume să fii cu tot corpul și cu tot sufletul acasă.

Flavia Voinea: Mă gândesc că, în momentul ăsta, interesul pentru job al adulților din generația noastră este destul de mare. Nu este doar o meserie unde te-ai dus opt ore, ai închis ușa, ai primit un salariu și revii mâine. De multe ori facem asta cu gândul la o carieră sau cu plăcerea rezultatului pe care îl obținem de acolo. Și atunci da, se duce activitatea asta peste cele opt ore în care stăm efectiv la birou.

Ne gândim acasă, lucrăm noaptea, noi două vorbim și la 22:00 când avem vreo idee, vreo nevoie sau vreun program de match-uit. Ne putem simți vinovați că luăm din timpul de familie și asta poate să ne apese.

Amada Bălțățeanu: Poate să ne apese. Să știi că mai e un lucru care îmi vine în minte și e corect să-l zic. Și e legat de faptul că poate, câteodată, suntem mai buni în ceea ce livrăm în viața profesională decât în ceea ce livrăm în viața personală. Și atunci cauți să fie acolo unde excelezi și este scuza perfectă pentru cum nu excelezi în celălalt plan și anume: am avut de lucru. Dar dacă cineva ți-ar fi luat tot, tot, tot și n-ai mai fi avut nimic de lucru, cât de bun ai fi fost acolo? Mi se pare o întrebare pe care să ne-o punem cu toții. Și nu e de dat răspunsul cu voce tare.

Flavia Voinea: Păi asta mă gândeam… Că ai nevoie de multă… cum să zic? Încredere sau curaj?

Amada Bălțățeanu: Curaj, curaj!

Flavia Voinea: Că s-ar putea să nu-ți convină răspunsul.

Amada Bălțățeanu: Și s-ar putea să-ți dai seama… Eu îmi dau seama câteodată și zic măi, dar acolo simt că îmi iese și mișc și se vede! Și poate tendința asta de a munci un pic mai mult câteodată este că, în partea asta personală, sigur că faci lucruri bune, dar nu simți sau nu vezi rezultatul atât de repede și ușor. Pe când în cealaltă parte ai terminat un răspuns, un email, ai dat, ai obținut ceva! E wow, e o plăcere dintre asta… e sentimentul ăla în care ai avut o reușită, simți mândrie… Pe când în plan personal, lucrurile sunt într-o construcție lungă și durează până vezi un rezultat.
Și suntem oameni și căutăm cumva satisfacția rezultatului și rezultatul câteodată se obține mai ușor în profesional decât în personal. Și fără să ne dăm seama, căutându-l, uite cum înclinăm balanța!

De asta, efortul în personal e un pic mai mare și rezultatele apar mai lent și satisfacția pe care noi o căutăm instinctual, ca oameni, apare mai greu… Și atunci uite cum, câteodată, luăm decizii și le și justificăm față de noi, în primul rând.

Ideea asta de 50-50, de egalitate profesional cu personal, e greu de practicat. De vorbit, probabil e mult mai simplu să vorbim despre asta. Dar e greu de practicat…

Și atunci dintotdeauna, ca să poți să ajungi la un rezultat bun, chiar trebuie să pleci de la problemele de fond și multe dintre ele chiar pleacă din interiorul nostru. Și ne trebuie cumva o putere dintre asta, supraputere de fapt, ca să te confrunți cu tine… și cu cine ești și cu mintea ta și să-ți dai seama că unele lucruri care se văd așa, ca vârf de iceberg, pleacă din niște minusuri ale noastre, de fapt.

Flavia Voinea: Cred că e greu să accepți răspunsul la întrebarea asta. Sunt unele persoane, unii părinți, care aleg să stea mai mult cu copiii și aleg să facă o meserie care să-i solicite mai puțin sau care nu e atât de importantă în balansul ăsta, pentru că dau mai mult de importanță familiei… sau poate că-și permit lucrul ăsta. Și sunt unii care valorizează mult viața profesională.

Nu e greșit în nicio parte, este doar o alegere pe care trebuie să o construim și cu care trebuie să mergem mai departe. Mă gândesc că n-ar trebui să se simtă vinovat un adult care alege să dea importanță vieții profesionale.

Amada Bălțățeanu: Eu cred că, dacă tu trăiești bucuria la ceea ce faci, iar cei de acasă nu trăiesc tristețea prin ceea ce faci tu… Acolo poți să-ți dai seama că alegerea și modul în care efectele apar nu aduc pagube, emoționale în primul rând, celor din jur și nici ție.

Flavia Voinea: Deci ăsta trebui să fie un semn. Faptul că cei din jur sunt ok cu asta și acceptă.

Amada Bălțățeanu: Ăsta e un semn, clar. Dar trebuie să ai în minte că tu creezi un model, inclusiv copilului tău. Și anume că mergem la serviciu, petrecem foarte multe ore acolo, ajungem acasă, iar mintea este totuși legată de serviciu.

Sigur că îți găsești timp și pentru copilul de acasă, dar el duce mai departe în trăirile lui și în experiența lui de viață, modelul în care firescul este să ai mintea preponderent pe lucrurile care țin de profesional…

Flavia Voinea: Să comanzi mâncare și să nu gătești atât de mult că n-ai timp decât în weekend…

Amada Bălțățeanu: Da. I-am zis copilului meu, la un moment dat: Ai văzut că, în toate poveștile pe care le-am citit împreună când erai mic, bunica era cea care făcea cele mai bune prăjituri și cea mai gustoasă mâncare. Unde ai citit că asta face mama?

Flavia Voinea: Haha!

Amada Bălțățeanu: Asta ca să mai glumim… dar, da! Multe din obiceiurile care aduc căldura asta în familie, inclusiv partea asta de gătit împreună, se diluează, fiind înlocuite de o comandă rapidă de pizza.
Pizza gustoasă, ce-i drept, nu zic nu, imprimă de fapt un mod de viață și un model pentru ce preiau și copiii noștri și duc mai departe. Adică… sărmăluțele gătite fără motiv și fără sărbătoare probabil vor dispărea din viața copiilor noștri la momentul la care ei devin adulți și vor fi preocupați de gătit.

Flavia Voinea: Am făcut cu el recent un pandișpan foarte rapid, cu multe afine. I-a plăcut că s-a făcut repede! Cred că se pune, adică e un plus, da?

Amada Bălțățeanu: Cred că și ție ți-a plăcut că s-a făcut repede.

Flavia Voinea: Da! Adică, la sărmăluțe nu m-aș băga așa, în februarie-martie, dă-o încolo de treabă! Haha! Dar pandișpanul ăla, duminică dimineață, a fost perfect. Și l-am făcut împreună, asta voiam să subliniez.

Amada Bălțățeanu: Da, da și sună bine. Și acuma sunt foarte multe rețete dintr-astea care înseamnă puțin timp și gust bun și care da… chiar dacă te simți vinovat că ai stat aseară mai mult la serviciu, dacă sâmbătă dimineața sau duminică dimineața, iei rețeta aia minune care are nevoie de 20 de minute de preparare și apoi mănânci cu drag și vorbești despre asta săptămânile următoare sau chiar la radio cu siguranță te ajută să te simți mai bine.

Flavia Voinea: Sau chiar într-un podcast!

Amada Bălțățeanu: Cred că trebuie să avem în minte, într-adevăr, ca o concluzie așa pentru noi, cum le împlinesc pe noi lucrurile pe care le facem și cum îi influențează pe ceilalți și starea pe care ei o au alături de noi.

Având în minte într-adevăr echilibrul ăsta… 50-50, poate greu, dar să ai în minte ca ceea ce faci profesional sau personal, în momentul în care le faci, să le faci bine la nivel calitativ, astfel încât oamenii de acasă, când stau alături, să simtă că sunt cu tine, nu lângă tine.

Flavia Voinea: Corect! Și mă gândesc că ar mai fi un lucru care merită subliniat: că dacă vrei să împaci, cum să zic, la un nivel calitativ ridicat, cele două concepte, ai nevoie de ajutor. De o mamă, de o bunică, de ajutor… Și de ajutorul jumătății tale care trebui să înțeleagă dorința ta, nevoia ta și să participe cumva la planul ăsta.

Cred că e nevoie de ajutor. Adică eu, de pildă, când a fost copilul mic, am avut ajutorul mamei mele și cred că n-aș fi reușit altfel.

Amada Bălțățeanu: Poate ai fi reușit, dar cu un alt preț de plătit. Care, evident, poate fi plătit și el, dar apoi te uiți și zici a meritat, n-a meritat? Eu cred că, dacă învățăm să cerem ajutorul și oamenii pe care i am avem în jur pentru noi sunt oameni de încredere… A face lucrul ăsta și a putea să ne suplinim unii pe alții poate să fie bine pentru fiecare dintre noi.

Adică, copilul să știe că atunci când e cu tine face niște lucruri frumoase cu tine. Dacă nu e cu tine, e cu un bunic sau este cu tatăl sau este cu sora sau fratele, dar, atunci când este acolo cineva, se simtă că este cu el.

Dacă ne uităm în jur, sunt foarte multe momente în care oamenii să merg la un restaurant sau sunt acasă pe canapea și sunt cu toții și fiecare pe telefonul lui. Sunt cu toții, dar asta vreau să avem în minte… Dacă suntem cu toții, să simți într-adevăr că petrecem timp!

La ultima ieșire la care eram mai mulți, am zis hai să facem regula la masă fără telefoane. Și toată lumea a zâmbit așa… Și, la un moment dat, cel mic zice dar pot să-mi iau și eu telefonul? Și am zis păi, atâta timp cât toată lumea a lăsat telefonul la o parte, hai să stăm de vorbă! Dar ne putem plictisi, a zis el.

Deci e greu, pentru că fiecare se deconectează ușor și se reconectează extrem de greu. Și atunci este un exercițiu – hai să vedem cum mai stimulăm asta, inclusiv noi între noi, acasă!

Flavia Voinea: Am văzut ieri într-un restaurant un grup: adulții erau la o masă, copiii erau la o masă. Adulții comunicau între ei, adevărat. Copiii, în schimb, mâncau o pizza cu ochii în televizor, în televizorul restaurantului. Nu s-au uitat la altceva, nu au făcut nimic între ei, nu vorbeau…. stăteau doar cu ochii în desene animate. E adevărat că erau clasice, era Tom și Jerry de pe vremuri. Nu se uitau decât la televizor. Erau fascinați…

Amada Bălțățeanu: Erau hipnotizați.

Flavia Voinea: Da, hipnotizați este cuvântul potrivit.

Amada Bălțățeanu: Copiii n-o să ceară asta – hai să avem timp împreună, hai să stăm de vorbă, hai să povestim, hai să ne jucăm.

Flavia Voinea: Nu, e grija adultului!

Amada Bălțățeanu: Da, asta e grija adultului. Adică să rămânem cu treaba asta în minte cu toții – e grija adultului să creeze aceste momente și să fie cumva, nu știu… locomotiva pentru treaba asta.

Flavia Voinea: Deci ar trebui să avem grijă să nu ducem problemele dintr-o parte în cealaltă parte. Să lăsăm serviciu cât mai la serviciu!

Amada Bălțățeanu: Cu ideea asta: un to do pe mâine sau pe poimâine. Adică ai plasat deja într-un viitor apropiat ce ți-ar fi rămas în minte în seara asta și s-ar fi derulat acasă.

Flavia Voinea: Și nu iei nici laptopul acasă. Asta am început eu să fac în ultima perioadă…

Să petrecem timp de calitate atunci când suntem, chiar dacă considerăm că este mai puțin cantitativ, calitativ să fie la un nivel ridicat… Să fim acolo pentru ei.

Amada Bălțățeanu: Și noi suntem promotorul pentru asta, ca adulți. Să inventăm lucruri, să fim creativi, ca să putem să îi atragem pe ei.

Flavia Voinea: Cere ajutorul celor din familia extinsă sau altora care pot să fie parte din procesul ăsta. Și fă-ți treaba bine la job ca să merite tot efortul.

Amada Bălțățeanu: Și să nu uităm să ne punem întrebarea asta din timp în timp: când aleg să înclim balanța puternic într-o parte sau în alta, de ce o fac, real vorbind?

Flavia Voinea: Pentru că mi-e teamă că nu sunt bună în partea cealaltă?

Amada Bălțățeanu: Dă-ți răspunsul! Și acolo o să descoperim o situație profundă, o problemă de fond și de acolo se poate construi ca să putem să facem treabă mai bună.

Flavia Voinea: Mi se pare că nu este ușor să împletești cele două laturi, dar mi se pare foarte frumos să parcurgi procesul ăsta. Mie îmi place să fac asta. E un efort pe care nu-l simt neapărat ca un efort. E un stil de viață, pur și simplu.

Amada Bălțățeanu: Stil de viață a devenit, exact.

Flavia Voinea: Mulțumim frumos, Amada Bălțățeanu. Sunt Flavia Voinea, acesta a fost un nou Cum să…?