Ascultă Radio București FM Live

Ninge, dar traficul feroviar este deschis pe toate magistralele!

În momentul de față, circulaţia trenurilor este adaptată la condiţiile meteo nefavorabile: temperaturi scăzute, precipitaţii sub formă de lapoviţă, ninsoare, ninsoare viscolită, informează Compania Naţională de Căi Ferate.

Ninge, dar traficul feroviar este deschis pe toate magistralele!

Articol de alinaene, 16 februarie 2025, 12:49

Reprezentanții CFR menţionează, pe de altă parte, că traficul feroviar a fost oprit temporar între orele 10:00- 11:49, între staţiile Roşiori Nord şi Măldăeni, fir II (fir I închis pentru lucrări), pentru accesul şi intervenţia personalului de specialitate al SRCF Craiova, care a executat lucrări de consolidare a şinei în zona km 105+600.

Prin urmare a fost afectată circulaţia a patru trenuri de călători (RE 9902, IR 1591, R 9014 şi RE 11611), care, în intervalul orar necesar desfăşurării intervenţiei, au staţionat în gările adiacente, acestea urmând să ajungă la destinaţie cu întârziere.

În această perioadă în care condiţiile meteo sunt nefavorabile şi se înregistrează temperaturi negative, personalul feroviar este activat şi intervine operativ în zonele unde, în anumite intervale orare, sunt identificate deranjamente la linie.

De asemenea, personalul de specialitate al CFR SA menţine permanent legătura cu toţi operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF), astfel încât traficul feroviar, funcţie de evoluţia vremii şi de măsurile necesar a fi implementate, să fie menţinut operaţional pe toate magistralele feroviare.

Călătorii sunt rugaţi ca, înainte de plecarea la drum, să solicite reprezentanţilor operatorilor de transport feroviar de călători informaţii despre condiţiile de circulaţie sau să verifice Tabelele Sosire/Plecare, actualizate din minut în minut pe site-ul www.cfr.ro.

De asemenea, călătorii aflaţi în tren pot consulta Programul Trenul meu, de pe site-ul CFR, un program care oferă informaţii despre localizarea unui tren aflat în circulaţie, dacă trenul respectiv are sau nu întârziere, minutele de staţionare în următoarea gară, precum şi timpul estimat de sosire.

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 10:44

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflației a ajuns la 6,61% în septembrie 2026, după trei luni de deflație, potrivit datelor publicate de Institutul Național de...

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri
Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:47

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie

Opt străzi din Sectorul 1 vor avea sens unic începând cu 16 octombrie, potrivit unui anunț al administrației locale. Măsura vizează...

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie
Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:18

Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini

Traficul este restricționat pe ambele benzi în Pasajul Unirii, pe sensul dinspre Strada Colței către Bulevardul Mărășești, după ce două...

Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini
Geamurile – trucul cu ziarul e depășit, iată ce funcționează acum
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 07:15

Geamurile – trucul cu ziarul e depășit, iată ce funcționează acum

Geamurile curate schimbă complet lumina dintr-o casă, dar sunt și printre cele mai frustrante suprafețe de curățat. ⚠️ Urmele, petele și...

Geamurile – trucul cu ziarul e depășit, iată ce funcționează acum
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 06:43

Temperaturi scăzute și ploaie, în Capitală

Vremea va fi rece pentru această dată și închisă. Trecător va ploua slab (cantitate de apă de 2…5 l/mp), iar vântul va sufla în...

Temperaturi scăzute și ploaie, în Capitală
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 21:01

Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice, doar după absolvirea unui curs de legislație rutieră

Un proiect de lege care prevede introducerea condiției absolvirii unui curs de legislație rutieră pentru conducerea trotinetelor electrice pe...

Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice, doar după absolvirea unui curs de legislație rutieră
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 20:13

ANM: Marți, vreme rece

Marți,   Vremea va fi rece pentru această dată și închisă. Trecător va ploua slab (cantitate de apă de 2…5 l/mp). Vântul va sufla...

ANM: Marți, vreme rece
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 19:52

Grecia: De la 1 ianuarie, tinerii sub 15 ani nu vor mai avea acces la social media

Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social media. Interdicţia, ce ar...

Grecia: De la 1 ianuarie, tinerii sub 15 ani nu vor mai avea acces la social media