Ascultă Radio București FM Live

Guvern: Noi norme referitoare la formele de organizare, înfiinţarea, funcţionarea şi controlul cabinetelor medicale

Potrivit unui comunicat al Executivului, cabinetele medicale pot fi înfiinţate sub diverse forme, inclusiv ca unităţi independente, societăţi comerciale, asociaţii sau în cadrul instituţiilor publice şi cultelor religioase.

Guvern: Noi norme referitoare la formele de organizare, înfiinţarea, funcţionarea şi controlul cabinetelor medicale

Articol de arionmihaela, 31 ianuarie 2025, 16:32

Guvernul a stabilit prin ordonanţă, noi norme referitoare la formele de organizare, înfiinţarea, funcţionarea şi controlul cabinetelor medicale.

Potrivit unui comunicat al Executivului, cabinetele medicale pot fi înfiinţate sub diverse forme, inclusiv ca unităţi independente, societăţi comerciale, asociaţii sau în cadrul instituţiilor publice şi cultelor religioase.

“Este prevăzută înregistrarea acestora în Registrul Unic al Cabinetelor Medicale, iar activitatea trebuie să fie desfăşurată exclusiv de personal autorizat. De asemenea, cabinetele medicale trebuie să dispună de dotări minime stabilite prin reglementări specifice şi să afişeze programul de activitate şi specificul serviciilor oferite. Activităţile desfăşurate pot include nu doar servicii medicale directe, ci şi activităţi conexe, cum ar fi educaţia, cercetarea şi dezvoltarea în domeniul medical. Medicul sau personalul medical care furnizează aceste servicii răspunde individual pentru deciziile profesionale”, a explicat Guvernul.

Cabinetele medicale vor fi controlate de autorităţile competente, inclusiv Ministerul Sănătăţii, Direcţiile de sănătate publică şi Colegiile profesionale, iar nerespectarea obligaţiilor de raportare va atrage sancţiuni.

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 11:28

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ

The Motans a fost invitat în matinalul „Bună dimineața, București!”, unde a vorbit despre cea mai recentă colaborare cu Irina Rimes, piesa...

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ
Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 10:44

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflației a ajuns la 6,61% în septembrie 2026, după trei luni de deflație, potrivit datelor publicate de Institutul Național de...

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri
Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:47

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie

Opt străzi din Sectorul 1 vor avea sens unic începând cu 16 octombrie, potrivit unui anunț al administrației locale. Măsura vizează...

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie
Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:18

Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini

Traficul este restricționat pe ambele benzi în Pasajul Unirii, pe sensul dinspre Strada Colței către Bulevardul Mărășești, după ce două...

Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 07:15

Geamurile – trucul cu ziarul e depășit, iată ce funcționează acum

Geamurile curate schimbă complet lumina dintr-o casă, dar sunt și printre cele mai frustrante suprafețe de curățat. ⚠️ Urmele, petele și...

Geamurile – trucul cu ziarul e depășit, iată ce funcționează acum
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 06:43

Temperaturi scăzute și ploaie, în Capitală

Vremea va fi rece pentru această dată și închisă. Trecător va ploua slab (cantitate de apă de 2…5 l/mp), iar vântul va sufla în...

Temperaturi scăzute și ploaie, în Capitală
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 21:01

Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice, doar după absolvirea unui curs de legislație rutieră

Un proiect de lege care prevede introducerea condiției absolvirii unui curs de legislație rutieră pentru conducerea trotinetelor electrice pe...

Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice, doar după absolvirea unui curs de legislație rutieră
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 20:13

ANM: Marți, vreme rece

Marți,   Vremea va fi rece pentru această dată și închisă. Trecător va ploua slab (cantitate de apă de 2…5 l/mp). Vântul va sufla...

ANM: Marți, vreme rece