Obezitatea, epidemia tăcută a României, lovește peste jumătate din populația țării

Articol de Monica Liche, 28 ianuarie 2025, 16:40

În România, peste jumătate din populație se confruntă cu obezitate sau suprapondere, iar această cifră continuă să crească. Deși la nivel internațional obezitatea este clasificată ca boală cronică, la noi este în continuare percepută ca o problemă de voință personală. Invitat la București FM, Lorenzo Radu, președintele Asociației Împreună Împotriva Obezității, a explicat de ce această afecțiune trebuie tratată cu seriozitate și ce măsuri sunt necesare pentru a opri epidemia care afectează milioane de români.

Obezitatea rămâne la marginea interesului

 În timp ce bolile cronice precum diabetul sau hipertensiunea arterială sunt recunoscute, tratate și controlate prin strategii clare, obezitatea rămâne la marginea interesului public. Deși toate datele arată că este o boală complexă, cu factori genetici, biologici, psihologici și sociali, în România încă predomină ideea că totul ține doar de controlul personal.

„Sunt câteva caracteristici pe care trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi numită boală cronică și le îndeplinește. Cronică înseamnă, mai pe românește, pe viață. Dar din punct de vedere al felului în care este tratată, obezitatea nu este la fel ca bolile cronice recunoscute. Este văzută, cel puțin la noi, ca o problemă mai degrabă a fiecărei persoane, a pacientului, ca să spun așa, care de cele mai multe ori, dacă e să ascultăm chiar și reprezentanți ai sistemului medical, se poate rezolva prin’ te miști mai mult și mănânci mai puțin.’ Ori adevărul este că e mult mai mult decât atât”  – a explicat Lorenzo Radu.

Mai mult de jumătate dintre români sunt afectați, iar procentul crește

 Deși statisticile sunt îngrijorătoare, reacțiile autorităților se lasă așteptate. În România, peste 50% din populație are probleme cu greutatea, iar numărul continuă să crească. Această tendință este și mai vizibilă în rândul copiilor și adolescenților, unde cifrele sunt alarmante iar concluziile sunt de-a dreptul înfricoșătoare.

„ Există o tendință ascendentă a a prevalenței obezității. Ce e mai îngrijorător pentru noi, ca români, este că această tendință este mai mare la copii și adolescenți decât la populația adultă.  (…)Am văzut, anul trecut, un raport prezentat la Congresul Internațional de Obezitate care spunea că un copil care se confruntă cu obezitatea încă de la vârsta de 4 ani ar putea avea o speranță de viață foarte, foarte mică, spre 40 de ani. Ce pot să spun și eu, din ce discuții am cu specialiștii, este că un copil care se confruntă cu obezitatea înainte să înceapă școala, va fi aproape garantat un adult cu probleme cronice de sănătate, că e hipertensiune, diabet zaharat de tip doi ș.a.m.d”-  a avertizat Lorenzo Radu, președintele Asociației Împreună împotriva Obezității.

Bolile ascunse ale obezității, o amenințare reală

 Atunci când vine vorba despre consecințele obezității, problema nu este doar numărul de kilograme în plus, ci întreaga listă de afecțiuni pe care le generează. Diabetul zaharat, hipertensiunea arterială și bolile cardiovasculare sunt doar câteva dintre complicațiile care afectează milioane de români, însă impactul merge mult mai departe.

“Vorbeam de prevalența unor boli.  Diabetul zaharat crește ca prevalență, an de an, în momentul de față.  Oficial este, să zicem, puțin peste 10% din populație. Se presupune că sunt încă 1.000.000 de cazuri de diabet zaharat de tip doi nediagnosticate. Și numărul acesta va fi și mai mare. În România, principala cauză de deces este o reprezintă bolile cardiovasculare. Ei bine, hipertensiunea poate duce către boli cardiovasculare și, evident, către către moarte. Sunt foarte multe boli asociate asociate obezității, inclusiv 13 forme de cancer care au o legătură directă cu excesul de greutate.”

Soluțiile există, dar cine le implementează?

 În țările care au luat măsuri serioase, obezitatea a fost încetinită primn programe de educație și politici publice eficiente. În multe state europene, produsele cu conținut ridicat de zahăr sunt taxate suplimentar, iar acești bani sunt reinvestiți în programe de prevenție. În școli, copiii învață despre nutriție într-un mod aplicat, iar părinții sunt încurajați să se implice activ în alegerile alimentare ale familiei.

“Atenția cred că ar trebui acordată și către asistență medicală primară, și către prevenție. Prevenție înseamnă și educație. Acum aproape un an, de Ziua Mondială Obezității, care este  pe 3 martie, am ascultat un domn politician vorbind despre cât de important este pentru domnia sa să avem educație pentru sănătate în școli. Un an mai târziu, vă pot spune că nu s-a întâmplat nimic, la fel cum nu s-a întâmplat nici cu alți ani în urmă. Rămân vorbele, această materie e tot pasată între Ministerul Educației și Ministerul Sănătății și până la urmă nimeni nu vrea să o prindă. E ca un meci de volei nesfârșit.

(…)În țările în care am trăit, printre activitățile pe care copiii le au în săptămâna altfel se numără unele în care ei învață să facă acasă, din ingrediente puține și sănătoase, anume anumite feluri de mâncare. La noi știu că există în această săptămână foarte multe școli care duc copiii la fast food.”

Cine își asumă responsabilitatea?

 Nu putem privi obezitatea  doar prin vizorul statisticilor. Ea este o realitate care afectează viața a milioane de români. Cu fiecare an, în care această problemă este ignorată, numărul pacienților crește, iar costurile pentru sistemul de sănătate devin din ce în ce mai mari. Fără prevenție, fără educație și fără programe reale de sprijin, România se îndreaptă spre o criză de sănătate publică. Responsabili suntem cu toții.

“Vestea bună cu care putem încheia este că, într-o oarecare măsură, totul ține și de noi și de alegerile pe care le facem. Dincolo de celebrul, mănâncă mai puțin și mișcă-te mai mult, încă o dată, o abordare greșită, putem și noi să facem ceva? În primul rând să ne informăm, să știm ce cumpărăm, ce mâncăm, să controlăm poate și ceea ce fac copiii noștri, nepoții noștri. Să nu ne băgăm capul în nisip sau sub pătură și să ne prefacem că problema nu există, pentru că problema n-o să dispară de la sine. Și poate că atunci când se mai întâmplă să ne întâlnim cu un reprezentant al vremii, al autorității, în loc să-i spunem să trăiți, să-l întrebăm ferm de ce nu faci nimic în privința acestui lucru. Cred că asta e o problemă care la noi la români este serioasă. Avem un raport cu autoritatea complet greșit. Rar se întâmplă să-i tragem de mânecă și să-i tragem la răspundere. “