Cum să… învățăm să acceptăm greșelile? | VIDEO

Articol de Vicentiu Andrei, 20 ianuarie 2025, 07:18 / actualizat: 4 aprilie 2025, 13:41

• Marea problemă este atunci când oamenii nu înțeleg în ce constă greșeala!

• Când vorbim despre dezvoltarea noastră personală, trebuie să știm că extinderea zonei de confort aduce la pachet și eșecuri. Și eșecuri, și greșeli!

• Copiii au nevoie să acumuleze. Și ca să acumuleze, noi (adulții) trebuie să fim sprijinul lor.

“Bun găsit, prieteni! Sunt Flavia Voinea, vă salut la o nouă ediție de podcast ”Cum să…?”

Amada Bălțățeanu, trainer și profiler, mulțumesc pentru prezență.

Amada Bălțățeanu: Bine te-am găsit!

Flavia Voinea: Amada, avem o idee de discuție astăzi care are legătură cu un lucru pe care, în general, vrem să-l corectăm. Mă refer la greșeli pe care le facem noi sau le fac alții. Doamne ferește să le facă cei mici, că suntem pe capul lor! 

Și totuși… greșelile au rolul lor clar în viața și evoluția cuiva.

Întrebarea mea de astăzi este cum să învățăm să acceptăm greșelile și cum să învățăm să scoatem ceva bun dintr-o greșeală pe care fiecare dintre noi o poate face la un moment dat.

Amada Bălțățeanu: Să știi că foarte multă lume vorbește despre faptul că e bine să înveți din greșeli. Poate că a devenit un clișeu… E bine să învățăm din greșeli pentru că asta ne ajută, până la urmă, să ne dezvoltăm. Ceea ce nu e greșit, la bază.

Doar că primul gând care îmi vine în minte este legat de faptul că, pentru a putea să înveți dintr-o greșeală, în primul rând trebuie să accepți că ai greșit.

Dar nu acceptatul ăsta spus așa foarte rapid da, mă, da! am greșit… ci mai degrabă acceptarea cu sufletul și cu mintea. Să fie congruență.

În mod normal, toți venim din spate cu lucruri pe care le-am auzit de la părinți, părinții de la părinți și tot așa… Unde toată lumea spunea să nu greșești, să fii atent, să asculți, să pui în practică, să ții cont de idei, de sfaturi, de recomandări ca să nu greșești.

Atunci cumva în mintea noastră s-a format așa, ca un mind-set, că a greși e ceva rău.

Acuma da, depinde de dimensiunea unei greșeli: ce implicații are, ce consecințe are?

Dacă vorbim despre ceva care are un impact abrupt pe termen mediu sau pe termen lung, normal că e bine să anticipezi, să fii pregătit ca să nu fie daune atât de mari.

Dar, de cele mai multe ori, oamenii fug de greșeală și dacă vorbim despre lucru care sunt mult mai mărunte și la îndemână.

Și dacă vorbim despre copiii noștri… noi o să zicem că e greșit cam orice este diferit față de ce i-ai spus tu să facă sau să gândească sau să acționeze. Și te uiți în zona asta și zici păi, e greșit să… e greșit să…

[00:03:08] Dar nu știu câți oameni mai continuă să spună ceva…

Flavia Voinea: Adică să argumenteze de ce e greșit.

Amada Bălțățeanu: Uite, e greșit că ai vorbit în forma asta, da? Sau că ai avut un răspuns de forma asta…

Și acolo poți să te mai oprești un pic, deci nu ai închis, spunând ai greșit și atât.

Se mai întâmplă. Se mai întâmplă și la noi, părinții, adulții. Mai greșim când poate suntem mai obosiți, mai tracasați, după o zi mai grea, dar conștientizăm și căutăm să vedem ce putem repara, dacă am greșit. Să vedem cum.

Poate genul ăsta de experiență apare mai rar de acuma încolo, pentru că, până la un capăt acolo, a greși e omenește.

Trebuie să ne găsim un pic de timp când vorbim cel puțin cu copiii noștri despre greșeală, dar având întotdeauna o completare.

Tu ce vrei, de fapt? Vrei să diminuezi apariția unui comportament pe care tu l-ai văzut greșit? Da! Și atunci, dacă nu l-ai menționa, șansele să se diminueze ar fi zero.

Și atunci, dacă tu chiar consideri că lucrul respectiv trebuie să apară din ce în ce mai puțin până să ajungă aproape de zero… ăla e momentul în care ai în minte o formă de a corecta un comportament.

Dar… corecția asta se întâmplă dându-i un proces copilului și el să înțeleagă și să caute, apoi, în mod conștient?

Sau să aibă doar o asociere? Și anume am făcut asta, e greșit, drept urmare, nu știu… a fost poate o ceartă. Dacă mai fac asta, mai urmează o ceartă. Nu mai fac asta, nu mai urmează o ceartă.

Sunt tot felul de asocieri pe care le facem, dar fără să înțelegi însemnătatea experienței, pentru că a fost o experiență acolo. Da, poate că n-a dus la cel mai bun rezultat, dar să vezi ce poate să însemne, să vezi că e firesc și să poți să imprimi dorința de a nu repeat, de a face lucrurile altfel pe viitor.

Pentru că altfel ce poți să te aștepți? Că ești directiv? Da, dar copilul nu-și acceptă neapărat greșeala și nu învață din ea.

Iar noi toți, când vorbim despre dezvoltarea noastră personală sau extinderea zonei ăsteia în care ne aflăm (de confort spre învățare), asta aduce la pachet și eșecuri. Și eșecuri, și greșeli.

Flavia Voinea: Mi se pare, de asemenea, important să nu-ți rămână în cap o greșeală pe care ai făcut-o ca o piatră de moară sau ca un lucru peste care să nu poți trece.

Amada Bălțățeanu: Asta ține foarte mult de modul cum se poziționează oamenii din jurul tău vizavi de greșeală. Și vor fi oamenii care te depunctează direct… Și, dacă ne gândim la școală, cu siguranță vorbești poate de o notă sau vorbești despre o critică… nu știu dacă e chiar un feedback, apropos de modul în care este dat!

Și sunt alți oameni, poate, din jurul tău, care sunt mai răbdători și care au intenții în dezvoltarea ta și caută să se uite la ceea ce s-a întâmplat, dorindu-și cumva pentru tine să devii mai bun, înțelegând.

Eu asta cred că e marea problemă: când oamenii nu înțeleg, nu înțeleg ce se întâmplă acolo!

Flavia Voinea: Te referi la cei care au greșit.

Amada Bălțățeanu: Da, ei nu înțeleg! Au primit o etichetă, o concluzie direct: E greșit să faci așa. Noi toți avem nevoie și de cum-uri… cum să fac mai puțin așa, cum să fac altfel.

Dacă ne uităm la copii, ei au nevoie obligatoriu de cum-uri. Ei nu le generează singuri la vârsta asta. Și când zic vârsta asta nu mă refer la copilul mic, vorbesc până când, într-adevăr, gradul lor de maturitate e mai bun și asta înseamnă undeva până pe la 21 de ani.

Cum-urile sunt esențiale: variante, explicații, argumentați, toate cumva îl ajută pe un copil să vadă perspective. Și apoi, din toate variantele alea, e bine să aleagă.

La adulți e diferit. Pentru că adultul, de cele mai multe ori, își generează singur cum-urile. Dar nu e obligatoriu nici aici, pentru că sunt oameni care sunt mai creativi sau sunt mai obișnuiesc cu astfel de situații și au deschiderea către cum-uri și alții care nu. Și atunci tu, când îi spui unui adult băi, ai greșit, te-ai uitat la adultul respectiv să vezi cum e profilul lui? Este genul care imediat intuiește ce să facă și așa mai departe sau este omul care pleacă capul? Și te întrebi poate, la un moment dat, de ce X e mai neîncrezător… Pur și simplu, pentru că a luat ceva așa, direct în piept și s-a lovit!

Sau, la un moment dat, zici lasă, că din greșeli învățăm! Păi ce-am învățat? Ca n-am învățat!

Învățarea înseamnă să vezi un traseu al lucrurilor…

Flavia Voinea: Și să înțelegi cum ar fi trebuit…

Amada Bălțățeanu: Da, da, cum ar fi trebuit, ce implicații sunt, ce s-a întâmplat cu oamenii din jur, ce au simțit când tu…

Adică e un pic mai amplu decât o, e o greșeală! Eu cred că aici este rolul nostru, așa cum suntem noi construiți, vizavi de modul în care interacționăm cu ceilalți. Dar dacă reușim să implementăm treaba asta, că e firesc să greșim și că nu ne dorim neapărat să fie acele greșeli care să te coste foarte, foarte mult… Și nu vorbesc despre bani! Atunci o iei ca pe o formă de învățare.

Flavia Voinea: Asta cred că e foarte important. Am o prietenă care are un status pe whatsapp: Eu nu pierd niciodată: fie câștig, fie învăț.

Amada Bălțățeanu: Foarte frumos!

Flavia Voinea: Da! Adică nu consideră că atunci când pierde ceva sau este înfrântă într-o competiție sau whatever… este cu adevărat pierzătoare. Ea ia toate greșelile astea ca pe un plus pentru viitor. Ceea ce mi se pare o atitudine foarte bună!

Amada Bălțățeanu: E o atitudine bună și e o atitudine lucrată.

Flavia Voinea: Categoric, e un adult!

Amada Bălțățeanu: E un adult și ajungi să știi că modul în care vorbești și îți vorbești, de fapt, reprezintă toate aceste comenzi pe care le dăm creierului nostru.

Și înveți cumva să îl introduci și pe acel încă… da? Nu mi-a ieșit încă. Mai am puțin și ajung acolo, dar ajung!

Deci încep să se infiltreze acele cuvinte care sunt fabuloase pentru mintea noastră, ca rampă de lansare pentru mai mult. Și atunci poate că ăsta este avantajul nostru ca adulți, știi? Am acumulat lucruri de-a lungul timpului!

Dacă ne întoarcem la copii, ei au nevoie să acumuleze și ei. Și ca să acumuleze, noi trebuie să fim sprijinul lor.

Flavia Voinea: Exact, trebuie să fim acolo! Învățăm din greșeli, explicând ce înseamnă greșeala, explicând în ce constă ea și cum poate fi evitată pe viitor.

Mulțumesc frumos, Amada Băltățeanu, un nou episod de podcast ”Cum să…?” ia sfârșit aici.

Sunt Flavia Voinea, vă salut!”