Ascultă Radio București FM Live

Salvaţi Copiii: 10 % dintre copii, victime ale violenţei în primele două luni ale anului şcolar

Salvaţi Copiii recomandă crearea unui sistem de raportare, accesibil şi prietenos pentru copii, indiferent de vârsta lor în unităţile educaţionale sau sportiv-artistice.

Salvaţi Copiii: 10 % dintre copii, victime ale violenţei în primele două luni ale anului şcolar

Articol de arionmihaela, 20 noiembrie 2024, 11:51

Unul din zece copii a fost victimă a violenţei în primele două luni ale anului şcolar, reiese din datele unei anchete realizate de Salvaţi Copiii România.

Incidenţa este de două ori mai mare la elevii din ciclul primar faţă de gimnaziu şi de patru ori mai mare comparativ cu adolescenţii, se menţionează într-un comunicat transmis, miercuri, de organizaţie.

Un număr de 1.957 de copii cu vârsta între 7 şi 17 ani şi 4.788 de părinţi au participat la cercetarea consultativă, realizată în perioada 13 – 17 noiembrie.

În contextul Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului şi al Zilei Internaţionale pentru Prevenirea Abuzului asupra Copiilor, Salvaţi Copiii România a organizat dezbaterea online “Bătaia nu e ruptă din rai, dar rupe din copilărie”, care a reunit reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Colegiului Psihologilor din România, Direcţiei Siguranţă Şcolară din cadrul IGPR.

Întrebaţi dacă au cerut ajutorul sau au povestit unui adult despre ceea ce li s-a întâmplat, o treime dintre copii au afirmat că nu au povestit niciunui adult despre experienţa trăită. Atunci când incidentul a fost semnalat unui adult, acesta din urmă a intervenit în sprijinul copilului în aproape 9 din 10 cazuri.

“Studiile demonstrează că expunerea timpurie la violenţă poate afecta dezvoltarea creierului, capacitatea de învăţare şi reglarea emoţională. De asemenea, violenţa în mediul şcolar poate duce la anxietate cronică, depresie, abandon şcolar şi performanţe academice scăzute, iar expunerea la violenţă între copii poate normaliza comportamentele agresive şi perpetua ciclul violenţei în viaţa adultă. Lipsa unui sistem de raportare sigur pentru copii conduce, în cazul copiilor lipsiţi de rezilienţă, la traumă cronică şi izolare socială, în timp ce intervenţia promptă reduce semnificativ efectele negative pe termen lung”, indică sursa citată.

Organizaţia Salvaţi Copiii susţine implementarea politicilor de child safeguarding în toate instituţiile care lucrează cu copii (şcoli, centre de protecţie, cluburi sportive, centre de zi, centre medicale, organizaţii sociale, culturale sau educaţionale). Aceste politici trebuie să fie adaptate specificului fiecărei instituţii şi să includă obligatoriu: un cod de conduită detaliat pentru toţi adulţii care interacţionează cu copiii, proceduri riguroase de verificare a personalului nou angajat, mecanisme clare şi accesibile prin care copiii să poată raporta orice situaţie care îi face să se simtă în nesiguranţă, desemnarea şi pregătirea specială a unei persoane responsabile pentru protecţia copilului, precum şi proceduri explicite pentru gestionarea şi investigarea oricăror îngrijorări semnalate, se explică în comunicat.

Salvaţi Copiii mai recomandă crearea unui sistem de raportare, accesibil şi prietenos pentru copii, indiferent de vârsta lor în unităţile educaţionale sau sportiv-artistice. Acest sistem ar trebui să includă: promovarea numărului unic 119, raportarea online pe site-ul şcolii, semnalarea situaţiilor de violenţă prin folosirea spaţiilor sigure sau a cutiilor de sesizare amplasate în locuri accesibile copiilor, linii telefonice gratuite disponibile 24/7, precum şi posibilitatea de a raporta direct unor persoane de încredere din instituţia sau comunitatea în care se află copilul – consilieri şcolari, profesori selectaţi de copii ca fiind de încredere, psihologi, asistenţi sociali şi mediatori şcolari.

Organizaţia susţine şi dezvoltarea unor protocoale de colaborare între toate instituţiile relevante în protecţia copiilor: şcoli, servicii sociale, poliţie, spitale, organizaţii neguvernamentale. Acestea ar trebui să includă proceduri clare pentru schimbul de informaţii, intervenţie rapidă în situaţii de urgenţă şi coordonarea serviciilor de suport pentru copiii afectaţi de violenţă.

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:03

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect fără sediu și fără bilet de intrare, reunește 68 de locuri din Capitală în care sunt dezvoltate...

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane
Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:55

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026

În perioada 16–25 octombrie, se desfășoară la București, Ediția 36 a Festivalului Național de Teatru. Programul include și în acest an...

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026
Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:46

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, dorește înființarea cât mai rapidă a Organizației de Management a Destinației (OMD) București,...

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București
Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 12:55

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român

Târgul lui Brumărel, organizat de Asociația Urban Events, se desfășoară în perioada 16-18 octombrie 2026, în curtea interioară a Muzeului...

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 12:17

Polițiștii locali din Sectorul 1 vor purta camere video în timpul intervențiilor

Polițiștii locali din Sectorul 1 vor fi dotați, începând de astăzi, cu camere video de tip body-cam, care vor permite monitorizarea...

Polițiștii locali din Sectorul 1 vor purta camere video în timpul intervențiilor
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 11:28

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ

The Motans a fost invitat în matinalul „Bună dimineața, București!”, unde a vorbit despre cea mai recentă colaborare cu Irina Rimes, piesa...

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 10:44

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflației a ajuns la 6,61% în septembrie 2026, după trei luni de deflație, potrivit datelor publicate de Institutul Național de...

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:47

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie

Opt străzi din Sectorul 1 vor avea sens unic începând cu 16 octombrie, potrivit unui anunț al administrației locale. Măsura vizează...

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie