Zavaidoc și Bucureștiul anilor nebuni

Joi, 21 noiembrie, la ora 19, Doina Ruști este invitată la Palatul Suțu (MMB), pentru o conferință despre muzică și literatură, pornind de la recentul său roman Zavaidoc în anul iubirii, editat de Bookzone.

Alături de ea, Rafael Taraca (pian).

Amfitrion: Cătălin D. Constantin.

În anii 20, cu precădere în anul 1923, bucureștenii ascultau muzică orășenească, descinsă din folclor și din vechile romanțe, dar și noutăți – arii de opertă adaptate, canțonete, romanțe compuse la cerere, jazz – și, desigur multă muzică lăutărească. Se cânta pe scenele teatrelor, prin grădini, prin restaurante, la cinematografe și la serbări private. Mai ales pănă în 1926, muzica venea direct din plămânii cântăreților, fără microfon. Patefonul încă era consacrat muzicii străine. Printre vocile negustorilor ambulanți și claxoanele automobilelor, alături de scrâșnetul nou-apărutului tramvai electric, răsuna muzica lui Zavaidoc, venită din timpuri vechi, înnoită cu cerințele epocii, ridicându-se de multe ori de la serenada care mai purta încă ofurile și alintul fanariot, până la trilurile operetei sau la ritmul nestăvilit al muzicii de import, între care Lindy  Hop și Charleston-ul influențează ritmurile aurohtone.

În explozia generală de petreceri și dorințe, Zavaidoc aduce un stil, creează chiar o școală, punându-și amprenta pe muzica veche, salvând cântece condamante altfel la uitare. Repertoriul lui impresionant, mai ales după ce a fost imprimat pe discuri și în studiourile de radio, a constituit baza muzicii orășenești de după război dar și un fel de arhivă a muzicii vechi românești, mulți cântăreți de după el preluându-i în totalitate muzica și inovațiile.

Dar valoarea cântecelor lui Zavaidoc stă și în eposul lor, care aduce la suprafață o lume cu metalitățile ei. Multe sunt moșenite, multe transpun evenimentele importante ale momentului. Zavidoc e contectat la marea poveste a omului mediu, îi simte pulsul și fericirile. Tocmai de aceea, cântăreții de după el au simțit nevoia să-i modifice de multe ori versurile, pentru că nu aveau propriatea sensului, pierduseră legătura cu spiritul vechi al lumii.

 Sâmbătă, 23 noiembrie, la ora 12.30, Doina Ruști își întâlnește cititorii la Librăria Humanitas Cișmigiu, cu prilejul noului ei roman, intitulat  Zavaidoc în anul iubirii, recent apărut la editura Bookzone.

Iubire & muzică pe Bulevardul Elisabeta, în Micul Paris, la anul de grație 1923 – aceasta este tema întâlnirii.

Alături de Doina Ruști se vor afla actrița Adriana Irimescu Titieni și arhitectul Ștefan Simion

Amfitrion: Alina Ilioi

Dintre preferințele anilor ‘20, făceau parte cinematografele de pe Bulevardul Elisabeta. Acoperite cu afișe colorate, atrăgeau atenția și prin muzica revărsată din difuzoare – arii de opertă, canțonete, romanțe, jazz – și, desigur, multă muzică lăutărească și urbană. Printre vocile negustorilor ambulanți și claxoanele automobilelor, alături de scrâșnetul nou-apărutului tramvai electric, răsuna muzica lui Zavaidoc, venită din timpuri vechi, înnoită cu cerințele epocii, ridicându-se de multe ori de la serenada care mai purta încă ofurile și alintul fanariot, până la trilurile operetei sau la ritmul nestăvilit al muzicii de import.

 În acest timp nebun, începe povestea de dragoste a unui artist, cu întâlniri prin restaurantele de pe bulevard, în cinematografe și în Cișmigiu. Pe acest teritoriu, unde se află astăzi Librăria Humanitas (Cișmigiu), a avut loc în mod sigur una dintre întâlnirile legendare dintre Matilda și Zavaidoc, personajele romanului.

Se crede chiar că pe la anul 1923, Zavaidoc ar fi locuit temporar în zonă. Prin urmare, evenimentul se încheie cu o plimbare până la Grădina Cișmigiu, în căutarea clădirii din roman.

“Romanul Doinei Ruști ar putea fi transformat foarte lesne într-un film care ar prelua tot ce e cinematografic în text: o imagine care alternează toate tipurile de planuri filmice, în care panorama și gros-planul se îmbină cu măiestrie, vârtejul acțiunii, dialogurile vii și descrierile suculente de cadre sau personaje sunt seducătoare, povestea centrală se deschide către povești mai mici, revenirea la povestea centrală după ce structura savantă a cărții a fost dezvăluită prin textele care se nasc unul din altul. Totul ține de existența unei lumi specifice Doinei Ruști, o lume magică, foarte credibilă, dar și fantasmatică, în care extraordinarul devine la fel de convingător ca o comparație în limbaj neaoș. Peripeții tipice unui roman popular, dar și analiza psihologică din romanul intelectualist, savoarea și forța poveștilor te fac să citești cartea cu sufletul la gură și să crezi că ceea ce va salva Lumea va fi, până la urmă, povestea. Aceea care în egală măsură vrăjește și dă sens.”

Serenela Ghițeanu, Revista 22

“În ziua aia mi-am făcut lecțiile, am răsfoit dicționarul la fereastră, cu intuiția că începea altă eră, cu descoperiri colosale, care aveau să mă scoată din plăcerile de atunci, legate în primul rând de fereastra camerei mele și de bulevardul Elisabeta. Puteam să număr toate mașinile care treceau, respectiv, într-o oră număram până la 40 de de automobile, fără să pun la socoteală tramvaiele sau trăsurile ori uneori căruțele cu vagon. Număram chiar și pasagerii coborâți din tramvai ori baloanele, care se ridicau o dată pe zi, de pe Brezoianu, unde pe atunci se țineau niște conferințe. Tata credea că după război s-a umplut Bucureștiul de atenee și case de discuții simandicoase. Am niște clienți, zicea el, care îmi aduc regulat pliante și invitații. Pentru că și tu, îl apostrofa mama, prea te dai intelectual, iar Noni râdea de fiecare dată spre mine, complice și enervant .

În Brezoianu era un ateneu, iar la final, lăsau să zboare vreo 50 de baloane galbene, în semn că se terminase conferința sau ce era. Iar eu priveam baloanele astea și le număram în mod absurd.”

(Zavaidoc în anul iubirii, Bookzone, 2024)

Doina RUȘTI, cu 40 de titluri traduse în peste 15 limbi, este o prozatoare putenică și de largă recunoaștere. A scris romane cu miză socială, ca Fantoma din moară (2008) și Lizoanca la 11 ani (2009) ), Logodnica (2017), dar este mai ales cunoscută prin trilogia fanariotă, compusă din romanele Homeric (2019), Mâța Vinerii (2017) și Manuscrisul fanariot (2015). A mai publicat Zogru (2006), Cămașa în carouri (2010), Omulețul roșu (2004), Mămica la două albăstrele (2013), Paturi oculte, și două volume de povestiri.

Cel mai recent roman al său este Zavaidoc în anul iubirii (2024, Bookzone).

Aproape toate scrierile sale au fost reeditate în mai multe ediții, având și o serie de autor.

Între cele mai recente romane traduse, amintim L’omino rosso (2021, Roma), The Book of Perilous Dishes (2022, 2024, Londra), Zogru (2022, Marsilia) și A malom kísértete (2024, Budapesta), Dorëshkrimi fanariot (2024, albaneză, Prishtinë).

A primit Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România/2008 și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române/2009.

Doina Ruști a înființat grupul Ficțiunea, este scenaristă și ține cursuri de scriere creativă la Universitatea din București. Are titlul academic de profesor univ. dr., cu specializarea în istoria culturii și civilizației universale pentru film.

http://www.doinarusti.ro

Rafael TARACA