Ascultă Radio București FM Live

Spectacole fastuoase de balet şi operă, la sfârşit de octombrie şi început de noiembrie, la Opera Naţională Bucureşti

Spectacole fastuoase de balet şi operă, la sfârşit de octombrie şi început de noiembrie, la Opera Naţională Bucureşti

Articol de arionmihaela, 24 octombrie 2024, 12:02

Luna octombrie se încheie spectaculos, iar primele zile din noiembrie aduc pe scena Operei Naţionale Bucureşti noi producţii de neuitat.

Între 28 octombrie şi 3 noiembrie, publicul este invitat să descopere o varietate de spectacole de operă şi balet – precum Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini, Raymonda de Alexander Glazunov şi Trubadurul de Giuseppe Verdi – susţinute de interpreţi de excepţie, prin care se îmbină, în chip armonios, comedia şi dramatismul.

Bărbierul din Sevilla (de Gioachino Rossini) – miercuri şi joi, 30 şi 31 octombrie, ora 18:30

Cu toate că opera Bărbierul din Sevilla a fost compusă de Gioachino Rossini într-un timp extrem de scurt (doar 13 zile), compozitorul italian a reuşit să construiască, prin muzica sa, o remarcabilă poveste înzestrată cu personaje îndrăgite de public şi o actiune comică, care a rămas în repertoriul universal al marilor teatre lirice de pretutindeni. Opera Bărbierul din Sevilla creează o stare excepţională de bună dispoziţie în sala de spectacol pentru că îl readuce în lumina reflectoarelor pe fermecătorul bărbier spaniol Figaro (plin de umor, curajos şi romantic), îndrăgostitul şi neliniştitul conte Almaviva, preafrumoasa Rosina, posesivul doctor Bartolo. Intriga ţesută cu măiestrie reuşeşte să captiveze fiecare nouă generaţie de public spectator, pe care îl introduce în lumea unei opere fascinante, în care fiecare personaj prezintă în partitură cel puţin o arie. Denumită iniţial Almaviva: inutila precauţiune, opera Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini are libretul scris de Cesare Sterbini, după piesa Le Barbier de Seville de Pierre Beaumarchais.

Raymonda (de Alexander Glazunov) – sâmbătă, 2 noiembrie, ora 18:30

Chiar dacă Raymonda face parte dintre marile balete, precum Lacul Lebedelor, Frumoasa din pădurea adormită sau Spărgătorul de nuci, deseori se interpretează doar pasul din actul al III-lea şi puţine companii de balet din lume au Raymonda completă în repertorii. Nu este şi cazul Operei Naţionale Bucureşti, unde Raymonda este adusă în faţa spectatorilor în versiunea ei completă şi cât mai fidelă coregrafiei şi partiturii iniţiale. Astfel, spectatorii sunt invitaţi să păşească într-un tărâm de basm din sudul medieval al Franţei, având pe fundal castelul contesei de Doris din Provence. Totuşi, pentru ca iubirea – simbolizată de oferirea şi acceptarea unui şal de caşmir – dintre nobilul Jean de Brienne şi frumoasa Raymonda să se împlinească printr-un aşezământ nupţial, a fost necesară o victorie pe câmpul de luptă a cavalerului cruciat şi înfrângerea într-un duel a rivalului sarazin (care râvnea, de asemenea, la mâna tinerei contese). În cele din urmă, încercările temerare imaginate de libretista Lydia Pashkova în baletul Raymonda de Alexander Glazunov primesc binecuvântarea regelui Ungariei într-un final marital fericit.

Trubadurul (de Giuseppe Verdi) – duminică, 3 noiembrie, ora 18:30

Trubadurul lui Verdi este una dintre operele romantice cele mai intense, mai dramatice şi, paradoxal, accesibile publicului. Puţine opere conţin atât de multe arii celebre precum Trubadurul verdian. Titlul a reprezentat încă de la premiera care a avut loc la Roma, în 1853, un succes de proporţii şi s-a păstrat de atunci în stagiunile tuturor marilor opere din lume, fapt care validează încă o dată valoarea partiturii compozitorului italian, dar şi interesul publicului pentru această lucrare. Având libretul scris de Salvatore Cammarano, după tragedia dramatică El trovator de Antonio Garcia Gutierrez (publicată la 1836), povestea operei Trubadurul se consumă în Spania secolului XV şi se centrează pe relaţia complicată dintre contele Alvaro de Luna, trubadurul Manrico şi contesa Leonora (de care amândoi bărbaţii sunt îndrăgostiţi). Desigur, intriga poveştii nu se rezumă la gelozia pe care contele de Luna o resimte la adresa rivalului său, trubadurul Manrico (pe care şi Leonora, la rândul ei, îl iubeşte), motiv pentru care vă invităm în sala de spectacole a Operei Naţionale Bucureşti pentru a descoperi desfăşurarea acestei minunate compoziţii verdiene.

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

Radio România este partener media.

Se toaletează copacii în Sectorul 4
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 20:52

Se toaletează copacii în Sectorul 4

În Sectorul 4 a început toaletarea arborilor, după ce Primăria Capitalei a admis solicitările și a emis avizele de specialitate. Mai multe...

Se toaletează copacii în Sectorul 4
Vremea se încălzește în Capitală
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 20:30

Vremea se încălzește în Capitală

La noapte, vor fi condiții de ceață, iar vântul va sufla slab. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de -3 grade. Joi, vremea se va...

Vremea se încălzește în Capitală
E oficial: Ministrul Culturii a retras circulara!
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 17:28

E oficial: Ministrul Culturii a retras circulara!

Ministrul Culturii a publicat, cu puțin timp în urmă, mesajul lui Demeter András István privind retragerea circularei din 3 februarie. ”Prin...

E oficial: Ministrul Culturii a retras circulara!
MINA – Museum of Immersive New Art prezintă începând cu 13 februarie The Art of Love
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 17:19

MINA – Museum of Immersive New Art prezintă începând cu 13 februarie The Art of Love

MINA – Museum of Immersive New Art prezintă începând cu 13 februarie The Art of Love, un show imersiv de 10 minute care reuneşte unele...

MINA – Museum of Immersive New Art prezintă începând cu 13 februarie The Art of Love
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:50

Terapii prin dans și sănătatea mintală. Terapiile expresiv-creative în îngrijire

 Mind Moving: de la intervenții în spitale la instalație performativă Intervenții în spitale de psihiatrie Instalația „Mind Moving”...

Terapii prin dans și sănătatea mintală. Terapiile expresiv-creative în îngrijire
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:39

Jandarmeria Bucureşti: Alţi 18 ultraşi identificaţi că au luat parte la incidentele de la meciul Rapid – Petrolul

Jandarmeria Capitalei a anunţat, miercuri, că au mai fost identificate 18 persoane care au comis fapte antisociale la meciul de fotbal FC Rapid...

Jandarmeria Bucureşti: Alţi 18 ultraşi identificaţi că au luat parte la incidentele de la meciul Rapid – Petrolul
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:34

Primăria Sectorului 1 anunţă că va lucra alături de administraţia altor oraşe pentru a dezvolta soluţii de mobilitate urbană

Primăria Sectorului 1 a anuntat că va lucra alături de administraţia altor oraşe europene pentru a dezvolta şi adapta soluţii concrete de...

Primăria Sectorului 1 anunţă că va lucra alături de administraţia altor oraşe pentru a dezvolta soluţii de mobilitate urbană
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:28

Ciucu a discutat cu reprezentanţii Otokar: 115 autobuze – indisponibilizate; ar urma să redevină funcţionale în două luni

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a convenit cu reprezentanţii companiei Otokar ca peste 95% dintre cele 115 autobuze indisponibile să...

Ciucu a discutat cu reprezentanţii Otokar: 115 autobuze – indisponibilizate; ar urma să redevină funcţionale în două luni