Ascultă Radio București FM Live

Premieră absolută a Teatrului Național Radiofonic

Spectacolul “Ion Moraru – Treptele infernului – Pogorârea la iad” este realizat în colaborare cu actori ai teatrelor din București și actori ai Teatrului Național Mihai Eminescu din Chișinău și marchează cei 75 de ani de la al doilea val de deportări din Basarabia, în Siberia și Kazahstan (6 -7 iulie 1949).

Premieră absolută a Teatrului Național Radiofonic
Foto: Foto: comunicat de presa

Articol de bucurestifm, 7 octombrie 2024, 17:26

Ion Moraru – Treptele infernului – Pogorârea la iad este al doilea dintre spectacolele-document avându-l ca figură centrală pe scriitorul basarabean Ion Moraru, realizate după trilogia sa autobiografică, Pustiirea – Treptele infernului – Fata cu miros de busuioc, și prezentate în premieră absolută la Teatrul Național Radiofonic, în seria Biografii, memorii – un proiect care are drept scop recuperarea unor pagini de istorie și cultură, precum și transmiterea lor către public prin intermediul teatrului radiofonic.

Scriitorul Ion Moraru a fost un luptător pentru libertatea și demnitatea românilor din Basarabia, martor ocular al atrocităților celui de-Al Doilea Război Mondial şi supraviețuitor al lagărelor staliniste din Siberia.

S-a născut în 1929, în Mîndîc, Basarabia și a plecat la cele veșnice, pe 9 octombrie 2019. După ocuparea Basarabiei de către URSS, a făcut parte din organizația antisovietică Sabia Dreptății, din cadrul mișcării de rezistență Arcașii lui Ștefan. În 1950, la 21 de ani, a fost arestat de NKVD și condamnat la 25 de ani închisoare, dintre care 10 ani de muncă silnică, în închisori din Chișinău, Odessa, Moscova, Ruzaevka (pe Volga) și în lagărele Dubovka, Maikaduk, Ekibastus, Spassk, Aktas. Acolo, a avut ocazia să se întâlnească cu cele mai luminate minți din fostul Imperiu Sovietic, printre care și Soljenițîn.

A fost eliberat în 1956, la 22 iunie, fără a fi reabilitat. În 1988, i s-a deschis un nou dosar, care nu a fost finalizat, deoarece procesele de democratizare şi perestroika demaraseră deja. A fost reabilitat în 1990, conform Decretului preşedintelui URSS, cu privire la reabilitarea tuturor victimelor represiunilor politice din anii  `20 – `50.

După căderea comunismului, Ion Moraru a publicat trilogia autobiografică Pustiirea. Treptele infernului, Fata cu miros de busuioc, un adevărat imn închinat jertfei românilor din Basarabia; un volum care stă alături de celelalte cărți ale izbânzilor demnității românești în fața colosului sovietic, precum 20 de ani în Siberia a Aniței Nandriș-Cudla, Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică a lui Radu Mărculescu ori mărturiile adunate în volumul Să nu ne răzbunați a monahului Moise de la Mănăstirea Oașa.

Cartea a fost publicată în mai multe ediții în Basarabia, iar în România a fost publicată pentru prima dată de Mănăstirea Putna, în anul 2018 și reeditată în 2019. În martie 2019, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Ordinul Sanctus Stephanus Magnus pentru mireni scriitorului Ion Moraru din Mîndîc, Basarabia, la împlinirea vârstei de 90 de ani. Distincția și diploma i-au fost înmânate de arhimandritul Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, pe 8 martie 2019, la Mîndîc. În același context aniversar, i-a fost înmânată lui Ion Moraru şi o scrisoare de felicitare din partea Președintelui Academiei Române, academicianul Ioan-Aurel Pop.

Ion Moraru este unul dintre cei care și-au pus viața pentru limbă și credință, atât de prigonite de ocupanții care au încercat să impună deznaționalizarea și ateismul, și-au pus viața pentru a-și sprijini aproapele să își păstreze identitatea românească. A cunoscut și martiriul închisorilor, și pe cel al vieții într o societate afectată de comunism. Sinceritatea cu care el și a așternut povestea vieții, în scris, pune în fața conștiinței cititorului și cele două chipuri feminine care i au marcat existența – Lealea și Profira, cu dragostea lor curată și jertfa lor.

Spectacolul “Ion Moraru – Treptele infernului – Pogorârea la iad” va fi difuzat marți, 8 octombrie, de la ora 19:00, la Radio România Cultural.

Scenariu radiofonic de Magda Duțu. Regia artistică: Petru Hadârcă. În distribuție: Anatol Durbală, Dan Melnic, Mircea Rusu, Marius Bodochi, Valentin Zorilă, Mircea Constantinescu, Radu Bânzaru, Ion Mocanu, Petru Hadârcă, Damian Victor Oancea, Pătru Gavril, Olesea Sveclă, Daniel Tudorică, Eduard Adam, Marcelo Cobzariu, Orodel Olaru, Teofil Memelis, Remus Stănescu, Annemary Ziegler, Alexandru Pleșca, Alin Panc, Ghenadie Gâlcă, Alexandru Nedelcu. Interpretarea la vioară: Aliona Triboi. Aranjamente muzicale: Andrei Miricescu. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Luiza Mateescu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor: Ion-Costin Manoliu. Coordonator de proiect: Magda Duțu. Spectacol realizat în colaborare cu Teatrul Național Mihai Eminescu Chișinău.

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:55

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026

În perioada 16–25 octombrie, se desfășoară la București, Ediția 36 a Festivalului Național de Teatru. Programul include și în acest an...

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026
Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:46

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, dorește înființarea cât mai rapidă a Organizației de Management a Destinației (OMD) București,...

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București
Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 12:55

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român

Târgul lui Brumărel, organizat de Asociația Urban Events, se desfășoară în perioada 16-18 octombrie 2026, în curtea interioară a Muzeului...

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român
Polițiștii locali din Sectorul 1 vor purta camere video în timpul intervențiilor
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 12:17

Polițiștii locali din Sectorul 1 vor purta camere video în timpul intervențiilor

Polițiștii locali din Sectorul 1 vor fi dotați, începând de astăzi, cu camere video de tip body-cam, care vor permite monitorizarea...

Polițiștii locali din Sectorul 1 vor purta camere video în timpul intervențiilor
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 11:28

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ

The Motans a fost invitat în matinalul „Bună dimineața, București!”, unde a vorbit despre cea mai recentă colaborare cu Irina Rimes, piesa...

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 10:44

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflației a ajuns la 6,61% în septembrie 2026, după trei luni de deflație, potrivit datelor publicate de Institutul Național de...

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:47

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie

Opt străzi din Sectorul 1 vor avea sens unic începând cu 16 octombrie, potrivit unui anunț al administrației locale. Măsura vizează...

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:18

Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini

Traficul este restricționat pe ambele benzi în Pasajul Unirii, pe sensul dinspre Strada Colței către Bulevardul Mărășești, după ce două...

Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini