Ascultă Radio București FM Live

„Iubire la puterea feminin” – ritualul de prevenție ce redefinește grija pentru sănătatea femeii în cinci pași  

„Iubire la puterea feminin” – ritualul de prevenție ce redefinește grija pentru sănătatea femeii în cinci pași  

Articol de Vicentiu Andrei, 23 septembrie 2024, 11:18

Aproximativ 96% dintre româncele cu vârsta între 16 și 44 de ani consideră starea lor de sănătate ca fiind bună sau foarte bună!

Fundația Renașterea și MSD România lansează proiectul „Iubire la puterea feminin”, o inițiativă menită să inspire femeile să-și prioritizeze sănătatea și să adopte o rutină de prevenție propusă de o echipă de profesioniști în domeniul sănătății ce include informații despre controale medicale periodice, vaccinarea anti-HPV, echilibrul emoțional și menținerea unui stil de viață sănătos.

Într-o lume în care informația devine tot mai accesibilă, dar este adesea fragmentată sau provine din surse fără temei științific, „Iubire la puterea feminin” își propune să ofere informații corecte privind sănătatea femeii despre prevenția a două dintre cele mai frecvente tipuri de cancer cu care femeile din România se confruntă, cancerul de col uterin și cancerul de sân.

Aproximativ 96% dintre femeile cu vârste cuprinse între 16 şi 44 de ani au o percepție bună și foarte bună asupra sănătății, cel mai ridicat procent din Europa1, deși speranța de viață este mai mică în România comparativ cu alte țări din Europa. De asemenea, există și un nivel scăzut de adresabilitate la servicii de prevenție primară, precum vaccinarea anti-HPV, sau la controale periodice preventive care permit depistarea unor boli în stadii timpurii.

„Iubire la puterea feminin” aspiră să devină un punct de referință pentru femeile din toate colțurile României și să contribuie la creșterea gradului de conștientizare a factorilor de risc ai acestor afecțiuni.

„Lansăm cu încredere Iubire la puterea feminin, marcând astfel un nou capitol în angajamentul nostru de a contribui la îmbunătățirea sănătății femeilor. Prin educație și acces la informație corectă, putem salva vieți și putem construi un viitor mai sănătos pentru femeile din România.” declară Mihaela Geoană, Președinte Fundația Renașterea.

Proiectul „Iubire la puterea feminin” vine în întâmpinarea unei nevoi acute de informație și sprijin în domeniul sănătății femeii, accentuând importanța acțiunilor preventive și a examenelor medicale periodice pentru femeile adulte.

Amalia Enache, prezentatoare TV și susținătoarea proiectului, consideră că „cea mai nobilă expresie a puterii feminine este grija pentru propria sănătate – o responsabilitate personală și un dar neprețuit pentru cei dragi. Îngrijirea de sine nu ar trebui să fie un lux sau o considerație secundară, ci un element fundamental în viața fiecărei femei. Prin „Iubire la puterea feminin”, suntem invitate să ne onorăm trupul și mintea, să ne educăm continuu și să ne asumăm controlul asupra sănătății noastre.”

Campania „Iubire la puterea feminin” propune un ritual de sănătate structurat în cinci componente, fiecare pas fiind ghidat de câte un specialist în sănătatea femeii.

1. Din perspectiva medicului de familie se subliniează importanța efectuării examenelor medicale periodice, va oferi un ghid pentru interpretarea semnelor și simptomelor care ne pot îndrepta spre anumite investigații medicale în prevenția cancerului de col uterin.
2. Din persepectiva medicului ginecolog se va pune accentul pe sănătatea reproductivă, oferind sfaturi pentru prevenția infecțiilor și subliniind importanța vaccinării anti-HPV atât pentru adolescenți, cât și pentru adulți. De asemenea, va oferi informațiile necesare despre cele mai frecvente infecții ginecologice și despre posibile probleme în timpul sarcinii.
3. Medicul oncolog va discuta despre screeningul și prevenția cancerelor feminine, inclusiv importanța mamografiilor și testelor Papanicolau.
4. Medicul psiho-oncolog va aborda importanța rezilienței emoționale și a unei minți sănătoase în fața provocărilor medicale.
5. În același timp, cei patru specialiști subliniază importanța unui stil de viață sănătos, ca fundament pentru prevenirea și ameliorarea afecțiunilor – importanța alimentației corecte și a exercițiului fizic, renunțarea la fumat pentru prevenirea cancerului, metodele de gestionare a stresului și anxietății legate de sănătate, pentru a menține atât binele fizic, cât și pe cel emoțional.

„În decursul activității noastre din ultimii 23 de ani, toate eforturile campaniilor noastre de informare s-au concentrat pe a aduce în atenția publică sănătatea femeii. Aceasta este un drept fundamental, pe care alte state la nivel mondial și l-au însușit la nivelul întregii societăți, dar și la nivel individual. Iubire la puterea feminin nu este doar o campanie, este o mișcare de conștientizare care vizează să întărească grija de sine a femeilor față de darul cel mai de preț – sănătatea. Prin vocile tuturor susținătoarelor acestei campanii, transmitem femeilor din România că grija față de propria sănătate este primul pas către un viitor mai bun pentru fiecare femeie, familie și pentru întreaga comunitate”, continuă Mihaela Geoană, Președinte Fundația Renașterea.

Inițiativa Iubire la puterea feminin marchează un angajament puternic al specialiștilor în sănătate feminină de a educa și a oferi resurse indispensabile pentru un stil de viață sănătos și o prevenție eficace a bolilor.

Nevoia de informare a femeilor asupra importanței prevenției a reieșit și în cadrul cursurilor avute în luna septembrie a acestui an cu reprezentanții medicali, în județele Argeș și Vrancea, întâlniri derulate în cadrul proiectului ReThink HPV Vaccination, co-finanțat de Comisia Europeană, prin programul EU4Health, derulat de Fundația Renașterea alături de INOMED și Asociația Eurocomunicare. Două dintre concluziile care s-au desprins în urma primelor întâlniri au fost că: majoritatea femeilor nu știau de compensarea de 50% a vaccinului anti-HPV pentru categoria de vârstă 19-45 ani, și a doua este nevoia de implicare activă a femeilor în deciziile legate de sănătatea proprie, dar și a membrilor familiilor lor.

MAE: Atenţionare de călătorie în Suedia
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 19:04

MAE: Atenţionare de călătorie în Suedia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Suediei...

MAE: Atenţionare de călătorie în Suedia
Sens unic, pe Strada Baicului, din 10 noiembrie
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 18:23

Sens unic, pe Strada Baicului, din 10 noiembrie

Se va circula în sens unic pe Strada Baicului începând de marți, 10 noiembrie, ora 10:00. Șoferii vor merge pe o singură bandă, dinspre...

Sens unic, pe Strada Baicului, din 10 noiembrie
Tribunalul Bucureşti a decis intrarea DAN AIR în insolvenţă. Compania aeriană a oprit toate zborurile
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 17:36

Tribunalul Bucureşti a decis intrarea DAN AIR în insolvenţă. Compania aeriană a oprit toate zborurile

Peste 11.000 de oameni au plătit bilete de avion şi au rămas cu banii daţi şi cu zborurile ‘în aer’! Compania românească cu...

Tribunalul Bucureşti a decis intrarea DAN AIR în insolvenţă. Compania aeriană a oprit toate zborurile
Efectuați verificări tehnice periodice, la mașini electrice!
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 17:23

Efectuați verificări tehnice periodice, la mașini electrice!

Defecțiunile tehnice pun în pericol atât viața șoferilor și a pasagerilor, cât și pe cea a celorlalți participanți la trafic, avertizează...

Efectuați verificări tehnice periodice, la mașini electrice!
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 17:05

Trenuri anulate, navetiștii care foloseau rute spre și dinspre București Nord, afectați

Operatorul privat Regio Călători a hotărît să anuleze 24 de curse, pe rute intens circulate din țară, din 5 noiembrie 2026. Măsura va...

Trenuri anulate, navetiștii care foloseau rute spre și dinspre București Nord, afectați
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 17:05

Explozia din Rahova: Despăgubiri de 80 de milioane de euro, daune materiale și morale

La un an de la explozia blocului din Rahova, dosarul cazului ajunge pe masa judecătorilor. Se cer despăgubiri de 80 de milioane de euro, daune...

Explozia din Rahova: Despăgubiri de 80 de milioane de euro, daune materiale și morale
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 17:04

STB ar putea devia patru linii, sâmbătă, 8 noiembrie, pentru meciul FCSB – CS Corvinul Hunedoara

Patru linii de transport public din București, care circulă în zona stadionului Arena Națională, ar putea avea trasee deviate, în acest...

STB ar putea devia patru linii, sâmbătă, 8 noiembrie, pentru meciul FCSB – CS Corvinul Hunedoara
Actualitate vineri, 6 noiembrie 2026, 17:04

Linia de noapte N106 va circula pe un traseu modificat în perioada 9 – 14 noiembrie

Linia de noapte N106 va circula pe un traseu modificat în cinci nopţi, în perioada 9 – 14 noiembrie, din cauza lucrărilor de construire a...

Linia de noapte N106 va circula pe un traseu modificat în perioada 9 – 14 noiembrie