US Open 2024: Favoritul numărul unu merge în ultimul act de la ”Flushing Meadows”, după ce adversarului i s-a făcut rău pe teren. Duelul american, decis după cinci seturi intense
US Open 2024 își cunoaște în momentul de față finaliștii de pe tabloul masculin, acolo unde favoriții numărul unu, respectiv, 12, au atins această fază a competiției. Jannik Sinner se va duela cu Taylor Fritz în ultimul act de la ”Flushing Meadows”, după cei doi tenismeni au resimțit sentimente diferite în partidele din ”careul de ași” pe care le-au avut de disputat.
Articol de mariosoare, 7 septembrie 2024, 09:49
În prima dintre cele două semifinale programate, italianul Jannik Sinner, lider mondial în ierarhia ATP, a dat peste britanicul Jack Draper, cap de serie 25, care venea după o victorie facilă în faza sferturilor de finală, fiind mai odihnit decât câștigătorul de la Australian Open din acest an. Jannik Sinner dorea să își ia revanșa în fața reprezentantului Marii Britanii, după ce în urmă cu trei ani, acesta era învins de ”urmașul” lui Andy Murray.
Confruntarea de pe suprafața de hard dintre cei doi a fost una extrem de echilibrată în primul set jucat, acolo unde învingătorul s-a decis la capătul prelungirilor. În ultimul game de serviciu de dinainte de intrarea într-un potențial tie-break, Jack Draper a cedat pe propriul serviciu, iar grație unui retur grozav, italianul s-a văzut servind pentru set. Game-ul de dinaintea încheierii actului inaugural a fost unul incendiar, deoarece s-au salvat două mingi de break, iar ”lupta” a fost una acerbă.
După stabilirea rezultatului de 7-5 în favoarea jucătorului văzut cu cele mai mari șanse la câștigarea titlului de la New York de majoritatea specialiștilor în tenis, setul al doilea a fost unul și mai strâns. Britanicul nu a mai comis erori pe serviciul său, astfel încât nu i-a mai permis italianului să fructifice vreuna dintre micile șanse apărute. Totul avea să se decidă într-un tie-break, dar acolo Jannik Sinner a condus cu 4-0, respectiv, 6-1, așadar adjudecarea acestui set a fost o misiune facilă.
Conducând cu scorul de 2-0 la general, actul al treilea a început dezastruos pentru reprezentantul Marii Britanii, deoarece acestuia i s-a făcut rău chiar pe suprafața de joc. Jack Draper a fost surprins vomitând la un moment dat, iar problemele medicale au împiedicat evoluția sa. Acesta i-a transmis arbitrului că suferă de amețeli puternice, dar a hotărât să continue înfruntarea de la US Open.
Totuși, prestația numărului unu în lume a fost una superioară față de seturile precedente, iar break-urile obținute au fost convertite în avantaj important. Jannik Sinner s-a impus mult mai clar în ultimul set al meciului, scor 6-2, iar pe final de act, adversarul său refuza schimburile lungi, încercând să scurteze punctele, tocmai din pricina disconfortului de la nivelul stomacului. În aceste condiții, victoria a fost asigurată în minimum de seturi de favoritul principal la cucerirea titlului din cadrul ultimului turneu de Grand-Slam al sezonului.
Pentru Jannik Sinner, este a doua oară când atinge un ultim act al unui turneu de Mare Șlem, după cel de la Australian Open, din acest an, atunci când îl învingea în cinci seturi pe rusul Daniil Medvedev, după ce jucătorul pe care l-a eliminat în sferturile întrecerii americane condusese cu scorul de 2-0 la seturi. În finala de la ”Flushing Meadows”, elevul antrenat de Darren Cahill, fostul tehnician al Simonei Halep, va da piept cu unul dintre favoriții gazdelor, Taylor Fritz.
Al 12-lea tenismen din clasamentul general masculin l-a depășit pe compatriotul său, Frances Tiafoe, cap de serie 20 la US Open, în cinci seturi foarte disputate și încărcate emoțional. Cel din urmă menționat a deschis ”balul” și a condus cu 1-0 la seturi, după ce s-a impus cu scorul de 6-4, pentru ca, mai apoi, Taylor Fritz să revină puternic în joc și să câștige al doilea act în prelungirile acestuia, scor 7-5.
După o pauză consistentă de vestiar în care a încercat să își adune forțele, Frances Tiafoe, care, în fazele anterioare ale competiției, a eliminat un alt co-național, Ben Shelton, s-a aflat în controlul partidei, iar acest detaliu i-a permis să aibă încă o dată avantaj față de adversarul său. Numărul 20 în lume s-a impus cu același scor din setul inaugural, dar în al patrulea act, situația s-a inversat, Taylor Fritz fiind mult mai sigur în lovituri, dar și mult mai precis pe primul serviciu.
Dramatismul a atins cote maxime atunci când s-a intrat în setul decisiv, acolo unde oboseala și-a spus cuvântul în privința lui Frances Tiafoe. Moralul ridicat era de partea celui care a trecut de Alexander Zverev în runda precedentă, iar Taylor Fritz domina autoritar majoritatea schimburilor de mingi. Acesta a reușit să se desprindă rapid și să câștige la cinci game-uri diferență. În 3 ore și 20 de minute, partida s-a încheiat cu victoria celui mai bine cotat, care, în cele din urmă, și-a respectat statutul de favorit.
Ultimul act, dintre Jannik Sinner și Taylor Fritz va fi unul cu totul și cu totul special pentru fanii americani ai tenisului, deoarece după o pauză de 18 ani, acest stat va avea un reprezentant în finala de la New York. În 2006, Andy Roddick reușea să atingă această bornă incredibilă, dar, de atunci și până acum, niciun alt yankeu nu a bifat o finală pe ”Arthur Ashe Stadium”. Pentru Taylor Fritz, înfruntarea cu tenismenul italian va fi prima lui participare într-un meci al ultimei faze dintr-o întrecere de Grand-Slam.
Duelul dintre cei doi sportivi este programat să înceapă duminică, 8 septembrie, de la ora 21:00, ora României, iar la capitolul meciurilor directe, egalitatea persistă. Italianul s-a impus cel mai recent, anul trecut, într-un set decisiv în cadrul turneului de la Indian Wells, iar americanul l-a învins în anul 2021 în minimum de seturi la aceeași competiție din SUA.