Ascultă Radio București FM Live

ANPC: Producători şi comercianţi de sucuri şi băuturi răcoritoare, amendaţi cu aproximativ două milioane de lei

ANPC: Producători şi comercianţi de sucuri şi băuturi răcoritoare, amendaţi cu aproximativ două milioane de lei

Articol de arionmihaela, 27 august 2024, 16:23

Mai mulţi operatori economici care produc sau comercializează sucuri şi băuturi răcoritoare au fost amendaţi cu circa două milioane de lei de către comisarii de la Protecţia Consumatorilor, în urma unor controale tematice derulate în perioada 29 iulie – 9 august.

Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), controalele au vizat 641 de operatori economici (distribuitori, magazine, staţii benzină şi producători) din întreaga ţară, iar în cazul a 516 dintre aceştia au fost constatate deficienţe.

Totodată, a fost verificată o cantitate de circa 245.000 litri de băuturi răcoritoare, sucuri şi nectaruri de fructe, dintre care peste 84.000 de litri nu respectau prevederile legale în vigoare, privind protecţia consumatorilor.

În urma deficienţelor constatate, comisarii ANPC au aplicat 416 amenzi în valoare de aproximativ două milioane lei, 206 avertismente, oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a circa 6.500 litri de băuturi răcoritoare, nectaruri şi sucuri din fructe, în valoare de peste 42.000 lei, care erau improprii consumului uman.

Printre neregulile constatate se află: comercializarea diverselor sortimente de băuturi cu ambalaje deteriorate; comercializarea unor produse cu data durabilităţii minimale depăşită; comercializarea unor produse care prezentau neconcordanţe între denumirea acestuia şi lista ingredientelor; comercializarea unor sucuri vrac fără a informa consumatorii despre aditivii, respectiv declaraţia nutriţională a acestora; comercializarea unor băuturi răcoritoare fără avertizări în ceea ce priveşte ingredientele care “pot afecta negativ activitatea copiilor şi atenţia acestora”; comercializarea unor produse fără a avea elementele de identificare – caracterizare sau alte informaţii traduse în limba română, pe etichetă.

De asemenea, nu erau respectate condiţiile de depozitare şi comercializare a băuturilor răcoritoare, a sucurilor şi nectarurilor de fructe (la temperatura mediului ambient, sub directa acţiune a razelor solare, nu la loc răcoros, aşa cum indică producătorii, direct pe paviment etc.).

În plus, s-au mai constatat: folosirea unor echipamente frigorifice neigienizate, cu acumulări masive de praf, impurităţi şi mucegai, cu depuneri şi resturi de produse şi ambalaje; utilizarea unor agregate frigorifice uzate, cu grătare ruginite; practici comerciale incorecte (utilizarea pe etichete a unor imagini de fructe, în realitate, printre ingrediente aflându-se diverse arome sau concentrate din respectivele fructe); lipsa afişării sau afişarea într-o formă ilizibilă, echivocă a preţurilor; lipsa afişării preţului pe unitatea de măsură; nerespectarea regimului promoţiilor; nerespectarea modului de indicare la raft a garanţiei reţinute în Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) pentru ambalajele reciclabile; lipsa autorizaţiei de funcţionare.

Weekend aglomerat pe litoral
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 15:44

Weekend aglomerat pe litoral

Aproximativ 150.000 de turişti se află pe litoral în acest weekend. Gradul de ocupare a ajuns la 90%, odată cu debutul festivalului „Beach,...

Weekend aglomerat pe litoral
Vremea se strică din nou
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 14:58

Vremea se strică din nou

Meteorologii au emis o atenționare cod galben de ploi abundente valabilă de duminică, de la ora 12.00, până luni, la ora 2.00. Codul vizează...

Vremea se strică din nou
Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice!
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 11:39

Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice!

Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice și reface platforma de garare. Lucrările de modernizare...

Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice!
Premieră la Străzi deschise, în acest weekend!
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 10:00

Premieră la Străzi deschise, în acest weekend!

Weekend-ul vine cu o premieră la Strazi Deschise, anunță Primăria Capitalei. Studenţii Universității de Științe Agronomice și Medicină...

Premieră la Străzi deschise, în acest weekend!
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 08:30

Spania, în semifinalele Cupei Mondiale!

Spania, campioana europeană, s-a calificat, vineri seară, în semifinalele Cupei Mondiale. Ibericii au trecut în sferturi de Belgia, scor 2-1,...

Spania, în semifinalele Cupei Mondiale!
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 21:35

Wimbledon: Campionul en titre Jannik Sinner l-a învins pe Djokovici. În finală va juca împotriva lui Zverev

Vineri, Jannik Sinner l-a învins  pe multiplul campion Novak Djokovici, cu 6-4, 6-4, 6-4, calificându-se în finala de la Wimbledon. A fost o...

Wimbledon: Campionul en titre Jannik Sinner l-a învins pe Djokovici. În finală va juca împotriva lui Zverev
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 21:25

ANM: Sâmbătă, vreme călduroasă

Sâmbătă, vremea se va încălzi și va deveni călduroasă, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Cerul va fi variabil, mai mult...

ANM: Sâmbătă, vreme călduroasă
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 19:55

STB: După 53 de ani de istorie pe șinele Bucureștiului, tramvaiele Tatra se pregătesc pentru ultimele călătorii

Societatea de Transport București marcheaza, printr-un eveniment special, retragerea din circulație a unui model de tramvai emblematic pentru...

STB: După 53 de ani de istorie pe șinele Bucureștiului, tramvaiele Tatra se pregătesc pentru ultimele călătorii