Ascultă Radio București FM Live

Salvați Copiii România: Patru din cinci educatori trebuie să gestioneze situații de bullying la grupă

Salvați Copiii România: Patru din cinci educatori trebuie să gestioneze situații de bullying la grupă
Foto: Sursa foto: comunicat de presa

Articol de bucurestifm, 4 iulie 2024, 10:23

Salvați Copiii România a publicat analiza de impact a programului antibullying desfășurat în 60 de grădinițe:

  • Programul a contribuit la dezvoltarea psiho-emoțională a peste 8.800 de copii.
  • 98% dintre specialiștii care au beneficiat de formare au dobândit instrumente pentru prevenirea bullyingului.
  • 50% dintre specialiștii din program constată reducerea comportamentelor agresive între copii.

Rezultatele fac parte din Analiza de impact a proiectului Să fim prieteni – Fără Bullying – un program de prevenire a bullying-ului derulat în anul școlar 2023-2024 de către Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației OMV Petrom în 60 de grădinițe. Programul a contribuit la dezvoltarea psiho-emoțională a 8.821 de copii cu vârste între 3 și 6 ani din 60 de grădinițe din București și 8 județe: Argeș, Buzău,  Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Ilfov, Prahova și Teleorman și are la bază o metodologie dezvoltată de Mary Foundation și Salvați Copiii Danemarca. Peste 600 de cadre didactice au dobândit competențele necesare implementării metodologiei Free of bullying la clasă, iar peste 8.800 de părinți au fost informați cu privire la metode educaționale pozitive.

Programul a fost monitorizat pe tot parcursul implementării, iar opiniile cadrelor didactice și părinților cu privire la comportamentele copiilor și gradul lor de integrare socială au fost colectate atât la începutul cât și la finalul anului școlar, prin intermediul analizei impact. Studiul preliminar efectuat în cadrul programului arăta că 78% dintre educatori erau nevoiți să gestioneze situații de bullying la grupă și 35% dintre educatori aveau în grupă copii care ocazional nu aveau cu cine să se joace.

70% dintre copiii preșcolari care au beneficiat de programul Să fim prieteni – Fără bullying au capacitatea de a-și exprima emoțiile și de a le gestiona într-un mod pozitiv (creștere de 12% față de evaluarea anterioară implementării programului); 83% dintre copii recurg la întrajutorare (creștere de 9%) și 88% dintre copii au tendința de a se raporta pozitiv la cei care sunt diferiți de ei (creștere de 9%).

Sursa foto: comunicat de presa

Referitor la atitudinea copiilor, 50% dintre specialiști constată reducerea comportamentelor agresive între copii. De asemenea, 98% dintre specialiștii care au beneficiat de formare, mentorat și au lucrat cu metodologia Să fim prieteni Fără bullying consideră că au dobândit instrumente pentru prevenirea bullyingului și 65% dintre ei și-au îmbunătățit semnificativ colaborarea cu părinții. În plus, 36% dintre părinții implicați în program declară că gestionează mai bine conflictele între copii. Analiza de impact integrală poate fi accesată aici.

„Fenomenul de bullying este interiorizat puternic de copii, mai ales la vârste fragede, când interacțiunile sociale funcționează ca plasă de siguranță. Este crucial să prevenim și să-i învățăm pe copii cum să fie empatici, cum să rezolve situațiile de conflict fără a-l vulnerabiliza pe celălalt și cum să-și manifeste emoțiile pozitiv.

Bullyingul este un fenomen grav și, atunci când apare la vârste fragede, consecințele lui vor fi dificil de corectat pe termen lung: izolarea, somatizările, lipsa de încredere. Programul propus de Salvați Copiii are impact dovedit în toate grădinițele cu care am lucrat, indiferent de mediul social: 64% dintre specialiști au remarcat îmbunătățirea climatului educațional”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Formarea și cultivarea empatiei la grădiniță sunt esențiale

Preșcolarii nu vorbesc acasă despre bullying, dar părinții trebuie să fie atenți la manifestările copiilor care pot semnala consecințe ale bullyingului.

Astfel, copiii victime ale bullyingului:

• se îmbolnăvesc mai des decât cei care nu trec prin aceste experiențe;
• nu doresc să participe la activitățile de grup de copii și deseori preferă să stea singuri;
• nu vor să meargă la grădiniță.

Metodologia se bazează pe cercetări de ultimă oră în domeniul sociologiei și psihopedagogiei și a fost dezvoltată de Mary Foundation și Salvați Copiii Danemarca și adaptată pentru România de către Salvați Copiii România, începând cu anul 2019.

Scopul este de a transforma grădinițele în comunități pozitive în care copiii se tolerează și se respectă reciproc prin:

  • dezvoltarea abilităților copiilor de a avea grijă unii de ceilalți și cultivarea curajului de a-și apăra prietenii care nu se pot apăra singuri,
  • conștientizarea educatorilor și a părinților cu privire la impactul pe care îl au adulții asupra relațiilor dintre copii și întărirea colaborării dintre educatori, părinți și copii.

Bullying-ul este un fenomen care apare la nivelul grupurilor de copii și se referă la comportamente variate care umilesc și exclud prin natura lor, sunt repetate sau fac parte dintr-un tipar care se manifestă pentru o perioadă de timp. Cel mai adesea, comportamentele de tip bullying sunt ascunse de ochii adulților și continuă în absența unor măsuri specifice de intervenție. Bullying-ul poate lua forma poreclitului sau a violenței fizice, dar se poate manifesta și mai subtil, prin ignorare, excludere, bârfă, zvonuri despre o persoană și, prin urmare, poate fi dificil de identificat.

Salvați Copiii atrăgea atenția asupra extinderii fenomenului de bullying încă din 2016, aducând în atenția specialiștilor datele colectate prin derularea studiului ”Bullying-ul în rândul copiilor – studiu sociologic la nivel național”:

  • în ciclurile primar și gimnazial, 3 din 10 copii erau excluși în mod constant din grupul de colegi;
  • 3 din 10 copii erau amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi;
  • 1 din 4 copii fusese umilit în fața colegilor.

În iunie 2022, Salvați Copiii a realizat o consultare în rândul copiilor, iar rezultatele arată că incidența fenomenului a crescut față de 2016: 4 din 5 elevi afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață.

Mai mult, jumătate dintre elevii din școlile din România declară că sunt victime ale bullyingului în mod constant. procentul elevilor care spun că au fost victime ale bullying-ului a crescut de la 29% în 2016 la 49% în 2022. Tot în această perioadă a crescut procentul celor care au fost martori ai situațiilor de bullying de la 73% la 81%, potrivit studiilor Salvați Copiii România.

Sursa foto: comunicat de presa

Lista grădinițelor în care a fost implementat programul „Să fim prieteni – Fără bullying” în anul școlar 2023-2024

  1. Grădinița „Școala Gimnazială Mihai Viteazul”, Fetești, Ialomița
  2. Grădinița „Clopoțel”, București
  3. Grădinița „Zâna Florilor”, București
  4. Grădinița „Maica Domnului”, București
  5. Grădinița Nr. 246, București
  6. Grădinița Nr. 274, București
  7. Grădinița Nr. 250, București
  8. Grădinița cu PP„Fantezia”, Costești, Argeș
  9. Grădinița cu PP „Aripi Deschise”, Pitești, Argeș
  10. Grădinița cu PP „Micul Prinț”, Pitești, Argeș
  11. Grădinița cu PN „Campionii”, Mioveni, Argeș
  12. Grădinița cu PP „Sfânta Marina”, Câmpulung, Argeș
  13. Grădinița cu PP „Sfântul Nicolae”, Câmpulung, Argeș
  14. Grădinița „Liceul Tehnologic Lopătari”, Buzău
  15. Grădinița cu PN, Stâlpu, Buzău
  16. Gradinita cu PN, Mânzălești, Buzău
  17. Grădinița cu PN, Verneşti, Buzău
  18. Grădinița cu PN, Nișcov, Buzău
  19. Grădinița cu PN, Zorești, Buzău
  20. Grădinița cu PN Nr. 1, Ulmeni, Călărași
  21. Grădinița cu PP „Voinicel”, Călărași
  22. Grădinița cu PP Nr. 2, Oltenița, Călărași
  23. Grădinița cu PP Nr. 1, Dichiseni, Călărași
  24. Grădinița cu PN, LUICA, Călărași
  25. Grădinița cu PN Nr. 1 „Nicolae Bălcescu”, Teleorman
  26. Grădinița cu PN Nr. 1, Șotânga, Dâmbovița
  27. Gradinita cu PN, Pucheni, Dâmbovița
  28. Grădinița „Școala Gimnazială Radu cel Mare”, Găești, Dâmbovița
  29. Grădinița cu PP Nr.14, Târgoviște, Dâmbovița
  30. Gădinița cu PP Nr. 15, Târgoviște, Dâmbovița
  31. Grădinița „Muguri de Anin”, Aninoasa, Dâmbovița
  32. Grădinița cu PP și PN „Scoala Gimnaziala Spiru Haret”, Țăndărei, Ialomița
  33. Grădinița cu PP Nr.1, Urziceni, Ialomița
  34. Grădinița cu PP „Dumbrava Minunată”, Slobozia, Ialomița
  35. Grădinița cu PN, Dridu, Ialomița
  36. Grădinița cu PP „Junior”, Slobozia, Ialomița
  37. Gradinita cu PP „Raza de Soare”, Urziceni, Ialomița
  38. Grădinița cu PN, Ograda, Ialomița
  39. Grădinița cu PP Nr. 1, Clinceni, Ilfov
  40. Grădinița „Școala Gimnazială Nr. 1”, Cornetu, Ilfov
  41. Grădinița Nr. 5, Buftea, Ilfov
  42. Grădinița cu PN și PP„Tărâmul Prieteniei”, Domnești, Ilfov
  43. Grădinița „Școala Gimnazială Nr. 1”, Mogoșoaia, Ilfov
  44. Grădinița cu PP și PN „Iulia Hașdeu”, Câmpina, Prahova
  45. Gradinita cu PP Nr. 9, Câmpina, Prahova
  46. Grădinița cu PN Step by Step ,,Căsuța fermecată”, Poiana Vărbilău, Prahova
  47. Grădinița cu PP Nr. 38, Ploiești, Prahova
  48. Grădinița cu PP Nr. 2, Filipeștii de Pădure, Prahova
  49. Grădinița cu PN și PP „Dandelion”, Băicoi, Prahova
  50. Grădinița „Școala Bogdana”, Teleorman
  51. Grădinița cu PN, Sfințești, Teleorman
  52. Grădinița cu PN Nr. 1, Putineiu, Teleorman
  53. Gradinița cu PN, Răsmirești, Teleorman
  54. Gradinița cu PN, Slobozia Mandra, Teleorman
  55. Grădinița cu PN, Crângu, Teleorman
  56. Gradinita cu PN Nr. 1, Ciolăneștii din Deal, Teleorman
  57. Grădinița cu PP Nr. 6, Alexandria, Teleorman
  58. Grădinița cu PN Nr. 1, Crângeni, Teleorman
  59. Grădinița cu PN Nr. 1, Salcia, Teleorman
  60. Grădinița cu PN, Bragadiru, Teleorman
Mai multe clădiri din București, iluminate în culoarea violet
Actualitate marți, 3 decembrie 2024, 20:59

Mai multe clădiri din București, iluminate în culoarea violet

  Palatul Parlamentului, sediul Primariei Capitalei, dar și cladirile unor instituții din țara au fost iluminate in aceasta seara in culoarea...

Mai multe clădiri din București, iluminate în culoarea violet
Un bărbat și o femeie au fost găsiți morți într-un apartament din Sectorul 5, unde se simțea un puternic miros de gaz
Actualitate marți, 3 decembrie 2024, 16:03

Un bărbat și o femeie au fost găsiți morți într-un apartament din Sectorul 5, unde se simțea un puternic miros de gaz

Poliția Capitalei informează că astăzi Secția 19 a fost sesizată, prin apel 112, de către o persoană, cu privire la faptul că nu reușește...

Un bărbat și o femeie au fost găsiți morți într-un apartament din Sectorul 5, unde se simțea un puternic miros de gaz
La Târgul de carte Gaudeamus lansare de carte a profesorilor FJSC despre impactul Inteligenței Artificiale 
Actualitate marți, 3 decembrie 2024, 15:05

La Târgul de carte Gaudeamus lansare de carte a profesorilor FJSC despre impactul Inteligenței Artificiale 

Miercuri, 𝟒 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, de la 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟔:𝟎𝟎, profesorii Facultății de Jurnalism și...

La Târgul de carte Gaudeamus lansare de carte a profesorilor FJSC despre impactul Inteligenței Artificiale 
Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracţiuni într-o singură zi
Actualitate marți, 3 decembrie 2024, 14:58

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracţiuni într-o singură zi

În ultimele 24 de ore: Peste 28.000 de verificări efectuate cu aplicaţia eDAC pentru a preveni şi combate posibile fapte ilegale 359 de...

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracţiuni într-o singură zi
Actualitate marți, 3 decembrie 2024, 14:51

Peste 500 de pacienţi aduşi cu elicopterul pe heliportul SUUB

Astăzi se împlinesc 5 ani de când heliportul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti a devenit operaţional. De la inaugurarea heliportului...

Peste 500 de pacienţi aduşi cu elicopterul pe heliportul SUUB
Actualitate marți, 3 decembrie 2024, 14:00

AMI ne poartă „Interstelar” – o piesă despre emoție, regăsire și iubire

Astăzi, AMI a fost invitata matinalului București FM, unde a dezvăluit povestea din spatele piesei sale recente, „Interstelar”. Artista și-a...

AMI ne poartă „Interstelar” – o piesă despre emoție, regăsire și iubire
Actualitate marți, 3 decembrie 2024, 12:21

Sabina și Alexandru Grigore: Soft-skills, voluntariat și pasiunea de a forma lideri

În ediția de vineri a emisiunii „Generația Z”, am abordat un subiect de mare interes pentru tineri: ce înseamnă cu adevărat soft skills,...

Sabina și Alexandru Grigore: Soft-skills, voluntariat și pasiunea de a forma lideri
Actualitate marți, 3 decembrie 2024, 11:14

Cum obții un loc de parcare de reședință, în Sectorul 5?!

Un nou Regulament pentru atribuirea locurilor de parcare de reședință, în Sectorul 5, stabilește că acestea pot fi atribuite numai...

Cum obții un loc de parcare de reședință, în Sectorul 5?!