Ascultă Radio București FM Live

VIDEO: Alexandru Bebia – câștigătorul celei mai bune voci de radio

Articol de eugenvrabie, 25 iunie 2024, 13:21 / actualizat: 23 septembrie 2024, 20:37

În ediția de vineri a emisiunii Generația Z l-am întâlnit pe Alexandru Bebia, un elev de 18 ani al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”. Alexandru, pe lângă cele 2 trupe muzicale din care face parte, este și actor. A fost nominalizat pentru cel mai bun actor în rol principal și cea mai bună dicție cu rolul domnul Frank din piesa „Jurnalul Annei Frank”. A câștigat premiul pentru cea mai bună voce de radio în cadrul „Festivalului Vocea Teatrului Licean Bucureștean”.

„Am reușit să construiesc un personaj care sper să-l onoreze pe domnul Frank”

L-am întrebat de ce a ales personajul domnului Frank și care a fost procesul de a intra în pielea lui, iar Alexandru ne-a surprins cu documentarea făcută și cu motivul său: „Mi s-a părut o provocare și chiar am considerat că se potrivește cu mine. Am simțit că mă pot dezvolta foarte tare după acest rol”.

Pe lângă asta, a fost dificil să construiască un personaj ce a trăit acum 100 de ani, de la poze cu hainele epocii, la relatări ale vremii. A citit jurnalul și scenariul de nenumărate ori, domnul Frank a fost construit ca un tip familial, bun la inimă și optimist, o tipologie de personaj unică pentru Alexandru față de experiențele sale anterioare.

Cu un rol aflat total în antiteză cu cel al domnului Frank, tânărul ne-a povestit despre pastorul pe care l-a interpretat în „Vrăjitoarele din Salem” și despre cum pleacă cu ceva nou din fiecare interpretare – personajele pe care le joacă îl ajută să se dezvolte.

Sursa foto: Eugen Vrabie

„Ai niște emoții reale, e greu să te schimbi de la un rol la altul”

Curioși cum suntem, am vrut să aflăm cum se plânge la comandă în teatru. Contrar speculațiilor noastre – că te gândești la ceva trist sau ții o ceapă în buzunar – Alexandru ne surprinde din nou și ne mărturisește că nu are un răspuns: „Mi s-a întâmplat inclusiv la domnul Frank să plâng.

La majoritatea reprezentațiilor am plâns și au fost lacrimi reale. Nu am avut un moment în care să zic gata, după replica asta trebuie să plâng. După ce am asimilat toate aceste emoții, mi-a venit natural. M-am gândit că sunt un tată – sună ciudat să o spun cu voce tare. […] Cred că asta e cea mai frumoasă parte. Nicio emoție din teatru nu e fake.

Ne-a fost ușor să ne dăm seama de pasiunea lui pe măsură ce discuția a continuat și ni s-a oferit o analiză mai detaliată a progresului domnului Frank în cadrul spectacolului. El ne-a explicat cum personajul evoluează, cum ajunge să fie doborât de circumstanțe, cum devine greu să fie și să rămână stâlpul familiei.

Cu toate că sunt multe lucruri bune, există și dificultăți. Cea mai complicată parte, ne spune actorul, a fost să înțeleagă acele vremuri, comportamentele de atunci și cum să se simtă față de evenimentele jucate.

„Este o piață competitivă”

„Mereu o să am în spatele minții teatru, teatru, hai fă teatru”, surâde Alex, dar ne mărturisește că nu se crede cel mai potrivit pentru meseria de actor. Ne spune despre compromisurile necesare, despre determinare și munca ce trebuie depusă. Se întreabă și el dacă o poate duce până la capăt într-o industrie competitivă, plină de aspiranți. Cu toate astea, speră că drumurile să-l aducă înapoi la teatru, chiar dacă după 2 ani de visat la UNATC s-a răzgândit.

Până îl vom revedea pe Alexandru pe marele ecran, el se ocupă și de muzică. E membru în două trupe muzicale, chitarist și recent introdus în lumea cântatului, invitatul nostru s-a dovedit a fi un tânăr remarcabil, plin de pasiune și energie pentru tot ce ține de lumea artistică.

Dacă ești curios să afli mai multe detalii despre Alexandru Bebia și despre multe altele, intră pe canalul de YouTube București FM. Ne găsești pe Instagram și Facebook pentru momente din afara emisiunii, iar pe TikTok te așteptăm pentru sesiunea noastră de Speed Questions.

Pe noi ne poți auzi în fiecare vineri, de la ora 21:00, pe București FM, în Generația Z.

Modelele Generației Z: Ce valori caută tinerii la influenceri și lideri de opinie
Generatia Z luni, 1 iunie 2026, 13:02

Modelele Generației Z: Ce valori caută tinerii la influenceri și lideri de opinie

Modelele Generației Z: Ce valori caută tinerii la influenceri și lideri de opinie? În „Generația Z”, realizatorii Iulia și Matei au adus...

Modelele Generației Z: Ce valori caută tinerii la influenceri și lideri de opinie
Tatuajele, între tendință și identitate personală
Generatia Z luni, 25 mai 2026, 10:37

Tatuajele, între tendință și identitate personală

În „Generația Z”, antropologul și profesorul universitar Andrei Mihail a discutat despre identitatea și semnificațiile culturale pe care...

Tatuajele, între tendință și identitate personală
„Off The Couch”, proiectul care îi ajută pe tinerii din Generația Z să socializeze offline
Generatia Z luni, 18 mai 2026, 13:29

„Off The Couch”, proiectul care îi ajută pe tinerii din Generația Z să socializeze offline

În noua ediție a emisiunii Generația Z, atenția s-a îndreptat către proiectele dedicate tinerilor și nevoia tot mai mare de conectare....

„Off The Couch”, proiectul care îi ajută pe tinerii din Generația Z să socializeze offline
Cum schimbă „Date Me Maybe” regulile dating-ului în 2026: fără swipe, cu recomandări reale
Generatia Z luni, 11 mai 2026, 16:21

Cum schimbă „Date Me Maybe” regulile dating-ului în 2026: fără swipe, cu recomandări reale

Cum a apărut ideea „Date Me Maybe” Alina și Mihai ne-au explicat că ideea a pornit de la observația că oamenii sunt mult mai sinceri în...

Cum schimbă „Date Me Maybe” regulile dating-ului în 2026: fără swipe, cu recomandări reale
Generatia Z luni, 4 mai 2026, 15:28

1 Mai în 2026: cum aleg tinerii să-și petreacă timpul liber

Pentru mulți tineri, 1 Mai a devenit una dintre acele zile care vine cu un plan deja stabilit: ieșiri cu prietenii, grătare, poate un drum la...

1 Mai în 2026: cum aleg tinerii să-și petreacă timpul liber
Generatia Z luni, 27 aprilie 2026, 10:51

Cum să vorbești în public și să îți construiești un brand personal autentic în 2026

În universul vibrant al emisiunii Generația Z de la București FM, Ingrid și Matei au deschis o discuție esențială despre ceea ce ne definește...

Cum să vorbești în public și să îți construiești un brand personal autentic în 2026
Generatia Z luni, 20 aprilie 2026, 10:48

Generația Z și public speaking-ul: peste 250 de elevi înscriși la „Vocea unei Generații”

Concursul liceenilor La ediția din 2026 a concursului „Vocea unei Generații” , peste 250 de liceeni din 24 de județe și din București s-au...

Generația Z și public speaking-ul: peste 250 de elevi înscriși la „Vocea unei Generații”
Generatia Z luni, 6 aprilie 2026, 14:36

Moda în Generația Z: identitate, confort și influențe din pop culture

În Generația Z, discuția din studio a pus sub lupă relația strânsă dintre identitate și stil vestimentar, precum și discrepanța dintre...

Moda în Generația Z: identitate, confort și influențe din pop culture