VIDEO: „Nu am un singur personaj, evident din lipsă de buget.” – Șerban Pavlu despre filmul EXT. MAȘINĂ. NOAPTE
EXT. MAȘINĂ. NOAPTE este tipul acela de film despre care dacă știi prea multe, n-are niciun rost să-l mai vezi. Până și titlul este un nonsens. Filmul are doar 73 de minute, dar multe personaje, mai exact 12. Sunt filmate scene foarte lungi, în stiluri și formate diferite ca în final să fie montate în ordine non-cronologică. Deși actorul Șerban Pavlu nu ne poate spune prea multe despre noul lungmetraj, acesta a venit în matinalul București FM cu câteva povești de pe platourile de filmare.
Articol de bucurestifm, 20 iunie 2024, 14:03
Pentru inceput ne decripteaza titlulul: „EXT. înseamnă exterior. Titlul este o parafrază la un program obișnuit care ni se înmânează nouă, actorilor, în care se precizează secvențele cu aceste denumiri. Când citești pe program EXT. MAȘINĂ. NOAPTE înțelegi că este o secvență care are loc în exterior cu o mașină pe timp de noapte.”
Misterul filmului rămâne nedezvăluit. „Este un film despre cum se fac filmele, nu este original absolut. S-a mai practicat tipul acesta de subiect și de abordare, dar nu în felul în care o facem noi. Este inedit în toate privințele: felul în care este montat, cast-ul filmului care face mai multe lucruri în film, inclusiv personajul meu.”
Există totuși câteva detalii pe care invitatul din matinal ni le-a oferit. „Nu am un singur personaj, evident din lipsă de buget. Din această cauză, orice om, face mai multe lucruri. Practic, lipsa de buget portretizată în film poate să ducă la astfel de întâmplări inedite.”
„În ceea ce privește montatul există niște module, care aparent sunt complet independente și trebuie să le vezi pe toate ca să aibă mai mult sens.”
Avanpremiera de la TIFF 2024 va avea loc vineri, 21 iunie, la Casa de Cultură a Studenților, de la ora 18:00. Filmul se va relua sâmbătă, 22 iunie, la Cinema Victoria, de la 17:30.
Actorul recomandă vizionarea lungmetrajelor în cadrul festivalurilor de film. „A urmări filmele cu un program în mână, să faci o listă de vizionări și să te poți întâlni cu oamenii care s-au pregătit la fel este o experiență care-ți poate deschide o poartă spre o perspectivă cu totul nouă, alta decât a vedea tu filmele singur acasă.”
Una dintre cele mai mari probleme ale lui Șerban este gestionarea timpului. „Am început să folosesc telefonul, vrând-nevrând. Eram foarte atehnic și acum notez în calendar orice. Fac niște lucruri care mi se păreau foarte departe de viața mea, de tipul corporate. Chiar îi compătimeam ,gândidu-mă :vai ce viață duc acești oameni …ma gandeam că si de asta am dat eu la teatru să nu stau cu agenda după mine.”
Hai cu un play la videoclipul de mai sus pentru a afla care este scenariul creat de inteligența artificială pe care Șerban Pavlu l-ar accepta dacă i-ar fi propus de un regizor!