VIDEO: Ceasul Social – povestea unui discurs de succes
Am vorbit vineri în emisiune despre Ceasul Social, o aplicație care te ajută să dai discursuri mai bune. Aplicația a fost creată de la zero de cinci elevi ai Colegiului Național „Dimitrie Cantemir”, aplicație cu care au și câștigat un concurs, Success Idea Challenge.
Articol de eugenvrabie, 20 iunie 2024, 09:33
Mai exact, vineri seara, la Generația Z, am vorbit despre Ceasul Social cu Ruxandra, Radu, Alexandru, Irina și Sorin. Și-au împărțit sarcinile și au început munca: Sorin se ocupă de coordonare, Radu și Alexandru de software engineering, Irina de branding & marketing, iar Ruxandra de graphic design.
Totul a început de la un concurs de informatică. Misiunea era să creeze o aplicație care să ajute oamenii – dar să fie ceva original, ceva ce nu mai există. A fost nevoie de șapte ore intense de gândire pentru a ajunge la Ceasul Social. Numele este inspirat de mottoul lor, „e timpul să vorbim!”, ne spune Sorin.
Am fost curioși dacă au avut alte idei de aplicații. Sorin ne-a spus că s-au mai gândit la o aplicație care să te ajute să găsești voluntariat în apropiere, la o aplicație care să te ajute cu plata taxelor, dar și la una cu rețete culinare.
În cadrul concursului Success Idea Challenge au avut mai mulți mentori de la care au învățat despre business, noțiuni de marketing, antreprenoriat și multe altele. Ajutor au primit și pentru a dezvolta planul de afaceri, „Mentorii au fost foarte buni!Nu ne așteptam să fie așa de buni și să învățăm toate lucrurile pe care le-am învățat. Radu glumește că acum știe mai mult despre bussines decât ar trebui să știe.”, spune Sorin.
Ce face aplicația?
Ceasul Social îți oferă posibilitatea de a alege un public în fața căruia să vorbești, de exemplu un discurs la școală, liceu, facultate. Îți analizează mișcările corpului, dicția, cursivitatea, practic tot ce ține de comunicare, atât verbală cât și non-verbală. După ce îți analizează discursul, aplicația trimite feedback despre punctele slabe și oferă sugestii despre ce ai putea schimba și cum.
În viitor și-au propus să adauge în aplicație posibilitatea de a primi feedback din partea unor specialiști în domeniul comunicării și multe alte funcții gândite să ajute utilizatorul cât mai mult și cât mai rapid. „Cu siguranță vrem să continuăm cu dezvoltarea aplicației, pentru că mai sunt multe lucruri de făcut.“
Va costa aplicația?
Un aspect foarte important este și costul utilizării aplicației, iar ei au fost atenți la asta. S-au gândit la o variantă standard, gratuită, cu acces limitat la funcționalități, care va include reclame. Variantă fără reclame va avea acces la toate funcțiile aplicației, care e normal să coste. Încă se gândesc la un preț, pentru că au planuri mărețe și vor să o dezvolte și mai mult.
„Varianta cea mai basic va fi gratuită, dar vor exista reclame. Chestii mai avansate din aplicație, pentru că noi vrem să o facem cât mai complexă, cu cât mai multe medii și un plan de lecții și feedback de la experți, ei, chestiile astea vor costa bani.”
I-am rugat, ca un exercițiu creativ, să ne descrie aplicația în câteva cuvinte.
Radu: „Te ajutăm să vorbești mai bine.”
Irina: „Poate fi descărcată de oriunde. E gratis.”
Ruxandra: „Discursuri la degetele tale! Adică foarte accesibil pentru buzunarul tău.”
Alexandru: „Este accesibilă și foarte utilă.”
Sorin: „Devii un maestru prin câteva click-uri!”
După câștigarea concursului și premiului cel mare, nu se gândesc la vacanțe, ci tot la muncă și la cum pot aduce îmbunătățiri aplicației. Curios este faptul că părinții lor au aflat foarte târziu despre asta. „Cred că nici nu au știut, aproape toți. Părinții mei nu au știut că am avut succes până nu am câștigat”. Cu asemenea realizare, ne-am gândit că s-au lăudat acasă, dar aparent, părinții multora dintre ei nici măcar nu au știut de concurs, au aflat abia după ce l-au câștigat.
Dacă ești curios să afli mai multe detalii despre aplicația Ceasul Social și despre multe altele, intră pe canalul de YouTube București FM să urmărești întreaga conversație.
Ne găsești pe Instagram și Facebook pentru momente din afara emisiunii, iar pe TikTok te așteptăm pentru sesiunea noastră de Speed Questions.
Pe noi ne poți auzi LIVE în fiecare vineri, de la ora 21:00, pe București FM, în Generația Z.