Bine de citit: Năvala apelor
Articol de razvanursuleanu, 23 mai 2024, 12:17
Romanul lui Evgheni Zamiatin este un „Baltagul” aflat într-o ligă superioară și spun asta ca să nu fiu chiar nepoliticos față de Sadoveanu, afirmând că „Năvala apelor” se află într-o ligă cu mult superioară…
Huxley, Orwell, Vonnegut sau Le Guin sunt doar câțiva dintre scriitorii care s-au inspirat din lucrările lui Zamiatin, probabil că la fel a făcut și Sadoveanu – există prea multă sevă literară în „Baltagul” (anul apariției – 1930) ce are iz de „Năvala apelor” (apărut în 1929) – dar mă voi încumeta totuși să notez câteva dintre diferențele – haideți să le numim semnificative – care despart cele două romane.
În primul rând, am fost surprins să descopăr că un roman scris de un rus în urmă cu o sută de ani nu conține și o cantitate impresionantă de băutură (prin comparație, „Baltagul” se bălăcește practic în alcool), singura apariție din universul bahic fiind reprezentată de o sticlă de Madera, din care protagoniștii nici măcar nu prea se înghesuie să bea.
Sursa foto: Razvan Ursuleanu
Dacă ar fi să aleg între cele două personaje principale, firește că Vitoria Lipan se va instala cu ușurință în prim plan. Vitoria este o adevărată forță a naturii, iar cititorul (nefiind o țintă a răzbunării) se simte bine în compania ei, în timp ce Sofia Ivanovici este o femeie lipsită de orice speranță, ce duce o viață cenușie din care nici măcar nu îndrăznește să se gândească să evadeze, dar care îmi pare a fi un personaj mult mai credibil al acelor vremuri și locuri întunecate, în care personalitatea și drepturile unei femei erau considerate noțiuni abstracte și periculoase.
Arma selectată de Sadoveanu pentru înfăptuirea crimei – un baltag – este o alegere poate mai potrivită pentru un cadru literar decât toporul rudimentar de care se folosește Sofia, dar în același timp presupun că țăranul rus, de la începutul secolului trecut, avea în ogradă mai curând un topor clasic pentru tăiat buturugi, pe cât de mare pe atât de solid, decât un baltag mic și pretențios, destinat mai curând cioplitului, astfel că Sofia a dat și ea cu ce a avut la îndemână prin gospodărie.
Dincolo de aceste considerente, mărturisesc că îmi este de fapt destul de greu să găsesc deosebiri relevante care să avantajeze în planul literar lucrarea lui Sadoveanu.
Chiar dacă aș privi narațiunea doar printr-un strict obiectiv al moralității, tot romanul lui Zamiatin îmi pare a fi superior, pentru că o altă diferență între cele două cărți – de această dată foarte importantă – este aceea că, spre deosebire de „Baltagul”, în „Năvala apelor” există și consecințe pentru cel ce se răzbună…
