Ascultă Radio București FM Live

„Emoții românești”, prima expoziție temporară a Muzeului Antipa despre viața sălbatică din România

„Emoții românești”, prima expoziție temporară a Muzeului Antipa despre viața sălbatică din România

Articol de bucurestifm, 14 mai 2024, 11:21 / actualizat: 15 mai 2024, 11:23

Vernisajul expoziției temporare de fotografie „emoții românești”, un proiect realizat de fotograful de wildlife Rareș Beșliu în parteneriat cu Muzeul Antipa are loc joi, 16 mai de la ora 18.30. Expoziția va fi deschisă publicului larg până pe 4 august.

În cadrul vernisajului, Rareș va lansa albumul fotografic „emoții – ediția paperback”. Este o carte cu același conținut ca al albumului în varianta hardcover, însă la dimensiuni mai reduse. Albumul poate fi achiziționat de la Muzeul Antipa iar ulterior va fi disponibil și în librării și pe site-ul www.raresbesliu.com.

Deși în ultimul an Rareș Beșliu a fotografiat mai mult nordul lumii, concentrându-se pe zonele arctice, acolo unde lumea se topește văzând cu ochii, România a fost și va rămâne mereu țara unde s-a îndrăgostit de natură și de fotografia de wildlife. Aici a trăit emoția descoperirii vieții sălbatice – o lume nouă pentru el, fără grai, dar captivantă și plină de povești.

Rares Besliu

„Am urmărit cu orele țiuitul portocaliu al pescărașului albastru, am înțeles ce-i eleganța prin penele egretei, am rămas mut în fața culorilor prigoriilor, am înțeles ce-i iubirea prin mama-corcodel care-și cară bobocii în spate. Am găsit emoția odată cu fotografia piciorongului din Deltă. L-am numit „cowboy-ul cu picioare lungi” și am țesut în jurul lui un întreg scenariu. A fost momentul în care am știut că asta caut – cadre cu povești și emoții”, spune Rareș Beșliu.

„emoții românești”, prima expoziție temporară a Muzeului Antipa despre viața sălbatică din țara noastră, cuprinde 30 de fotografii cu animale ce se găsesc și pe teritoriul României. Imaginile fac parte din albumul „emoții”, unde cititorii pot găsi poveștile complete ale animalelor surprinse de Rareș Beșliu, dar și multe alte cadre cu viețuitoare din colțuri mai îndepărtate ale lumii.

„Să credem că animalele nu au emoții e ca și cum am crede că suntem singuri pe Pământ. După atât de mult timp petrecut cu ele, sunt convins că și ele simt la fel ca noi, chiar dacă nu li se înroșesc obrajii și nu le tremură mâinile, chiar dacă nu au riduri să se încrunte ori glas să spună „mi-e dor”. Cine are ochi (sau un obiectiv bun) le vede însă cum se ciondănesc, își înfoaie penele, dansează, scot ghearele, rânjesc, își fac daruri, latră, țipă sau chiar urlă. Viețuitoarele ne vorbesc prin ceea ce fac, prin acțiunile lor, prin interacțiunea cu habitatul care le susține existența”, completează artistul.

Evenimentul va avea loc în prezența domnului dr. Luis Ovidiu Popa – director general al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, a jurnalistei Mona Nicolici precum și a Mariei Gheorghiu, Președinte Asociația OvidiuRO.

Autor: Stela Alecsiu

Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 16:30

Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități

Discutăm despre retragerea permisului din motive medicale, responsabilitățile Poliției Rutiere și ce se întâmplă când o persoană continuă...

Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități
DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:38

DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări

Direcția Națională Anticorupție (DNA) informează că astăzi procurorii efectuează percheziții în 15 locații situate în București și...

DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări
Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:12

Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe

„O zi pe săptămână pentru următoarea generație” este un program al Muzeului de Artă Recentă dedicat tinerilor cu vârsta sub 25 de ani....

Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe
Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:03

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect fără sediu și fără bilet de intrare, reunește 68 de locuri din Capitală în care sunt dezvoltate...

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:55

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026

În perioada 16–25 octombrie, se desfășoară la București, Ediția 36 a Festivalului Național de Teatru. Programul include și în acest an...

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:46

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, dorește înființarea cât mai rapidă a Organizației de Management a Destinației (OMD) București,...

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 12:55

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român

Târgul lui Brumărel, organizat de Asociația Urban Events, se desfășoară în perioada 16-18 octombrie 2026, în curtea interioară a Muzeului...

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 12:17

Polițiștii locali din Sectorul 1 vor purta camere video în timpul intervențiilor

Polițiștii locali din Sectorul 1 vor fi dotați, începând de astăzi, cu camere video de tip body-cam, care vor permite monitorizarea...

Polițiștii locali din Sectorul 1 vor purta camere video în timpul intervențiilor