Ascultă Radio București FM Live

MAI- Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii

MAI- Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii
Foto: foto: Adriana Baciu

Articol de arionmihaela, 26 aprilie 2024, 13:06

Aproximativ 24.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi la datorie, zilnic, în acest week-end, pentru prevenirea evenimentelor negative și a faptelor antisociale, astfel încât cetățenii să se bucure în siguranță de Sărbătoarea Floriilor Ortodoxe.

În aceste trei zile, polițiștii, jandarmii, polițiștii de frontieră, pompieri, precum și alți angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi prezenți, cu efective suplimentare, pe principalele artere rutiere, la punctele de trecere a frontierei, în stațiunile turistice și în zona spațiilor aglomerate și a lăcașurilor de cult.

Obiectivele tuturor angajaților MAI vor fi menținerea unui climat normal de ordine și siguranță publică și asigurarea intervenției în situații de pericol pentru cetățeni.

O mare atenție va fi acordată locurilor unde vor fi organizate evenimente publice și lăcașurilor de cult unde se vor desfășura slujbe religioase la care este preconizată participarea unui număr mare de credincioși.

Polițiștii și jandarmii vor acționa în zonele apropiate bisericilor, dar și pe căile de acces către acestea, în zona parcurilor și a locurilor de agrement, cu misiunea principală de a oferi sprijin și îndrumare cetățenilor.

În zilele de vineri, sâmbătă și în Duminica Floriilor, structurile MAI vor intensifica acțiunile punctuale și activitățile preventive, prin prezență activă în stradă.

De asemenea, în acest weekend, Poliția va suplimenta numărul de echipaje la orele de trafic intens pe principalele drumuri naționale și autostrăzi, precum și pe căile rutiere care converg către stațiuni turistice sau către lăcașuri de cult. Peste 1.000 de polițiștii rutieri vor acționa zilnic pentru fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor grave.

Pentru a ajunge în siguranță la cei dragi, le recomandăm conducătorilor auto să fie responsabili în trafic, să nu depășească viteza legală și să păstreze o distanță de siguranță față de celelalte autovehicule care să permită evitarea oricărui pericol.

Aproximativ 200 de jandarmi montani se vor afla permanent pe traseele și în stațiunile turistice, echipați și pregătiți să intervină pentru acordarea sprijinului persoanelor aflate în dificultate, dar și în cazul constatării unor abateri de la normele legale. Având în vedere posibile schimbări meteorologice, recomandăm cetățenilor  ca, înainte de a pleca la drum, să se informeze cu privire la starea vremii și la itinerariul de deplasare.

În aceste zile, peste 5.000 de pompieri, cu 4.000 de mijloace tehnice, sunt pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din situații de risc.

Pentru prevenirea incendiilor, pompierii vor derula activități de verificare la lăcașurile de cult unde se preconizează un aflux mare de participanți, la construcțiile destinate cazării persoanelor în incinta mănăstirilor, precum și la unități turistice sau obiective care desfășoară activități economice în zonele turistice. Pe timpul verificărilor, inspectorii de prevenire vor urmări aspecte privind dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice și asigurarea accesului autospecialelor de intervenție la construcțiile bisericești și hidranții exteriori.

Răspunsul la urgențele medicale se va realiza prin intermediul celor peste 500 de echipaje SMURD  și 118 autospeciale pentru descarcerare.

De asemenea, echipajele Inspectoratului General de Aviație al MAI sunt pregătite  cu 15 aeronave pentru transportul cetățenilor aflați în dificultate sau pentru intervenții în sprijinul misiunilor operative pe linie de ordine și siguranță publică.

La frontiera de stat, în contextul Floriilor Ortodoxe, aproximativ 3.900 de polițiști de frontieră vor desfășura, zilnic, activități de supraveghere și control la granițele țării. Personalul va fi planificat astfel încât să poată fi asigurat un control operativ pe ambele sensuri de deplasare.

În egală măsură, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieșire din țară sau de intrare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. De asemenea, dacă situația o impune, vor fi folosite inclusiv stații mobile de control. Reprezentanții Poliției de Frontieră Române mențin permanent legătura cu autoritățile de frontieră din statele vecine, împreună cu care efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului de călători și mijloace auto.

Pentru perioada următoare, recomandăm accesarea aplicației Trafic online a Poliției de Frontieră, care prezintă o medie a timpilor de așteptare pentru a preîntâmpina apariția suprasolicitărilor, din cauza unui număr mare de călători într-un singur punct de trecere, într-un timp foarte scurt.

Reamintim faptul că de la integrarea în Spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime, polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime nu mai efectuează controlul de frontieră pentru persoanele care călătoresc spre și dinspre state din spațiul Schengen. Cu toate acestea, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale sunt posibile verificări ale polițiștilor pentru stabilirea situației legale a persoanelor. Scopul acestora este prevenirea infracțiunilor transfrontaliere și a migrației ilegale.

ANM: Miercuri, nori deasupra Capitalei
Actualitate marți, 17 martie 2026, 20:14

ANM: Miercuri, nori deasupra Capitalei

La noapte, Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 1…2 grade, ușor mai scăzută spre...

ANM: Miercuri, nori deasupra Capitalei
”UNfolded Bucharest’s Emotion in Motion”, expoziție la Palatul Suțu
Actualitate marți, 17 martie 2026, 20:07

”UNfolded Bucharest’s Emotion in Motion”, expoziție la Palatul Suțu

Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu (I.C. Brătianu nr. 2) găzduiește, în perioada 19 – 25 martie 2026, expoziția...

”UNfolded Bucharest’s Emotion in Motion”, expoziție la Palatul Suțu
Avertismentul experților: și adulții sunt dependenți de telefon. Copiii ajung primii expuși riscurilor digitale
Actualitate marți, 17 martie 2026, 19:44

Avertismentul experților: și adulții sunt dependenți de telefon. Copiii ajung primii expuși riscurilor digitale

Adulții sunt la fel de dependenți de telefon ca minorii, doar că nu recunosc, avertizează Valentin Mureșan, specialist în digitalizare la...

Avertismentul experților: și adulții sunt dependenți de telefon. Copiii ajung primii expuși riscurilor digitale
Un nou loc de joacă, pentru copiii din sectorul 6
Actualitate marți, 17 martie 2026, 19:31

Un nou loc de joacă, pentru copiii din sectorul 6

ADPDU Sector 6 a anunțat că lucrările de la noul loc de joacă din Grozăvești sunt aproape gata. E vorba despre părculețul de pe Splaiul...

Un nou loc de joacă, pentru copiii din sectorul 6
Actualitate marți, 17 martie 2026, 19:01

Un nou centru de recuperare și educație împotriva adicțiilor, pentru Adolescenți și Tineri, lansat marți, in București

Asociația Zi de BINE a inaugurat  CREAATiV – Centrul de Recuperare și Educație împotriva Adicțiilor pentru Adolescenți și Tineri, dezvoltat...

Un nou centru de recuperare și educație împotriva adicțiilor, pentru Adolescenți și Tineri, lansat marți, in București
Actualitate marți, 17 martie 2026, 18:31

Piața carburanților, verificată de ANPC!

Piața carburanților, verificată de ANPC în baza prevederilor legale privind protecția consumatorilor. Potrivit cadrului legal aplicabil, în...

Piața carburanților, verificată de ANPC!
Actualitate marți, 17 martie 2026, 18:06

Tur ghidat, la Palatul Ghica Victoria

Palatul Ghica Victoria va găzdui, în weekend, o serie de tururi  ghidate. Vor avea loc sâmbătă, 21 martie. Vor fi 6 tururi ghidate. Incep la...

Tur ghidat, la Palatul Ghica Victoria
Actualitate marți, 17 martie 2026, 17:47

Bugetul Ministerului Sănătăţii, aprobat în comisiile de buget-finanţe

Bugetul Ministerului Sănătăţii pe anul 2026 a fost aprobat, în comisiile parlamentare de buget-finanţe în unanimitate, fiind admise şi 3...

Bugetul Ministerului Sănătăţii, aprobat în comisiile de buget-finanţe