Ascultă Radio București FM Live

Fotbalul american există și în România. Theodor Constantin, dovada, care evoluează pentru Bucharest Titans: „Din Mexic a venit un scouter pentru mine, dar am decis să rămân aici”

Theodor Constantin, jucător de fotbal american, care, în prezent, este component al formației din Capitală, „Bucharest Titans”, a fost invitatul emisiunii cu tematică sportivă „În Comunitate”. Gazdele ediției, Răzvan Ursuleanu și Mario Soare, au discutat cu acesta despre necunoscutele sportului care este la modă peste Ocean, dar și despre povestea sa în legătură cu fotbalul american.

Fotbalul american există și în România. Theodor Constantin, dovada, care evoluează pentru Bucharest Titans: „Din Mexic a venit un scouter pentru mine, dar am decis să rămân aici”
Foto: Sursă foto: Facebook - București FM

Articol de mariosoare, 12 aprilie 2024, 18:20

Prima echipă căreia i-a îmbrăcat echipamentul Theodor Constantin a fost „Giurgiu Gladiators”. Pentru că acesta s-a născut la malul Dunării și a fost aproape de fenomen, invitatul emisiunii de pe București FM a fost atras de acest sport și a decis să facă pasul înspre el.

Întâmplarea a făcut ca jucătorul de fotbal american să intre în contact cu această disciplină sportivă atunci când viziona un alt grup de jucători pe un teren sintetic. Astfel, acesta a fost îndemnat să încerce să practice la rândul său, iar ce a urmat după aceea ne arată că a existat o chimie între Theodor Constantin și fotbalul american, după cum subliniază și el:

Prima experiență am avut-o la un sintetic, erau strânși câțiva băieți, undeva la opt. În săptămâna aceea, urma să fie un meci din competiția care se numea la acea vreme „Arena Football League”. O competiție în România, de opt la opt, în care se juca defensivă și ofensivă. Echipele speciale în fotbalul american au rolul de a muta posesia dintr-o parte în alta.

Nu știam nicio regulă despre fotbalul american. Scopul cu care mă dusesem era acela de a îmi întări condiția fizică pentru baschet. Mi-a prins foarte bine chestia asta, nu prea se mai bagă nimeni cu mine sub panou.

M-am dus, am găsit persoane care aveau peste 35 de ani, erau polițiști, pompieri, au început să îmi dea pase. Mie îmi plăcea jocul de contact din baschet, dar nu aveam vreo idee. După aceea, mi-au propus să vin la meci. Era și o problemă de lot pe atunci, am jucat, dar nu știam nimic din ce se întâmpla. În acest sport sunt foarte multe reguli și dacă nu joci și nu te lovești de ele, este foarte greu să știi ceva. 

Mi-a plăcut foarte mult, nu am jucat tot meciul, pentru că echipa mea a rămas fără jucători, iar mai apoi am rămas acolo”, a precizat Theodor Constantin.

Jucătorul de fotbal american a mers după aceea în altă zonă a țării pentru a juca la „Târgu-Mureș Monsters”, iar după această experiență, „Bucharest Titans” a devenit noul său club. Această grupare de fotbal american din Capitală a luat naștere în anul 2014, iar filosofia clubului este bazată pe ideea că orice pasionat, fie experimentat, fie neexperimentat, poate participa la antrenamente, meciuri și din colectiv.

De asemenea, pentru că finanțările din România sunt foarte slabe, iar în ultima perioadă, în campionatul intern de fotbal american, au rămas doar patru echipe, competiția s-a mutat la vecini. Bulgaria este țara care găzduiește, momentan, întrecerile balcanice din fotbalul american, fiind de acord, ca, pe lângă cluburile interne, să primească și trupe românești.

Disciplina sportivă este accesată, în mare parte, de oameni care dețin joburi principale, dar care acceptă să se integreze în diferite grupări de fotbal american, datorită pasiunii acerbe. Despre toată această poveste, dar și despre felul în care își procură echipamentele adecvate jucătorii, a oferit mai multe detalii invitatul din studioul București FM:

„Un echipament complet te duce la 1.000 de euro. Casca are câțiva ani, rezistă bine. Multe echipamente sunt primite de la echipe de colegiu din America, care, având în vedere că au bugete mult mai mari și sponsori mult mai mulți decât echipele din Europa, își permit să schimbe echipamentele o dată la un an, doi. Oamenii de aici iau legătura cu oamenii de acolo și americanii acceptă să ni le ofere, este un întreg proces.

Anul trecut ne-am situat în campionatul Bulgariei pe locul trei, după ce am pierdut cu echipa cea mai bună, Sofia Bears. Anul acesta, deocamdată, avem o victorie și două înfrângeri. Urmează săptămâna viitoare să avem un meci. Nimeni nu este jucător profesionist de fotbal american, toți au alte preocupări, dar pasiunea ne unește pe toți. Sunt foarte puțini care doar asta fac”, a spus jucătorul de la „Bucharest Titans”.

De asemenea, Theodor Constantin a punctat în timpul emisiunii cum se realizează mutările unor jucători de fotbal american de la o echipă la cealaltă în România. Acesta a vorbit și despre seria de scouteri care continuă să vină la noi în țară pentru a urmări potențiale talente.

Jucătorul de fotbal american a fost, la un moment dat, curtat de unul dintre acești scouteri, care a dorit să îl convingă pe Theodor să se mute definitiv într-o altă țară pentru a avea șanse mai mari la o carieră mai bună în acest sport. Motivul pentru care a refuzat tânărul român l-am aflat de-a lungul interviului:

„La noi nu se fac transferuri pe bune, având în vedere că nu este un sport profesionist, pentru că nu avem o Federație care funcționează în parametrii profesioniști, totul se bazează pe o înțelegere ca între bărbați. Nu aveți idee câte certuri au loc pe tema aceasta, dar nu se alocă sume de bani. Doar pentru jucătorii străini, care sunt în număr de cinci ce pot juca la o echipă din România.

Sezonul de fotbal american este unul scurt, este unul intens și se joacă într-un ritm alert. Pentru că nu toți americanii au loc în NFL, vin și pe aici. Federația de acum a fost înființată de un pasionat de fotbal american, iar o altă organizație se ocupă de organizarea competițiilor. Scouteri sunt, am avut și eu o ofertă să joc la un colegiu în Mexic. Nu am vrut să merg, pentru că nu voiam să o iau de la capăt, începusem deja școala aici. Dar avem jucători în America și în Mexic.

Am încercat să vorbesc cu cei de la facultate, era antrenorul pe care îl avusesem la Giurgiu, știa că sunt serios și că mă antrenez și că pot să fac performanță. Mi-a spus de la început că o să vin cu el în Mexic, dar am refuzat. Problema mea era că nu știam ce voi face după ce nu voi mai avea asigurate mesele și cazarea. M-am gândit că o să fie greu. Îmi pare puțin rău, pentru că nu se poate trăi din asta”, a concluzionat jucătorul de fotbal american din România.

  • SERIOZITATE
  • LIBERTATE
  • LOIALITATE
  • RESPECT
  • COMPETIVITATE
  • MOTIVARE CONTINUĂ
  • EXCELENŢĂ
  • PASIUNE
  • MUNCĂ ÎN ECHIPĂ

Elementele expuse mai sus arată valorile pe care clubul pentru care evoluează Theodor Constantin le promovează și după care își ghidează activitatea.

 

Sursă foto: București FM

Etichete:
Vremea va fi frumoasă, luni, în Capitală!
Actualitate duminică, 13 octombrie 2024, 16:32

Vremea va fi frumoasă, luni, în Capitală!

Luni, vremea va fi frumoasă și caldă, în București. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, în...

Vremea va fi frumoasă, luni, în Capitală!
Sabalenka a câştigat trofeul de la Wuhan!
Actualitate duminică, 13 octombrie 2024, 16:11

Sabalenka a câştigat trofeul de la Wuhan!

Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, numărul doi mondial, a câştigat turneul WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de...

Sabalenka a câştigat trofeul de la Wuhan!
Caz șocant la Maratonul din București!
Actualitate duminică, 13 octombrie 2024, 14:55

Caz șocant la Maratonul din București!

Un bărbat de naţionalitate străină, participant la Maratonul care s-a desfăşurat, duminică, la Bucureşti, a decedat. În timp ce alerga,...

Caz șocant la Maratonul din București!
Filmele de la Cannes si Berlin pot fi văzute la București
Actualitate duminică, 13 octombrie 2024, 14:14

Filmele de la Cannes si Berlin pot fi văzute la București

Filmele vor fi proiectate în locații din cinci dintre sectoarele Capitalei. Proiecțiile vor fi urmate de ateliere interactive. „Les Films de...

Filmele de la Cannes si Berlin pot fi văzute la București
Actualitate duminică, 13 octombrie 2024, 14:04

Pelerinaj la Iași: Zeci de mii de credincioşi aşteaptă să se închine la moaştele Sfintei Parascheva

De asemenea, în mai multe locuri din oraş au fost montate ecrane gigant pe care se poate urmări Slujba Sfintei Liturghii. Purtătorul de cuvânt...

Pelerinaj la Iași: Zeci de mii de credincioşi aşteaptă să se închine la moaştele Sfintei Parascheva
Actualitate duminică, 13 octombrie 2024, 13:10

City break la Constanţa, la preț avantajos!

Așadar, toți turiştii sunt așteptați pe litoral, în orice weekend, din perioada 15 octombrie -15 aprilie 2025. Un city break la Constanța...

City break la Constanţa, la preț avantajos!
Actualitate duminică, 13 octombrie 2024, 12:32

Bucharest Marathon 2024: Și azi avem restricții de circulație în București

Până la ora 16:00, în București, sunt valabile mai multe restricții de circulație. Brigada Rutieră recomandă rute alternative:  Bd....

Bucharest Marathon 2024: Și azi avem restricții de circulație în București
Actualitate duminică, 13 octombrie 2024, 12:16

Peste 200 de produse contrafăcute au fost aduse la noi în țară, prin Vama Giurgiu!

Peste 200 de produse de parfumerie, îmbrăcăminte, încălţăminte şi marochinărie susceptibile a fi contrafăcute au fost descoperite de...

Peste 200 de produse contrafăcute au fost aduse la noi în țară, prin Vama Giurgiu!