Ascultă Radio București FM Live

Patru vernisaje și încă o ediție a competiției de pictură live, în luna aprilie, în spațiile Celulei de Artă

Patru vernisaje și încă o ediție a competiției de pictură live, în luna aprilie, în spațiile Celulei de Artă
Foto: Sursa foto: comunicat de presa

Articol de bucurestifm, 11 aprilie 2024, 10:18

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje:

  • pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area,
  • pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu,
  • pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53
  • pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

Sursa foto: comunicat de presa

Pe 11 aprilie, începând cu ora 18:00, în cadrul Combinat Open Doors 7, un proiect The Institute, va avea loc vernisajul expoziției Gray Area, a artistului Beaver, despre care Andreea Eliza Petrov, din echipa Celulei de Artă, spune:

„Gray Area” este un univers care vrea să te absoarbă. Te provoacă. Se joacă. Există dezinhibat. Încalcă regulile intenționat. Este un contrapunct. Te irită zâmbind. Este prieten cu pop-art-ul. Îmbrățișează o estetică „highbrow kitsch” – după cum declară chiar artistul – și se mândrește cu asta. Clișeele specifice kitsch sunt modelate cu nesaț în noi și noi forme, ca o plastilină moale, asmuțite de o întrebare provocatoare: „de ce nu?”.

Griul este un refren. Este un teren de joacă. Este un sol fertil pentru orice îl interesează mai presant pe artist, născând multiple subteme și infinite posibilități. El creează un efect de colaj prin suprapunerea unor forme, ca decupate, care îl fragmentează. El aduce în discuție un duel între culoare și non-culoare, între plat și pictural, parcurgând linia fină dintre armonie și disonanță, ordine versus haos, plăcut versus neplăcut.

Beaver este artist plastic contemporan care a studiat grafica dar e mult mai interesat și preocupat de pictură. În general pictează în ulei dar se joacă și cu alte materiale. Tematic și stilistic este foarte divers, fie lucrează cu meticulozitate și realist, fie puternic abstract. Spectrul sau ideatic pornește de la visceralități baroce, trece prin porniri vulgare și ajunge în absurd existențial plin de umor.

Sursa foto: comunicat de presa

În mijlocul procesului de creație – performance de sculptură live

În cadrul vernisajului de pe 14 aprilie, de la Galeria Verticală din incinta Random Space, Cristina Dinu, sculptor metalist, îndeamnă privitorii la contemplare, prin expunerea conceptul ei, „Metal Poetry”: un performance sculptural unde materia primă brută, rece întâlnește dorința arzătoare a artistului de a crea, transmite și surprinde metaforele vieții într-un mod spontan și jucăuș. Un spectacol vizual și auditiv, în aer liber, ce va scoate simțurile din rutina cotidianului, dar și o provocare pentru public, de a trăi și de a experimenta pe propria piele, alături de artistă, focurile creației, timp de o oră.

Cristina Dinu, născută în București (9 mai 1987), și-a început incursiunea în drumul artei, în anul 2008, ca artist restaurator (metal). S-a specializat (master) în anul 2015, în cadrul Universității București, ca restaurator/conservator, în Știința conservării/Restaurării operelor de patrimoniu prin metode fizice şi chimice avansate, în cadrul masteratului interdisciplinar.

Expoziția este deschisă publicului la Random Space, pe strada Popa Petre, nr. 21, până pe 26 mai.

Despre identitate, într-o lume care ne aruncă în anonimat

Sursa foto: comunicat de presa

Pe 19 aprilie, în spațiul acvariu al Celulei de Artă din Bd. Carol nr. 53, va avea loc și vernisajul expoziției „Locus Sigilli” prin care artista Laura Sima își propune să recupereze un discurs identitar aflat la intersecția dintre obiectele purtabile și imagine, dintre amprenta unei ștampile și bijuterie într-o perioadă în care mass-media și rețelele sociale au, în final, efectul contrar – ne aruncă în anonimat.

Laura Sima este designer de bijuterie, cu practici de lucru interdisciplinare între grafică și obiect. Are la bază studii în Comunicare Socială, este doctor în Filologie al Universității din București, Şcoala Doctorală Spaţiu, Imagine, Text, Teritoriu, Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii.

Expoziția va putea fi văzută la orice oră până pe 19 mai.

Artă în ediție limitată și competiție live de pictură

Pe 27 aprilie, în cadrului celei de-a treia ediții a competiției de pictură live Art Battle de la Palatul Bragadiru, va avea loc și deschiderea expoziției re-LEAF, ce continuă conceptul LEAF (Limited Edition Art Fair), festivalul de artă în serie limitată ce își propune să prezinte publicului serii mici de lucrări de artă realizate prin cianotipie, serigrafie, colaj, gravură, fotografie analog, daguerotipie, grafică, monotip, print, lucrări originale sau copii personale inspirate de opere celebre, toate cu prețuri accesibile, pentru toți iubitorii și colecționarii de artă.

Sursa foto: comunicat de presa

Mai multe detalii atât despre artiștii care expun la re-LEAF, cât și despre cei care vor fi selecționați pentru competiția Art Battle se vor găsi în curând pe Facebook și Instagram Celula de Artă.

Până pe 14 aprilie va mai putea fi văzută la Celula de Artă din Bd. Carol nr. 53 și expoziția My Light Darkness, a artistei Medeea Stănescu iar până pe 26 aprilie, la salonul permanent al Celulei de Artă de la Palatul Bragadiru, și expoziția Glorii a artistului Sebastian Beianu.

București FM este partener media al evenimentului.

Această prezentare necesită JavaScript.

UNMUTE: congresul în care elevii și profesorii au construit împreună idei pentru educația viitorului
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 14:56

UNMUTE: congresul în care elevii și profesorii au construit împreună idei pentru educația viitorului

Această idee a fost pusă în practică în cadrul congresului UNMUTE, un proiect în care profesori, elevi, cercetători și lideri educaționali...

UNMUTE: congresul în care elevii și profesorii au construit împreună idei pentru educația viitorului
Consiliul General a aprobat mandatul pentru inițierea demersurilor de insolvență a STB
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 14:40

Consiliul General a aprobat mandatul pentru inițierea demersurilor de insolvență a STB

Consilierii generali au adoptat, astăzi, cu 39 de voturi “pentru” și 5 “abțineri” o hotărâre prin care îi mandatează...

Consiliul General a aprobat mandatul pentru inițierea demersurilor de insolvență a STB
Ciprian Ciucu: Transferul autorizațiilor de construire la Primăria Capitalei va dura cel puțin doi ani
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 12:22

Ciprian Ciucu: Transferul autorizațiilor de construire la Primăria Capitalei va dura cel puțin doi ani

Pentru punerea în aplicare a prevederii referendumului potrivit căreia Primăria Municipiului București ar urma să emită toate autorizațiile de...

Ciprian Ciucu: Transferul autorizațiilor de construire la Primăria Capitalei va dura cel puțin doi ani
Swim4Dreams 2026 transformă Călărașiul în capitala înotului în ape deschise
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 11:51

Swim4Dreams 2026 transformă Călărașiul în capitala înotului în ape deschise

Municipiul Călărași găzduiește, în perioada 23-26 iulie 2026, cea de-a doua ediție a Swim4Dreams Open Water Festival, eveniment internațional...

Swim4Dreams 2026 transformă Călărașiul în capitala înotului în ape deschise
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 10:21

Ateliere de vară pentru copii la Muzeul Național Cotroceni

Muzeul Național Cotroceni dă startul celei de-a șaptea ediții a proiectului educațional Cotroceni Summer School. Ateliere de artă și...

Ateliere de vară pentru copii la Muzeul Național Cotroceni
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 09:54

Ciucu: Insolvența este singura care poate proteja salariile oamenilor și STB

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a cerut, ieri, directorului general al Societății de Transport București (STB) si Consiliului de...

Ciucu: Insolvența este singura care poate proteja salariile oamenilor și STB
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 09:41

DSU: Pagube produse de vreme în 20 de localităţi şi în municipiul Bucureşti

DSU: Pagube produse de vremea rea în 20 de localităţi din cinci judeţe şi în municipiul Bucureşti Vremea rea a produs pagube în 20 de...

DSU: Pagube produse de vreme în 20 de localităţi şi în municipiul Bucureşti
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 09:32

Intervenție pentru salvarea echipajului unei nave comerciale aflate în dificultate în Marea Neagră

Intervenție pentru salvarea echipajului unei nave comerciale aflate în dificultate în Marea Neagră, transmite DSU. Autoritățile române au...

Intervenție pentru salvarea echipajului unei nave comerciale aflate în dificultate în Marea Neagră